De ce a zidit Dumnezeu lumea și pe om?

copilIubirea lui Dumnezeu, una dintre însușirile Sale dumnezeiești, este și cauza zidirii. Din pricina atotiubirii Sale, Dumnezeu a voit să zidească făpturi, ca să le transmită acestora din bunătatea și din frumusețea Sa. De aceea cu dreptate se scrie că cele create erau „foarte frumoase” (Facerea 1,31).

Rezumând învățătura Părinților Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre pricina zidirii: „Întrucât Dumnezeu Cel bun și mai presus de bunătate nu S-a mulțumit cu contemplarea propriului Sine, ci din negrăita Sa bunătate a binevoit să zidească făpturi care să primească binefaceri și să participe la bunătatea Sa, din cele ce nu sunt, aduce la existență și zidește toate – cele văzute și nevăzute – și pe om, care este alcătuit din parte văzută și nevăzută. El gândește și zidește, iar gândul se realizează în lucrare, care este plinită prin Cuvântul și desăvârșită prin Duhul.”

Reaua folosire a libertății unor făpturi raționale, a lui Lucifer și a lui Adam, a adus stricăciunea și moartea, ca lucrări împotriva firii. Acum noi așteptăm renașterea, când arhitectul Dumnezeu Cuvântul va readuce sănătatea și echilibrul în firea stricată a făpturilor și va desființa cu totul stricăciunea, nestatornicia firii și moartea.

„Dialoguri la Athos”, Gheronda Iosif Vatopedinul

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here