Se spune că dăruind vom dobândi. Dacă darul pe care-l oferim izvorăşte precum un izvor curat şi limpede din interiorul sufletului, atunci Dumnezeu care-şi are lăcaşul în suflet ne vede darul şi ne va răsplăti înzecit. Orice gând bun, orice încurajare, orice cadou mult dorit pe care-l oferim, vor avea răsplată pentru noi. Oferim acum şi vom primi tot acum sau puţin mai târziu. Un gând bun care zboară de la noi şi se materializează într-o fapta bună poate schimba vieți sau poate modifica atitudini.
Dăruind cu gânduri curate vom dobândi veșmânt curat și luminos pentru suflet ca răsplată a faptelor noastre.
Zâmbetele, veselia, cuvintele curate pline de încurajare, care astăzi pleacă de la noi spre aproapele nostru se vor întoarce la noi astăzi sau mâine sub diferite chipuri de daruri.
Bineînţeles că ele vor aduce cu ele şi bucurie neaşteptată. Dăruind cu bucurie celorlalţi încet, încet sufletul se va aprinde şi va lumina precum luminează soarele pe bolta cerească.
Un dar cât de mic făcut de noi, ne schimbă viaţa. O schimbă şi pe a celui care primeşte dar şi pe a celui care dăruieşte. Darul devine o potecă mărginită de iubire care leagă două inimi. În orice clipă putem dărui şi în orice clipă putem primi. Când noi suntem cei ce dăruim vom observa în noi o schimbare. Sufletul se deschide precum îşi deschide o floare petalele pentru a primi lumina. Petalele sufletului vor fi mângâiate de lumina, de pace şi vor fi spălate de picăturile dragostei. Precum floarea care şi-a deschis petalele este admirată fără că ea să ceară răsplată că este frumoasă aşa şi noi nu trebuie să așteptăm răsplată atunci când oferim ceva. Floarea este mângâiată de razele soarelui, este mirosită de trecători, este vizitată de albine şi de fluturi, este mişcată la adierea vântului. Sufletul curat care se deschide către aproapele său va primi admiraţie, respect, iubire şi multe alte daruri.
Darurile pot fi de mai multe feluri, dar cele mai importante sunt cele sufleteşti.
Cel mai preţuit dar sufletesc este dragostea. Cu cât oferim mai multă dragoste, mai multă dragoste vom primi înapoi. Să privim la o mama care oferă multă dragoste copiilor săi. Ea va primi dragostea pe care o însămânţează în sufletul copiilor ba chiar şi mai multă. Dragostea copiiilor este mult mai preţioasă şi este mult mai mare.
O mama iubitoare va fi înconjurată întotdeauna de multă iubire. Aşadar dăruind cu multă iubire vom fi răsplătiţi cu multă iubire.
Roxana Apopei
Jurnal Spiritual