De unde provin numele date vitaminelor

0
410

vitamineVitamine – De unde provin denumirile lor?

La începutul secolului al XX-lea, savanții care studiau animalele şi procesul lor de creștere au descoperit substanțele responsabile de dezvoltarea armonioasă a organismelor, pe care noi le numim astăzi, în mod generic, vitamine.

În 1905, Cornelius Adrianus Pekelharing afirma că laptele conţine „o substanță necunoscută, în cantități foarte mici, necesară pentru dezvoltarea normală şi pentru menținerea sănătății”, relatează Today I Found Out. 

În 1912, în timp ce studia orezul, Casimir Funk a izolat un „factor organic” pe care-l descria drept „amină” (similar cu aminoacizii). Pentru că era considerată vitală, substanța a primit denumirea de vita amină, combinat – vitamină.

Citiți și Vitamina E din floarea-soarelui – Prietena tinereții și a frumuseții.

Folosirea sistemului cu litere pentru numirea fiecărei vitamine

Ideea folosirii sistemului cu litere pentru numirea fiecărei vitamine aparține Corneliei Kennedy, care în teza ei de masterat din 1916 a folosit pentru prima dată notarea cu A şi B pentru a desemna substanțele esențiale pentru o alimentație sănătoasă.

Mentorul Corneliei Kennedy, prof. Elmer McCollum, a fost creditat în mod greșit pentru introducerea acestei nomenclaturi, dat fiind faptul că lui i se atribuie de fapt descoperirea efectivă a vitaminei A.

Vitamine solubile în grăsime și în apă

La început, pe lângă notarea cu A, B, vitaminele erau identificate şi în funcție de solubilitate, în grăsime sau în apă. A-solubil în grăsime, B-solubil în apă.

În 1920, Jack Cecil Drummond a sugerat renunțarea la aceste precizări şi utilizarea termenilor mai conciși Vitamina A, Vitamina B, Vitamina C.

Citiți și Vitamina C – Compus organic indispensabil existenței.

Primele cinci vitamine descoperite, între 1910 şi 1920, au fost numite A, B, C, D şi E. Interesant este faptul că vitamina D a fost iniţial luată ca parte a vitaminei A. Mai târziu s-a dovedit că este vorba despre doi factori separați.

B1 (tiamină) și B2 (riboflavină)

Când în 1920 a fost descoperită o varietate similară vitaminei B (inițial tiamină), cele două substanțe au fost redenumite în B1 (tiamină) şi B2 (riboflavină). Celelalte vitamine B descoperite au fost reunite sunt denumirea de complexul B datorită similitudinii foarte mari a proprietăților, a prezenței în sursele naturale şi a funcțiilor fiziologice pe care le au.

Aceste B-uri nu sunt numite în funcție de ordinea în care au fost descoperite. B12 (cobalamina), de exemplu, a fost descoperită în 1926. B5 (acidul pantotenic) şi B7 (biotina) în 1931, B6 (piridoxina) în 1934. B3 (niacina) în 1936 şi B9 (acidul folic) în 1941.

Numerele care lipsesc dintre aceste B-uri sunt substanțe inițial considerate vitamine, dar reclasificate ulterior. Este şi cazul celor care lipsesc între vitamina E şi vitamina K.

Vitamina F a fost reconsiderată şi astăzi este cunoscută drept acidul gras esențial omega 3 şi omega 6. Vitamina G a fost şi ea reclasificată ca B2 (riboflavină). Vitamina H este cunoscută acum drept B7 (biotina).

Ana Grama

Citiți și Nivelul normal de vitamina D din copilărie combate afecțiunile inimii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here