De unde vin gândurile rele?

0
163
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

„Din inimă ies gândurile rele”. Dar de unde vin ele în inimă?

ganduriRădăcina lor e în păcatul care trăieşte în noi, iar deosebirea, înmulţirea şi felul lor aparte vin la fiecare din bunul său plac. Ce-i de făcut, atunci? Pentru început, taie tot ce ţine de bunul tău plac. Aceasta e ca şi cum ar rupe cineva frunzele unui copac, i-ar tăia crengile şi ar reteza trunchiul până aproape de rădăcină. Apoi, nu îngădui să iasă lăstari noi, şi rădăcina, de asemenea, se va usca. Cu alte cuvinte, nu îngădui să iasă din inimă gânduri rele, iar pe cele ce ies taie-le şi alungă-le, iar păcatul care trăieşte în noi, neprimind întăriri, va slăbi şi va deveni cu totul neputincios.

În asta stă miezul poruncii: „Fiţi treji, privegheaţi. Luaţi aminte la voi înşivă. Încingeţi mijlocul cugetelor voastre”.

Trezvia trebuie îmbinată cu dreapta socotinţă. Din inimă ies nu numai lucruri rele, ci şi bune; totuşi, nu orice lucru bun pe care ni-l insuflă inima trebuie împlinit. Ceea ce trebuie cu adevărat împlinit o hotărăşte dreapta socotinţă. Dreapta socotinţă este cuţitul grădinarului, care taie unele crengi şi altoieşte altele.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here