Daniel Făt: Dumnezeu mi-a dat şansa să am rădăcinile într-o ţară extraordinară, pe care o consider cea mai frumoasă de pe pământ, Maramureşul

daniel

[fbshare type=”button”]

Loreta Popa

L-am văzut de câteva ori improvizând, am ascultat cântecele lui, am văzut câteva videoclipuri, dar abia acum am sentimentul că-l cunosc pe Daniel Făt de-o viaţă şi că am stat departe unul de altul doar o clipă şi când ne-am întâlnit era ca şi cum nu ne-am fi despărţit niciodată. În trei spectacole, a câte două sau trei ore, în trei zile, m-am privit datorită lui altfel în oglindă. Nu doar pentru că el era într-un fel oglinda în care mă priveam. Am văzut unde greşesc, unde stau bine, unde pot pune piciorul în siguranţă şi mai ales unde nu.

Ca orice artist care ştie cât de importantă este comunicarea cu publicul, Daniel Făt are un blog. Un blog special, interesant care te întâmpină de la început cu descrierea celui care l-a creat: actor, zdrăngănitor, improvizator. Şi totuşi, am învăţat de la Daniel Făt mai multe decât dacă aş fi participat la nu ştiu câte seminarii de dezvoltare personală. Un om minunat, în care, ca prieten, îţi poţi pune toate speranţele, bucuriile şi necazurile, toate visurile şi credinţa.

Un artist inepuizabil, plin de resurse, care vorbeşte serios despre lucruri neserioase şi viceversa. El ştie că a avea succes este pentru un actor lucrul cel mai periculos din lume. E un rău necesar, cu care trebuie să te obişnuieşti. Succesul e de fiecare dată altfel, nu întotdeauna un prieten sau un sfătuitor bun. De altfel, Mircea Albulescu, unul dintre cei mai mari actori pe care România îi are, spunea cândva că: „A avea succes înseamnă să poţi umbla pe stradă fără buletin“.

Cantand la un instrument ciudat

 

Viaţa noastră e alcătuită din legături cu ceilalţi şi în mod sigur ceilalţi constituie câmpul nostru de acţiune. Nu poţi prevedea niciodată care va fi răspunsul dat de un altul. Poate tocmai de aceea Daniel Făt te scanează pur şi simplu. Ochii lui te privesc direct, drept în faţă, ca să ştii şi el să ştie. Are inteligenţă şi capacitate de adaptare la orice formă de spectacol, are harul de a întruchipa existenţe dintre cele mai complicate şi ştie că nu există duşman mai mare pentru om decât prostia omenească.

Cei din sală zâmbesc, aplaudă şi vibrează o dată cu artistul de pe scenă, dar printre aceştia uneori, doar uneori, se mai află şi un spectator care ştie câtă muncă şi dăruire de sine se ascunde dincolo de cortină.

La toba

Născut la 19 iunie 1974, Daniel este mândru de rădăcinile sale maramureşene până la lună şi înapoi. A crescut si s-a format în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, secţia Actorie, promoţia 2000, a debutat la Teatrul Dramatic Baia Mare, în 1992, în 1996 a devenit actor mânuitor de păpuşi la teatrul de profil din Baia Mare, iar din 2003 până in 2007 a fost colaborator al Teatrului Masca din Bucureşti şi din 2003 este membru al Companiei „Passe-Partout Dan Puric“, ca să dăm doar câteva repere artistice.

Poate cel mai iubit dintre aceste repere este one man show-ul „Eftin, da’ bun” , realizat după „O scrisoare pierdută“ de I. L. Caragiale, spectacol în care Daniel interpretează toate cele nouă personaje, într-o concepţie regizorală şi muzicală ce-i aparţin. Daniel Făt este de asemenea omul-orchestră cu har divin, pentru că el cântă la mai multe instrumente.

danielfat5

 

Ce  e drept, pentru originalitate a fost răsplătit cu premii la diferite festivaluri, prea multe ca să încapă în spaţiul nostru tipografic. Ceea ce-l individualizează este vocea sa de tenor, clară şi sigură, cu care cucereşte publicul auditor. Erudiţia şi temperamentul său extrovertit sunt câteva dintre atuurile sale.

Din cufărul misterios al sufletului său a scos câteva albume cu o muzică ce te atinge de la prima până la ultima piesă. Ar mai fi multe de spus despre Daniel Făt, însă cel mai bine vorbeşte el însuşi şi vă lăsăm să verificaţi singuri dacă este aşa sau nu.

Ești din Maramureş, o zonă a României pe care o poţi numi fabuloasă prin tradiţiile sale, prin oamenii frumoşi de aici, prin credinţa acestora. Ce înseamnă pentru tine pământul acesta românesc?

Pentru mine pământul acesta românesc înseamnă o şansă imensă pe care Dumnezeu mi-a dat-o  în viaţa asta, să mă nasc în aceste locuri care au o încărcătură specială din toate punctele de vedere. Mi-a dat şansa să cresc într-o ţară extraordinară, pe care o consider cea mai frumoasă de pe pământ, Ţara Maramureşului, care face parte din România, adică din Dacia, din zona dacilor liberi, care poate tocmai de aceea are partea de credinţă destul de fain înrădăcinată, mai ales tradiţiile, obiceiurile.

Daniel Fat

 

Din păcate şi pe acolo îşi bagă urâţii coada şi zdruncină credinţa oamenilor şi-i fac să-şi vândă minunatele porţi, acelea din lemn cu simboluri extraordinare, care aveau rolul de a fi curăţătoare, aveau un efect exorcizator şi de protecţie. Încep să-şi vândă porţile acelea pentru câteva sute de euro şi de banii ăia îşi fac diverse porţi de inox şi din alte materiale de prost gust şi-şi vând porţile te miri cărui italian sau străin care ştie să aprecieze sculptura respectivă şi poate chiar si simbolistica şi iaca aşa încet, încet o să dispară, pentru că nu există (nu ştiu de ce nu există, dar o să-mi pun întrebarea asta mai clar) nişte oameni de omenie, verticali, care să ţină mai mult la a încuraja păstrarea tradiţiilor.

Chestia asta ar trebui să plece de la vârf, dar dacă tovărăşeii care ne conduc habar nu au de repere sănătoase nu au cum să facă programe sănătoase pentru a menţine anumite linii sănătoase de tradiţie, de credinţă, de obiceiuri, de locuri care să fie puse în valoare la modul frumos. Acum 20, 30 sau 40 de ani dacă te duceai în Maramureş nu vedeai kitsch-urile de acum. Vedeai case aranjate, vedeai necesităţi acoperite, nu ce e astăzi, o amestecatura care arata nicicum.

Maramuresean

 

Eu personal, dacă aş avea putere, aş face aşa: tuturor celor care păstrează casa veche din lemn, poarta veche din lemn, chiar dacă în spate îşi fac încă o casă mai arătoasă, mai spaţioasă sau cum vor ei, eu, stat, le voi asigura un minimum necesar sau o subvenţie prin care ei să poată să-şi acopere întreţinerea acelei case si acelei porţi. O casă de lemn, după 50 de ani, din când în când, are nevoie de nişte tratamente de îngrijire, regivorare.

La noi, în Maramureş sunt nişte biserici de câteva sute de ani, şi sunt din lemn. Dacă ele au rezistat înseamnă că ar putea rezista şi casele din lemn. De porţi nu mai vorbim. Am avut o strângere de inimă când am fost la Baia Mare, urcând pe Mesteacăn, acolo era o poartă maramureşeană la intrarea în judeţ  şi au dărâmat-o pentru că au lăţit drumul. Într-adevăr era deteriorată, dar sper să facă alta şi să o monteze acolo, la graniţa judeţului. Dacă nu, este mare pierdere, pentru că efectiv prin poarta aia simţeai când intri în judeţ, mie mi se făcea de fiecare dată pielea de găină când intram în Maramureş pe acolo.

Vorbeam despre zona fabuloasă în care ai crescut. Povesteşte-ne despre copilăria acolo! Ce amintiri îţi revin acum în memorie?

O amintire faină o am de când mergeam la bunici, apropo de obiceiuri şi tradiţii, de Crăciun. Am făcut într-o iarnă împreună cu doi vecini de la bunica sceneta cu cei trei crai cu Steaua. Am mers cu Steaua. Eram îmbrăcaţi în costume populare, era o iarnă cu zăpada până-n brîu, înotam prin ea. Mergeam de la o casă la alta şi ne ziceam „poezia”, practic era un teatru popular, religios cu cei trei păstori ce vesteau apariţia Stelei Mântuitorului Hristos.

E drept că eu am primit rolul cel mai mic că nu-l ştiam bine, ei au mai fost în anii dinainte. Era foarte faină starea, atmosfera respectivă. Mi-aduc aminte că ne era frică atunci când ne întâlneam cu „moşii cu droanje”, mascaţii, termen general cunoscut,  şi trebuia să le dăm vamă. Ne opreau pe drum şi se burzuluiau la noi şi sunau talăngile îngrozitor, făceau aşa un sunet şi făceau semnul de bani, să le dăm bani. Trebuia să le dăm neapărat un leu ca să ne lase în pace. Pe unii îi mai cunoşteam. După ce am întâlnit unul pe care-l ştiam a venit şi el cu noi să ne păzească şi după ce ziceam colinda intra şi el şi sărea acolo, practic era un obicei de exorcizare a casei, săritul moşilor şi sunetul talăngilor, să sară dracii. Asta este una dintre amintirile cele mai faine.

DSCF0855

De ce crezi că oamenii nu mai merg la biserică duminica? Oare îi împiedică vremurile grele, indiferenţa, starea de spirit sau necredinţa?

Ateismul a câştigat un teren care nu era al lui datorită minunatei semănături făcute de comunism. Profesorii, chiar şi părinţii, cei care ar trebui să le dea aşa-numita educaţie spirituală copiilor şi  tinerilor, n-o mai au şi nu li s-a dat. Odată că nu li se dădea voie, apoi că tovarăşii comunişti au ras oricum toată intelectualitatea de dinainte ca să-şi poată forma oamenii o părere aşa mai completă şi mai complexă, ca atare tineretul nostru, mai ales acela „bovin”, are ca repere oameni fără credinţă, atei, oameni care au ca Dumnezeu banul care au ca Dumnezeu toate mizeriile lumii, care de fapt nu au nici o legătură cu credinţa aceea frumoasă în lucrurile benefice şi luminoase.

Eşti un spirit liber, în sufletul tău urlă strigătul de luptă al Daciei, ai harul de a fi frate cu cel cu care rezonezi. Ai avut de-a lungul timpului ocazia să cunoşti oameni şi oameni. Cu unii ai devenit frate-prieten. Care crezi că este secretul prieteniei?

DSCF0853

Secretul e să vrea amândouă părţile. Dacă vrem şi eu şi tu, atunci putem. Fiecare va face partea lui în aşa fel încât să fie bine şi să construiască acea prietenie. Altfel dacă vrea fiecare altceva, înseamnă că nu există parte comună suficientă şi atunci incompatibilitatea asta contează şi oricum nu se va lega nimic. Mai există ceva în afară de „să vrea”. Să poată accepta şi să se bucure de diferenţele dintre noi.

Baza este partea aceea comună sau afinităţile comune însă partea aceea diferită ne îmbogăţeşte. Eu dacă sunt cu tine, care eşti diferit, acea parte şi din fiinţa mea într-o oarecare măsură, am acces la ea prin tine. Asta e valabil şi în relaţii de cuplu şi în relaţii de afaceri, de colegialitate.Toate tipurile de relaţionări în mod normal ar trebui să aibă la bază prietenia. Sfântul Fericit Augustin a spus „Iubeşte şi fă ce vrei!” Ţine de iubirea necondiţionată ce e recomandat să stea la baza oricărui tip de relaţie.

La dramba

Poţi să-mi spui care rugăciune îţi este mai aproape?

Două rugaciuni: Una pe care o spun în momentele-limită este „Doamne ajută necredinţei mele!” și cealaltă este Rugăciunea Inimii.

Crezi că valorile noastre, ale românilor, pot contribui la sănătatea familiei europene?

Da, valorile noastre pot contribui la sănătatea familiei europene. Clar da. Doar că ar trebui să apară în faţă şi oameni sănătoşi sufleteşte şi raţional. Cei care sunt sănătoşi sufleteşte şi raţional nu sunt băgăcioşi, nu-şi manifestă orgoliul într-atât încât să vrea ei să se dea mari şi tari ca să vină şi să devină parlamentari europeni sau altceva sau să devină mesagerii României într-o Europă care este pervertită la tot felul de mizerii, cum ar fi legalizarea bolnavilor sufleteşte care se cheamă homosexuali şi lesbiene şi alte denaturări din astea.

Într-adevăr, noi am putea fi un exemplu dacă ne-ar băga în seamă şi dacă s-ar uita şi ei mai sincer şi analitic sufleteşte. Şi ei au o şansă primindu-ne pe noi în această Uniune, deşi corect este noi să-i primim pe ei pentru că aici e leagănul de început al vieţii.

DSCF0940

Nu am avut răgazul să vorbim despre ceea ce faci, despre meseria ta, despre pasiunile tale…

Fac transmisiuni, dacă vrei, şi cu actoria şi cu zdrăngăneala şi cu improvizaţiunile. Dacă e cine să perceapă bine, dacă nu, eu tot asta fac. Cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de văzut să vadă. Cine nu, asta e. Dumnezeu i-ajute! La noi este o vorba ce îi şi cu rol de salut: „Doamne-ajută cui sărută şi sporeşte cui iubeşte!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here