Dar ce poate fi mai bun decât un om virtuos?

0
221

inteleptIa seama la înţelepciunea lui Dumnezeu! A făcut ca mustrările conştiinţei noastre să nu fie neîncetate – că n-am putea îndura povara, de-am fi mereu mustraţi -, dar nici n-a făcut să fie atât de slabă conştiinţa, încât să se descurajeze de la primul sau de la al doilea îndemn. Dacă ne-ar mustra conştiinţa în fiecare zi şi în fiecare ceas, am cădea doborâţi de tristeţe; iar dacă ar înceta de a ne mai mustra, după ce ne-ar ţine de rău o dată sau de două ori, n-am culege mult folos. De aceea a făcut Dumnezeu ca mustrările conştiinţei să ţină toată viaţa noastră, dar să nu fie dese; toată viaţa, ca să nu ne trândăvim, ci să priveghem totdeauna şi până la sfârşitul nostru, aducându-ne aminte mereu de păcatele săvârşite; dar nu dese, nici unele după altele, ca să nu ne descurajăm, ci să putem răsufla, având oarecare tihnă şi uşurare. După cum e pieire desăvârşită să nu suferi de fel din pricina păcatelor săvârşite şi să fii cu totul nesimţitor, tot astfel e vătămător să te mustre conştiinţa mereu şi peste măsură. Căci o durere prea mare este în stare să scoată adeseori pe om din minţi, să-i înece sufletul şi să-l facă nefolositor spre orice bine. Pentru aceea şi Dumnezeu a făcut să ne mustre conştiinţa la răstimpuri, fiindcă mustrările conştiinţei sunt neîndurătoare şi înţeapă pe păcătos mai puternic decât boldul, nu numai când păcătuim noi, ci şi când alţii săvârşesc păcate ca şi noi, ni se deşteaptă cu tărie conştiinţa şi strigă la noi cu multă putere. Desfrânatul, bărbatul adulter, hoţul se socotesc biciuiţi nu numai când sunt ei mustraţi, ci şi când aud că alţii sunt mustraţi pentru aceleaşi păcate, pentru că mustrarea altora le aduce aminte de păcatele lor; este mustrat altul, dar se simte lovit el, fără să fie mustrat, când a făcut aceleaşi păcate ca şi acela. Tot aşa şi cu cei care săvârşesc fapte bune: când sunt lăudaţi şi încununaţi alţii, se bucură şi se veselesc şi cei care au săvârşit aceleaşi fapte bune, pentru că nu sunt lăudaţi aceia mai mult decât ei. Poate fi oare o stare mai jalnică decât a păcătosului care să-şi dea sufletul de spaimă când alţii sunt acuzaţi? Dar ce poate fi mai bun decât un om virtuos, care se bucură şi se veseleşte când sunt lăudaţi alţii, pentru că laudele făcute altora îi aduc aminte de faptele sale bune? Acestea sunt faptele înţelepciunii lui Dumnezeu, acestea sunt semnele marii Lui purtări de grijă. Mustrarea conştiinţei este o ancoră sfântă, care nu ne lasă să ne cufundăm desăvârşit în adâncul păcatului. Nu numai atunci, în timpul săvârşirii păcatelor, ci adeseori, chiar după mulţi ani, conştiinţa ne aduce aminte de păcate vechi. Şi despre adevărul acesta vă voi da o dovadă întemeiată chiar din Scripturi.

Odinioară l-au vândut pe Iosif fraţii lui, fără să aibă vreo vină, ci numai pentru că a avut un vis care-i vestea mai dinainte slava lui viitoare. Am văzut, spunea el, snopii voştri închinându-se snopului meu . Şi ar fi trebuit ca tocmai pentru aceea să-l ţină lângă ei, căci avea să fie cununa întregii case şi strălucirea întregului neam. Dar aşa este invidia. Cel ce are invidie luptă împotriva propriului lui bine şi vrea mai degrabă să sufere nenumărate necazuri decât să-l vadă pe vecinul său fericit, chiar şi atunci când slava aceluia s-ar răsfrânge şi asupra lui. Poate fi o ticăloşie mai mare ca asta? Aşa au făcut şi fraţii lui Iosif! Când l-au văzut de departe că vine şi că le aduce de mâncare, au zis unul către altul: Acum dar să-l omorâm, şi vom vedea ce vor fi visele lui! Dacă nu-1 cinstiţi ca pe un frate, nici nu recunoaşteţi glasul sângelui, ar fi trebuit să cinstiţi masa şi felul în care vă slujea, căci a venit să vă aducă de mâncare! Dar iată că proorocesc fără voia lor! Acum dar, spun ei, să-l omorâm, şi vom vedea ce vor fi visele lui! Într-adevăr, dacă n-ar fi uneltit împotriva lui Iosif, dacă n-ar fi urzit viclenia şi n-ar fi pus la cale acel plan ticălos, n-ar fi cunoscut puterea visurilor lui. Că nu este acelaşi lucru a te urca pe tronul Egiptului fără nicio greutate, şi a ajunge la aceeaşi strălucire având atâtea piedici şi greutăţi! Dacă n-ar fi uneltit împotriva lui, n-ar fi fost vândut în Egipt; dacă n-ar fi fost vândut în Egipt, nu s-ar fi îndrăgostit de el stăpâna lui ; dacă nu s-ar fi îndrăgostit de el stăpâna lui, n-ar fi fost aruncat în temniţă, n-ar fi tălmăcit visele, n-ar fi dobândit împărăţia, iar dacă n-ar fi dobândit împărăţia aceea, n-ar fi venit fraţii lui să cumpere grâu şi să i se închine. Prin urmare, tocmai pentru că uneltiseră să-l omoare, au cunoscut visele lui.

– Cum, dar? Fraţii lui au fost pricinuitorii tuturor acelor bunătăţi şi ai strălucirii aceleia a lui Iosif?

– Nicidecum! Fraţii lui se sfătuiseră să-l dea morţii, tristeţii, robiei, celor mai cumplite nenorociri. Dar Meşterul Dumnezeu S-a slujit de răutatea uneltitorilor pentru slăvirea celui vândut şi viclenit!

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here