Lansare de carte: “De partea bună a ierbii”, de Răsvan Popescu

0
23
De partea bună a ierbii
De partea bună a ierbii

De partea bună a ierbii

Romanul “De partea bună a ierbii”, de Răsvan Popescu, a fost lansat, în 4 decembrie,  la Librăria Cartea Românească din Iaşi, informează un comunicat al editurii.

Despre cartea “De partea bună a ierbii”, au vorbit vorbi Cassian Maria Spiridon, poet şi eseist, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, şi scriitorii Nichita Danilov şi Adi Cristi.

De partea bună a ierbii

Autorul romanului, Răsvan Popescu, vorbind despre cartea sa, a subliniat că “Puterea stă în credinţă, aşa a fost învăţat de mic eroul acestei povestiri”, iar creația sa se poate spune că este “şi o poveste despre vârste, ca nişte trepte spre cer”.

“Puterea stă în credinţă, aşa a fost învăţat de mic eroul acestei povestiri. Dar apoi l-a pierdut pe Dumnezeu în urma unei drame personale. S-a răzvrătit, a rătăcit drumul, s-a îndepărtat de toţi şi de toate. Îl va regăsi pe Dumnezeu? Sau măcar se va reconcilia cu oamenii? Aşteptare, încordare… Până la urmă, este şi o poveste despre vârste, ca nişte trepte spre cer”, a explicat Răsvan Popescu.

Scurtă biografie

Răsvan Popescu s-a născut în anul 1962, în Bucureşti. Este scriitor şi scenarist. A debutat editorial în 1991 cu volumul de proză scurtă “Subomul”. A urmat romanul “Prea tîrziu” (1996), ecranizat de Lucian Pintilie, film selectat la Festivalul de la Cannes.

Alături de Radu Aldulescu a reluat colaborarea cu Lucian Pintilie în 1998, la filmul “Terminus Paradis”, premiat la Festivalul Internaţional de la Veneţia.

În 1999 publică romanul “Omul cu cioc şi gheare”, ecranizat de Nicolae Mărgineanu sub titlul “Faimosul Paparazzo”.

În 2002 apare jurnalul “Purtătorul de cuvânt”; revine la acelaşi gen în “Cutia cu maimuţe” (2013).

În 2005 publică romanul “Femeia visurilor”, ecranizat de Dan Piţa; va colabora cu regizorul şi la următorul său film, “Ceva bun de la viaţă”, premiat la Mons.

Alte două pelicule sunt inspirate de povestiri care se regăsesc în volumul “Noro”, în regia regretatului Radu Gabrea, şi “Război în bucătărie”, realizat de Marius Barna.

În 2015 apare romanul “Oameni care nu contează”.Răsvan Popescu a fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), între 2007 şi 2012. În prezent este vicepreşedinte CNA.

Citește și:
Noutăți editoriale: “En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră”, carte pentru copii 
Târgul ,,Poveste de Crăciun”, deschis la Opera Comică pentru Copii din Capitală | FOTO
Am fost la Târgul de carte Gaudeamus, cu tema Centenarul Unirii
Cele mai notabile 10 capodopere literare
TOP 30 Cele mai frumoase destinaţii de vizitat în România | GALERIE FOTO

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here