De la nostalgie la prezenţa lui Dumnezeu

Nostalgia prezenței lui Dumnezeu

0
163

nostalgieNostalgia prezenței lui Dumnezeu

Nostalgia -Propria mea experienţă îmi sugerează faptul că nostalgia are foarte puţine în comun cu ceea ce caută oamenii atunci când devin ortodocşi. Ei încearcă să găsească ceva care să le permită să privească înainte, cu încredere. Şi totuşi, fac aceasta destul de conştient, prin aderarea la o comunitate. Ce se consideră pe nedrept Biserica Sinoadelor, ca fiind cu adevărat apostolică. În sensul că doar prin simpla existenţă ea este Biserica Apostolilor. Ei caută acea continuitate neîntreruptă pe care o revendică Biserica Ortodoxă. Dar continuitate faţă de ce?

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!

Dacă privim înapoi către originile Bisericii, descoperim faptul că, în Noul Testament, Hristos îşi începe propovăduirea Evangheliei, a „veştii celei bune”, spunând: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Ceea ce face El – minunile, tămăduirile, exorcismele -, toate nu fac decât să indice acest fapt. Ele în sine nu înseamnă nimic: şi alţii vindecă oamenii sau alungă demoni, şi nu este nimic neobişnuit în asta. Dar atunci când o face Hristos, este un semn că împărăţia cerurilor este aproape.

Mereu şi mereu, în parabole, Hristos accentuează faptul că Împărăţia despre care vorbeşte începe cu lucrurile mici

El foloseşte imaginea aluatului, a seminţei de muştar. Împărăţia este ca o monedă, ca o piatră preţioasă. Este ceva mic, care, atunci când îl vezi, atunci când îl apreciezi cu adevărat, se dovedeşte a fi extrem de valoros.

Totuşi, acestea nu sunt singurele lucruri pe care le spune despre Împărăţie. El aşteaptă cu nerăbdare şi venirea Împărăţiei, a venirii ei cu putere. Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere (Marcu 9, 1). Când Hristos le vorbeşte discipolilor după Înviere, El le spune ce înseamnă aceasta.

„Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi.”

La începutul Faptelor Apostolilor, El spune: „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi.” Acea putere este apoi legată de Pogorârea Duhului Sfanţ, de darul Sfântului Duh, dar și de solidaritatea comunităţii.  În descrierea a ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime, Şe spune că Apostolii, cu ucenicii, se aflau împreună „în acelaşi loc . Noi asociem acel moment cu darul vorbirii în limbi, cu capacitatea de a predica Evanghelia în multe limbi.

Totuşi, în acest moment aş vrea să adresez o întrebare: Când a avut loc prima celebrare a Sfintei Euharistii?

Avem în Evanghelie o descriere a Cinei celei de Taină. Mai avem şi o relatare, epistolele Sfântului Pavel, a practicării Euharistiei în Biserica primară. Dar când au sărbătorit Apostolii pentru prima dată această împărtăşanie, pe care o sărbătorim în zilele noastre? Pe când făceam nişte cercetări în Biblioteca Bodleiană din Oxford, am dat peste lucrările unui învăţat patristic romano-catolic din secolul XVIII. El căuta să demonstreze că prima Euharistie avusese loc la Cincizecime. Am fost impresionat de puterea argumentării sale. Și, privind la Noul Testament, s-ar părea, deşi nu ni se spune asta, că acela este momentul cel mai probabil în care a avut loc prima Euharistie.

Epicleza în Biserica rusă

În practica liturgică a Bisericii Ruse, exact în miezul celebrării euharistice,  rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt asupra Darurilor este de-a dreptul întreruptă. Fragmentată şi în interiorul ei este inserat troparul sau cântarea Ceasului al Treilea. Acel tropar se referă în special la Cincizecime: „Doamne, Cel ce ai trimis Duhul Tău Cel Sfânt peste Apostolii Tăi în ceasul al treilea, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie.”

Şi astfel, în acest moment central al Euharistiei, rugăciunea noastră cere ca Cincizecimea să se repete într-un anume sens

Să se reînnoiască în mijlocul nostru. Drept rezultat, putem spune că fiecare Liturghie este un fel de reînnoire a Cincizecimii. Fiecare Liturghie micşorează distanţa, în spaţiu şi timp, dintre momentul prezent şi acel moment din trecut. Când ucenicii erau adunaţi împreună spre a primi darul Sfântului Duh. Propria noastră celebrare euharistică devine una cu cea a Apostolilor. Una deoarece Sfanţul Duh al Dumnezeului Celui unic este prezent în comunitatea din acel moment. Și o poate aduce la unitate nu doar peste barierele spaţiale, ci şi dincolo de cele temporale.

Sfântul Duh ne face una, ceea ce, în cele din urmă, simbolizează o imagine, o icoană a unităţii lui Dumnezeu

Şi astfel există o relaţie clară între trecut, între fiecare celebrare euharistică şi formarea Bisericii la Cincizecime. Totuşi, nu se  aseamănă cu nostalgia, ci este o realitate, este prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Episcopul Vasile de  Sergievo

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here