Cine ştie răspunde! De ce se formează valurile?

0
3969

Valurile sunt provocate de vântul care suflă deasupra mărilor şi oceanelor. Cu cât vântul este mai intens, cu atât valurile sunt mai înalte. Apa înmagazinează energia vântului şi o transmite zonei înconjurătoare, propagând, astfel, mişcarea ondulatorie. De aceea, uneori sunt valuri şi atunci când nu suflă vântul, înălţimea unui val se măsoară din punctul său cel mai înalt până la suprafaţa mării.

ValurileCu cât valurile se îndepărtează de punctul în care vântul le-a generat, cu atât înălţimea lor scade. Valurile pun în mişcare numai suprafaţa apei. Sub 200 m, mişcarea lor nu se mai simte.

De ce există flux şi reflux?
Cum se formeaza valuri 2Luna, prin forţa sa de gravitaţie, se comportă ca un magnet, provocând ridicarea sau coborârea nivelului apei, adică fluxul şi refluxul.

În fotografii, Muntele Saint Michel, din Franţa: în timpul fluxului, este înconjurat complet de ape, căpătând aspectul unei insule.

Ce este un cutremur marin?

Când pe fundul oceanului se declanşează un cutremur, iau naştere valuri submarine enorme (tsunami) care se propagă cu o viteză de aprox.100 m/s pe mii de kilometri: în vecinătatea coastelor, aceste valuri uriaşe se ridică, ajungând chiar şi la 30 m înălţime, pentru ca apoi să se abată asupra uscatului.

”Marea carte: Întrebări şi răspunsuri”, Litera Internaţional

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here