De ce Biserica noastră este numită luptătoare?

0
565

bisericaExistă o Biserică Cerească- triumfătoare; aceasta era compusă din puterile cereşti şi din sfinţi, care  au biruit deja puterea păcatului. Există şi Biserica pământească- luptătoare; aceasta e alcătuită din oamenii credincioţi, drepţi şi păcătoşi, care luptă cu păcatele, cu satana. Apostolii, ucenici credincioşi ai Domnului, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi au fost bătuţi, chinuiţi, ucişi. Câţi oameni au pătimit pentru Hristos? A curs o mare de sânge. Aceşti oameni formau în timpul vieţii lor Biserica luptătoare, fiindcă luptau direct cu satana.

Acum însă, aceştia au intrat în lăcaşurile raiului şi triumfă, deoarece l-au biruit pe diavol. Biserica cerească şi cea pământească formează o singură Biserică, unicul Trup al lui Hristos, iar Capul  acestui Trup este Însuşi Hristos. Atunci când credincioşii sunt surghiuniţi, chinuiţi, este chinuit de fapt Trupul lui Hristos. Când este vărsat sânge de creştin, atunci se varsă sângele lui Hristos. De 2000 de  ani Biserica a fost persecutată de împăraţi precum Nero, Traian şi Diocleţian, dar a rămas vie până astăzi. Biserica a fost persecutată  şi de comunişti, care au vărsat o mare de sânge. Unui episcop i s-a spus la interogatoriu: „ Tu eşti singurul episcop care a rămas. Iată că nu mai existaţi!” Acesta le-a răspuns: „ Hristos există!” El era episcop, iar Hristos-Arhiepiscop, episcop peste toţi episcopii. Aşadar Biserica lui Hristos nu poate fi biruită!

Îndrumar creştin pentru vremurile de azi- Convorbiri cu Părintele Ambrozie

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here