Joshua Williams a știut încă de la vârsta de 5 ani că destinul său este să îi ajute pe alții. Acum, la 11 ani, Joshua este fondatorul și președintele organizației Joshua’s Heart Foundation, dedicată combaterii foametei și îmbunătățirii calității vieții.
Povestea lui a început într-o zi obișnuită, când bunica lui i-a dat 20 de dolari să îi cheltuie după bunul plac. În drum spre biserică a dat peste un om al străzii și a știut că trebuie să îi dea lui banii. După aceea, a mai văzut la TV o reclamă la inițiativa Feed The Chidren și a realizat că el trebuie să îi ajute pe cei care suferă de foame. I-a luat ceva să o convingă pe mama lui că este serios, dar până la urmă a înfiinţat organizația.
Astăzi, șase ani mai târziu, organizația oferă alimente persoanelor care trăiesc pe străzi, familiilor fără venituri și copiilor săraci care merg la școală. Alte programe includ vizitarea celor în vârstă, lecții de gătit sănătos și îngrijirea unei grădini a comunității.
„De fiecare dată când fac ceva pentru comunitate am un sentiment bun în inimă. Așa știu că fac ceva bun și altruist, și nu ceva rău și egoist,” a explicat băiețelul pentru Christian Science Monitor. Joshua, care se consideră un creștin devotat, care crede că în viață trebuie mereu să gândești pozitiv, are câțiva eroi: Oprah, Bill Gates, Maica Tereza, Gandhi și Martin Luther King Jr. „La sfârșitul vieții nu vom fi judecați în funcție de câte diplome am primit, câți bani am strâns sau câte lucruri mărețe am făcut,” citează Joshua, din Maica Tereza. Vom fi judecați în funcție de câte persoane am ajutat cu hrană, cu haine, cu un acoperiș deasupra capului.
Sursa Semnele Timpului
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]