11 Decembrie – Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou

0
559
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Daniil StâlpniculSfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitara (Mesopotamia), din părinţii creştini Ilie şi Maria. La vârsta de 5 ani a fost dus de părinţii lui într-o mănăstire, unde a strălucit în viaţa monahicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la Cuviosul Simeon Stâlpnicul (†459) şi a luat de la el binecuvântare.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, s-a dus în părţile Traciei, aproape de Bizanţ, în Anaplu. Acolo s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni.

Apoi s-a suit pe un stâlp, unde a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti, primind darul facerii de minuni. I-au cerut sfatul şi împăraţii Leon cel Mare (457-474), şi Zenon (474-475; 476-491).

Daniil Stâlpnicul s-a luptat şi cu ereticii care atacau Biserica. S-a mutat cu pace la Domnul, în anul 490.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Luca Stâlpnicul cel Nou, care a trăit în timpul împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959), în Anatolia (Asia Mică). A fost soldat în timpul războiului cu bulgarii, apoi s-a călugărit. Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni.

După ce a stat trei ani pe un stâlp, s-a dus în Olimp, apoi în Constantinopol şi în Calcedon. Acolo a trăit încă 45 de ani, tot pe un stâlp.

Sursa: Ziarul Lumina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here