De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaștem momentul morții?

0
144
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

momentPoate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme? La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte:„’Dumnezeu n-a voit să cunoaștem ceasul cel din urmă al vieții noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă și deci oricând să fim pregătiți!”. Însuși Mântuitorul ne sfătuiește astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: „privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Totuși, să ne închipuim că am ști dinainte ziua și ceasul când vom muri. Ar fi oare știința aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos și cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor. De frică, unii și-ar pierde mințile. Alții, dintr-o pornire de deznădejde, știind că numai atât de puțin mai au de trăit, și-ar cheltui viața în cele mai urâte plăceri. Nu se poate ști câți dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet și la judecata din urmă. De aceea, mai bine este așa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaștem ceasul sfârșitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rușine de felul în care ne-am trăit viața.

De moarte nimeni nu poate scăpa. Toți suntem datori să plătim acest tribut obștesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Dacă ceasul morții ne este necunoscut și suntem îndemnați să priveghem și să ne pregătim ca pentru cel mai mare și ultimul examen din viața noastră pământească, atunci această așteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare, plină de groază, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o așteptare senină, însoțită de muncă statornică, plină de hărnicie și de voie bună. Să avem însă, în același timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra – pe cât se poate – sufletul cinstit, inima curată și trupul neîntinat de patimi, știind că trupul împreună cu sufletul nostru sunt locașul Duhului Sfânt din noi. Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi odată cu ele străbatem drumurile vieții. Așa precum toamna se despoaie copacii de frunze și seva lor începe să se împuțineze, așa și viața noastră scade în fiecare an, în fiecare lună și în fiecare oră. Floarea tinereții se vestejește, lumina bucuriilor pământești se stinge, bătrânețea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează și ne părăsesc… Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre morții noștri au ajuns în mâna lui Dumnezeu. Așa trece viața noastră, așa trecem fiecare dintre noi, ca niște umbre pe fața pământului, până când nu ne mai vede nimeni, până când aproape toți ne uită, ajungând niște morți uitați de orice inimă…

Drept aceea:

– să ne sfințim viața prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor;

– să trăim în bună înțelegere unii cu alții;

– să nu ne bârfim între noi, să nu ne înșelăm unii pe alții, să nu ne invidiem și să nu ne urâm unii pe alții, ci dimpotrivă să ne sârguim a trăi ca frații, fiind cu toții fii ai aceluiași Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru;

– să ne ostenim a ne trăi vremelnica noastră viață așa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați, ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15)

„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here