De câte feluri sunt lacrimile?

0
448

fainuta 2Diavolul se amestecă în toată faptă bună. Ai văzut buruiana aceea numită hamei? Ea se prinde de orice găseşte în cale: de gard, de stâlp, de poartă, de copac, de păr. Numai vezi că se ridică. Aşa face şi diavolul cu toată faptă bună. Se încolăceşte în jurul ei pentru a o face zadarnică, să nu mai fie bună.

Cât de mare este darul lacrimilor! Dar şi aici diavolul aduce ispită. Şi în felurile lacrimilor se bagă vrăjmaşul, ca să facă zadarnică lacrima omului în rugăciune, să nu fie primită la Dumnezeu.

Lacrimile cele adevărate, care izvorăsc din dragostea de Dumnezeu, atâta putere au – spune Sfântul Grigorie de Nazianz – încât, izvorul lacrimilor de după Botez este mai mare decât însuşi Botezul. El zice: “Ştiu şi al cincilea botez, care se naşte din lacrimi, din pocăinţă cu lacrimi, şi atâta putere are botezul acela, încât este mai mare decât cel dintâi. Pentru că Botezul cel dintâi ne şterge păcatele, dar nu ne dă putere de a nu mai păcătui. Dacă am vrea noi se poate, dar voinţa omului este lăsată liberă după Botez să aleagă: să păcătuiască sau nu. Iar lacrimile de după Botez şterg şi păcatele pe care le facem. Lacrimile de umilinţă sunt mai bune decât Botezul, pentru că şterg toate păcatele care s-au făcut de la Botez până atunci şi te lasă curat. Sunt mai multe feluri de lacrimi. Dacă ai lacrimi. Să iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii şi care sunt de la satana. Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea îngraşă pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mănâncă, ori de nu mănâncă -, dacă plânge, el este sătul. Aceste lacrimi ţin şi de foame şi de sete, şi omul nu are supărare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucură, pentru că are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Bucuraţi-vă, fraţilor, şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!

Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usucă pe om. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu îngraşă, ci usucă pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.

Omul plânge şi tot slăbeşte pentru că lacrimile de acest fel se nasc din frică. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu şi din această cauză plânge mereu, şi se usucă trupul lui chiar dacă ar mânca sau n-ar mânca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere să usuce firea omenească, din cauza scârbei pentru păcat, cum se usucă lemnul la foc.

Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica morţii şi din frica judecăţii. Cugetând omul cum va fi la moarte, cum are să se chinuiască, cât de greu are să se despartă de trup, cât de greu va fi în ziua judecăţii, când va sta în faţa a milioane de îngeri să primească răspunsul hotărârii, unde să meargă, la bine ori la rău şi, Doamne fereşte, să primească osânda veşnică. Deci şi aceste lacrimi sunt bune.

Mai sunt lacrimi mijlocii, adică fireşti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi că mama plânge după copil, copilul plânge după mamă, tata plânge după băieţi; sau plânge unul după prietenul lui, ori plânge soţia după soţ. Lacrimi fireşti sunt şi cele din boală, din suferinţă şi din tristeţe.

Sunt şi lacrimi care se nasc din slava deşartă. Acestea sunt lacrimi rele.

Unul are darul umilinţei, dar plânge pentru că-i place să-l vadă altul. Mai bine n-ar mai plânge, că satana i-a furat aceste lacrimi.

Este bine ca omul să ascundă darul umilinţei, dacă-l are de la Dumnezeu. Dar şi diavolul pune pe om să plângă, când îl văd alţii. Dacă nu poţi opri aceste lacrimi, nu eşti vinovat.

Dacă omul plânge cu scop să-l vadă cineva sau îi place să ştie cineva că-i plângăreţ, aceste lacrimi sunt din slava deşartă şi sunt rele şi chiar păgubitoare.

Mai sunt lacrimi venite din mânie. Ai văzut om, când nu se poate răzbuna pe altul, plânge de ciudă. Atâta îi este de necaz, că nu poate să se răzbune pe celălalt, şi plânge de amărăciune. Acestea sunt şi mai rele ca cele din slava deşartă. Acestea sunt lacrimi ucigaşe şi rele, pentru că el plânge şi inima-i stoarsă de satana, încât izvorăşte lacrimi de ură. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte păcătoase, sataniceşti.

Altul plânge din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva şi, când îşi aduce aminte de dânsa, plânge. Acestea sunt aduse de dracul desfrânării.

Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pământul şi plânge după avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrăjmaşul, pentru că omul crede că Dumnezeu nu are să aibă grijă de el.

Deci, iată de câte feluri sunt lacrimile şi nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului îl curăţă, îl luminează, îl apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau fireşti sau lacrimi rele şi osânditoare.

Sfântul Dionisie Areopagitul spune că răul adus de satana în aceasta constă: în poftă fără de minte, mânie fără judecată şi închipuire sau nălucire pripită. Ai văzut care-i răul din satana şi din toate slugile lui? Pofta fără de minte, că au poftit să fie asemenea lui Dumnezeu; mânie fără de judecată, căci se pornesc fără raţiune să omoare pe oricine, să se răzbune, să facă rău oricărei zidiri a lui Dumnezeu şi nălucire pripită că îşi închipuiesc să fie întocmai cu Dumnezeu, uitând că sunt făcuţi de Dumnezeu.

Dacă ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face înapoi îngeri. Dar aceste trei răutăţi îi fac pe ei draci. Iar, dacă ai scoate din firea lor acestea, ei ar rămâne curaţi ca îngerii, cum au fost întâi.

”Ne vorbește părintele Cleopa”, Vol. 2

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here