De ce S-a rugat Mântuitorul Hristos dacă era Însuși Dumnezeu?

0
197

IisusRugăciunea este ridicarea minții către Dumnezeu sau este cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu. Așadar, în ce sens se ruga Domnul la învierea lui Lazăr și în timpul pătimirii? Căci sfânta Lui minte n-a avut nevoie să se urce către Dumnezeu, o dată ce era unită după ipostas cu Dumnezeu Cuvântul și nu avea nevoie să ceară ceva de la Dumnezeu. Căci unul este Hristos. Dar împropriindu-și persoana noastră și formând în El Însuși firea noastră, ni s-a făcut nouă pildă, ne-a învățat să cerem de la Dumnezeu, să ne ridicăm mintea spre El, deschizându-ne nouă, prin sfânta Lui minte, urcarea spre Dumnezeu. Căci, după cum a suferit afectele pentru ca să ne dea biruință asupra lor, tot astfel s-a și rugat, ca să ne deschidă, după cum am spus, urcarea spre Dumnezeu și să plinească în locul nostru toată dreptatea, după cum a spus către Ioan, și să ne împace cu Tatăl Lui, să-L cinstească drept principiu și cauză și să arate că El nu este potrivnic lui Dumnezeu. Când la învierea lui Lazăr a spus: „Tată, îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus pentru poporul care se află aici, ca să creadă că Tu M-ai trimis”, ne este clar tuturor că a rostit aceste cuvinte pentru a-L cinsti pe Tatăl, ca pe cauza Lui, și a arăta că nu este potrivnic lui Dumnezeu.

Dar când a spus: „Tată, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești” este clar oricăruia că ne învață să cerem în ispite ajutor numai de la Dumnezeu, să preferăm voința dumnezeiască voinței noastre și arată că și-a împropriat cele ale firii noastre. A spus „Tată” pentru că este deoființă cu El; a spus „de este cu putință” nu pentru că nu putea, ci pentru ca să ne învețe pe noi să preferăm voința dumnezeiască în locul voinței noastre. Cu neputință este numai ceea ce Dumnezeu nu voiește, nici nu îngăduie. A spus: „Dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu voiești”, deoarece ca Dumnezeu, are aceeași voință cu Tatăl; ca om, însă, arată, în chip natural, voința omenirii Lui. În adevăr, acesta în chip firesc evită moartea.

A spus cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” pentru că și-a împropriat persoana noastră. Căci Tatăl nu este Dumnezeul lui Hristos – afară numai dacă, despărțind pe cale abstractă vizibilul de spiritual, s-ar fi așezat în același rând cu noi – și nici n-a fost părăsit vreodată de dumnezeirea Sa, ci noi suntem cei părăsiți și trecuți cu vederea. Pentru aceea s-a rugat, pentru că și-a împropriat firea noastră.

Dogmatica, Sfântul Ioan Damaschin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here