De ce copilul vrea în brațe? – psihologul explică

0
254
copilulUnii copii par să aibă un scop în viață încă de la prima aniversare – să nu atingă vreodată pământul cu picioarele.

”Poate se face aviator!” – glumește mama mândră de odorul ei de 15 kilograme, care nu se mai dă jos din brațe… Ai spune că e vorba doar despre răsfăț atunci când un copil vrea în brațe. Nu e chiar așa – ne explică psihologul Cristiana Haica.

De când s-a născut şi a putut să stea în funduleţ, gestul lui preferat este să întindă braţele şi să se împingă, prin funduleţ, în sus pentru a fi luat în braţe. El poate merge foarte bine şi pe picioarele lui, chiar aleargă, dar tot ce îşi doreşte de la mami e să fie cărat în braţe.

Dacă mă gândesc bine, în locul lui aş face acelaşi lucru, pentru că în braţe sunt foarte multe avantaje: vede mult mai bine lumea, nu doar picioare, roţi de maşini, căţei, gunoaie, iarbă şi flori; totul parcă are sens de acolo, de sus: picioarele alea au şi oameni pe ele, cu cap, ochi şi gură, căţeii parcă nu mai sunt aşa de mari, pietrele nu mai par aşa de ameninţătoare, gâzele nu mai vin spre el, nu mai miroase sufocant când trece pe lângă o maşină, ba chiar vede că are şi geamuri, şi oameni în ea…

Multe vede când este acolo, sus, şi nici nu simte când trece ora de plimbare.

Stând lipit de mami, simte căldura şi iubirea ei; dacă devine nesigur, strânsoarea braţelor ei îl face să se simtă iubit şi acceptat. Îi este şi comod, să recunoaştem, mami e aşa de pufoasă…

Dacă stă în braţe, se simte mai în siguranţă, nu are ce să i se întâmple, pentru că mami îl apără. În plus, mama e chiar lângă el. Ea poate să îi răspundă la întrebări, nu mai trebuie să strige tare de jos, ca să îl audă.

Multe mămici se tem că ţinutul copilului în braţe duce la răsfăţ exagerat. Dacă nu este excesiv, nu au de ce să se teamă.

Cu toate acestea, mami nu pare prea încântată când vrea în braţe. De ce oare?

Pentru că o doare spatele, deja puiul are ceva kilograme, pentru că mai are şi alte lucruri de cărat …

Îmi amintesc de băiatul meu, căruia i-am cumpărat unul dintre cele mai frumoase şi, din nefericire, mai grele cărucioare de pe piaţă la acea vreme, cărucior în care nu a stat decât până la nouă luni, când a început să meargă în picioare şi, de atunci, numai în braţe sau pe lângă căruţ a funcţionat – eu urmând, desigur, cu o mână să împing şi căruţul.

Dar, mai ales, mami se teme să nu răsfeţe puiul, cărându-l aşa de mult în braţe. Sau numai în braţe. Indiferent de motivul pentru care mami nu mai vrea să îşi poarte copilul în braţe, ea trebuie să aibă grijă să negocieze cu cel mic.

Să îi ofere ca alternative mâna („nu pot chiar acum să te iau în braţe, dar te ţin de mânuţă”) sau ţinutul în braţe până la colţ, apoi merge singur, de exemplu.

Dacă se cere în braţe pentru că nu vede bine ce e în jurul lui sau pentru că e aglomerat, e murdar pe jos, a obosit (şi ei obosesc destul de repede), nu insista: ridică copilul său aşezaţi-vă undeva unde vă puteţi odihni sau ieşiţi din zona aglomerată sau murdară.

Credeţi-mă pe cuvânt, copilul nu are ca scop epuizarea sau enervarea adultului cu acest cerut în braţe. El nu vrea decât să fie dragalit de adult, să fie iubit şi să vă simtă aproape.

Sunt însă şi copii (cum am fost eu) care nu vor să fie ţinuţi decât de o singură persoană – în cazul meu, mama.

Nu ştiu cum reuşea să se îmbrace, să se ducă la toaletă. Desigur, nu îmi amintesc de ce făceam tot circul acela dacă mă punea pe picioarele mele!

Ştiu doar (din povestite) cum mă “păcălea”. Folosea un marsupiu improvizat dintr-o basma mai mare, ca să îşi poată face treburile prin casă; mă aşeza pe halatul ei de molton în uşa camerei de baie când avea treabă acolo. Mă mai lăsa să şi plâng atunci când nu pricepeam că e mai sigur în ţarc, decât deasupra aragazului.

Sursa: baby.unica.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here