Dafinul. Planta învingătorilor

0
746

dafinulFiecare gospodină are în cămară plicuri cu condimente pe care le foloseşte ca să dea aromă bucatelor. Multe din plantele aşa de bine mirositoare au însă, pe lângă rolul lor în bucătărie, valoare de medicament. Iar premiantul întâi este dafinul.

 

Terapie si magie

Când auzim cuvântul laur, îl asociem imediat cu coroanele care li se puneau pe frunte, în Roma şi Grecia antică, personalităţilor de excepţie: câştigătorii de olimpiade, vitejii din războaie, filozofi şi poeţi. În istorie au rămas şi cazuri comice.

Se spune că împăratul Romei, Tiberius, ferm convins (ca tot poporul, de altfel) că dafinul protejează oamenii de fulgere, de câte ori se abătea vreo furtună deasupra Romei, îşi punea pe cap o cunună de lauri şi se băga cu nobleţe sub pat. Mai puţin superstiţioşi, întemeietorii medicinei au pus dafinul la locul lui printre medicamente. Hipocrate descrie frunzele şi seminţele plantei ca un remediu ce trebuie folosit pentru profilaxia epidemiilor de holeră şi de malarie, în tratarea dizenteriei şi a litiazei renale, pentru diminuarea durerilor în timpul naşterii.

Avicena considera dafinul unul din cele mai eficiente leacuri în cazuri de dureri în articulaţii, apnee, dar şi încordare nervoasă.

Scoarţa şi seminţele le folosea în tratarea colecistitei şi a nisipului în vezica urinară. Galenus ştia că toate părţile plantei au efecte antiseptice, antimicrobiene şi de calmare. Calităţile lui gastronomice au fost descoperite mai târziu, după apariţia în Franţa, în anul 1652, a unei cărţi scrise de bucătarul personal al Mariei de Medici, care ridica în slăvi condimentul cel aromat.

Dafinul – Preparate. Uleiul de dafin

Mod de preparare: se râşnesc sau se sfărâmă 10 g de frunze de dafin (proaspete – 30 g), se amestecă cu 1 pahar de ulei vegetal nerafinat (de in, porumb sau floarea-soarelui), sau cu unt de casă (se poate şi cu osânză topită), se pune la macerat timp de o săptămână, într-un loc fără lumină, apoi se strecoară. O metodă mai rapidă: se ţine castronelul cu 500 ml de ulei şi 90 de frunzuliţe sfărâmate, acoperit cu capac, pe baie de aburi timp de 3 ore.

Tinctură de dafin

Mod de preparare: 50 g de frunze se macerează în 500 ml de alcool dublu rafinat, timp de 14 zile.

Tratamente interne

* Artrite, paralizii, crampe musculare, reumatism, entorse, lovituri.

Se încălzeşte locul afectat cu căldură uscată, timp de 6-8 minute, se unge cu iod şi se aplică compresă cu ulei de dafin pentru 2 ore, sau se freacă timp de 10 minute locul afectat cu uleiul încălzit puţin. Procedura diminuează durerile.

* Boli ale articulaţiilor.

O frunză mare de dafin (sau 2-3 mai mici) se spală, se usucă şi se rupe în câteva bucăţi. Se râşneşte împreună cu 3 cuişoare, câte o lingură de seminţe de in, de mărar, coriandru şi chimen. Jumătate de linguriţă de amestec se pune în mâncare sau se bea cu apă, în timpul meselor, de două ori pe zi. Reţeta este contraindicată persoanelor ce n-au voie să consume condimente, de ex. cele cu ulcer gastric. Efectul apare în două săptămâni. Articulaţiile capătă o mobilitate mai bună, se diminuează durerile, veţi urca scările mai uşor, mai ales dacă tratamentul cu dafin este asociat cu un regim alimentar bazat pe legume şi fructe proaspete, fără carne şi alcool. Reţetele favorizează şi îmbunătăţirea stării întregului organism. Metoda este contraindicată bolnavilor cu tensiune mică, gastrită, ulcer gastric sau duodenal, cancer la rinichi şi coagulabilitatea sângelui scăzută.

* Bronşită.

Frunzele de dafin acţionează ca un expectorant. Câte o linguriţă de frunze de dafin zdrobite amestecate cu frunze de salvie şi eucalipt se fierb timp de 10 minute în 500 ml de apă acoperită cu capac, pe un foc domol. Se bea călduţ, câte 2 linguri la fiecare 2 ore, de 5 ori pe zi.

* Dafinul – Remediu pentru Cancer la gât şi esofag.

Se picură 15 ml tinctură de dafin (puteţi măsura cu o seringă) în 50 ml de apă sau, mai bine, într-un ceai preparat din 3 frunze rotunde de muşcată cu flori roşii şi 300 ml de apă. Se ţine 20-30 de secunde în gură, cu capul ridicat, apoi se înghite. În faze avansate, în apă se mai adaugă 10 picături de suc de usturoi şi 4 linguri de suc de patlagină. La fiecare 5 zile, numărul de picături de suc de usturoi creşte cu 5, până s-a ajuns la o lingură de suc, apoi scad treptat, până la 10 picături.

Sunt posibile dureri de cap şi senzaţie de ardere în gât, dar tratamentul nu se întrerupe. La 30 minute după administrare, se consumă încet o lingură de miere de albine. Se iau pe limbă câteva picături de miere, se ţin în gură până se dizolvă aproape în totalitate, se repetă până se termină toată mierea din lingură. Concomitent, se fierb 2 linguriţe de flori sau fructe de soc, în 200 ml de apă. Se beau câte 2 linguri, de 3-4 ori înainte de masă. Cu soluţia rămasă, se face gargară de 3 ori pe zi, între mese. De fiecare dată se încălzeşte puţin înainte de procedură.

* Colecistită cronică.

10-15 picături de ulei de dafin se beau amestecate cu lapte, iaurt sau ceai verde, de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

* Diabet zaharat.

Dafinul este una din plantele recomandate pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge, în special în faze incipiente. Pot fi folosite diferite metode de preparare a remediilor. * Infuzie -10 frunze de dafin şi 600 ml de apă clocotită. Se lasă vasul învelit în plapumă timp de 3 ore. Se beau 150-200 ml dimineaţa, pe stomacul gol, iar apoi, de 3 ori în timpul zilei, împărţit în doze egale, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru un efect mai bun, la prepararea infuziei se adaugă şi 2 linguriţe de seminţe de patlagină.

* Decoct

15 frunze de dafin, o lingură rădăcină de brusture tocată şi 300 ml de apă. Frunzele se rup mărunt şi se pun pe foc într-un vas emailat, cu apă rece. După primul clocot se mai lasă pe un foc slab încă 5 minute, apoi se toarnă în termos şi se infuzează timp de 4 ore. Lichidul strecurat se bea în timpul zilei, călduţ, cu înghiţituri mici. Curele durează 3 zile, cu pauze de 10 zile între administrarea infuziei sau a decoctului.

Dozele administrate se corectează în funcţie de rezultatele analizelor zilnice ale nivelului de glicemie. De exemplu, atunci când valorile sunt în jur de 180-230 de unităţi, se beau 200 ml dimineaţa, iar după scăderea valorilor la 130-150 de unităţi doza se micşorează la 120-150 ml, timp de cel mult 3 luni, apoi urmează pauza obligatorie de 4 săptămâni.

dafin 2Dafinul nu este recomandat persoanelor ce au, pe lângă diabet, şi afecţiuni grave de inimă, celor cu nivelul scăzut de coagulare a sângelui, în faze foarte avansate de diabet, femeilor însărcinate sau care alăptează.

* Ficat mărit.

Se pune pe foc un litru de apă, cu 30 de frunze de dafin tocate mărunt, câte un sfert de linguriţă de seminţe de mărar, ţelină, urzică şi pătrunjel. Se fierb pe un foc domol, până ce nivelul apei scade la jumătate. După răcire, lichidul se strecoară şi se amestecă cu 10 linguri de miere de albine. Remediul se păstrează la frigider. Se beau câte 100-150 ml o dată pe zi, înainte de culcare, puţin încălzit. O cură poate dura până la 3 luni, cu mici pauze după fiecare lună.

* Imunitate scăzută.

10 g de frunze rupte în bucăţi mici se pun în apă fierbinte (300 ml), se aduc până la punctul de fierbere şi se lasă pe foc 5 minute. Se toarnă într-un termos şi se lasă la infuzat timp de 3 ore. Apoi se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici câte o lingură, pe tot parcursul zilei. Se fac cure de 3 zile, cu o pauză de 2 săptămâni între cure. Infuzia se prepară zilnic şi se bea proaspătă, nu se păstrează pentru a doua zi. Cei care sunt predispuşi la constipaţie trebuie să includă în dietă produsele pentru îmbunătăţirea digestiei: sfeclă, prune, pâine de graham.

* Psoriazis.

Se toacă mărunt 10 frunze mari de dafin, se amestecă cu 3 linguri de dentiţă şi o linguriţă de rostopască, se infuzează timp de 2 ore, în 650 ml de apă clocotită, în termos sau în vas învelit în prosop flauşat. Se beau câte 75-100 ml (în funcţie de greutatea corporală), de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă.

* Respiraţie urât mirositoare.

Câte o lingură de frunze de dafin şi mentă tocate mărunt se fierb timp de 10 minute în 700 ml de apă. Se strecoară şi se clăteşte gura între mese, de 3-4 ori pe zi.

* Stomatită, gingivită.

O lingură de foi de dafin tocate, şi codiţele de la 4-5 dovleci sau dovlecei se pun pe foc cu 500 ml de apă rece. Se aduc până la punctul de fierbere, se lasă pe flacără mică timp de 15 minute şi se strecoară. Se clăteşte gura cu lichidul cald, de 2 ori pe zi, apoi se îmbibă un tampon cu infuzie şi se ţine pe dintele bolnav.

Tratamente externe

* Boli de piele. Râşniţi 30 frunze de dafin şi un pumn de volbură uscată. Pulberea obţinută se umezeşte cu apă sau ceai de rostopască pentru a forma o masă densă ca o cremă. Se întinde pe celofan sau hârtie de pergament şi se aplică pe zona afectată, pentru o jumătate de oră. După ce scoateţi cataplasma, nu spălaţi zona afectată cu apă, ştergeţi cu un prosopel uscat.

* Eczeme, dermatite, scabie, psoriazis.

Se amestecă 6 linguri de pulbere din frunze de dafin cu 2 linguri frunze de ienupăr tocate mărunt şi 12 linguri de unt sau untură de gâscă topită. Alifia se aplică pe locurile afectate. Articulaţiile dureroase se masează zilnic, înainte de culcare, şi se învelesc cu un fular de lână. Bolnavilor cu tuse puternică li se fac frecţii pe spate şi piept.

* Excitabilitate nervoasă crescută, insomnie.

Se recomandă să aşezaţi o crenguţă proaspătă sau uscată de dafin la capătul patului. Aroma de laur înlătură perfect stările de stres. Dacă doriţi şi un efect somnifer, puneţi o crenguţă sau câteva frunze aromate şi sub pat, iar pe frunte şi pe ceafă se aplică câteva frunze înmuiate în prealabil, timp de 15 minute, în apă fierbinte. Se leagă capul cu un batic de lână sau de bumbac. Laurul poate înlocui şi o dădacă pentru un copilaş mic. Puneţi câteva frunze în leagăn şi copilul se linişteşte şi adoarme.

* Hemoroizi.

Într-un litru de apă se fierb, timp de 5 minute, 10-12 frunze de dafin. Se infuzează până ce temperatura coboară la 38 de grade şi se strecoară. Se fac băi de şezut, până la răcirea decoctului. Procedura se repetă de 3-4 ori pe săptămână.

* Nevralgie de trigemen, dureri reumatice, răceală, dermatoze.

Câteva frunze mari de dafin se ţin în apă fierbinte, timp de 15-20 de minute. Se aplică pe locurile afectate, aşezându-le una lângă alta, sub formă de cataplasmă. Se acoperă cu o bucată de ţesătură de lână şi se pansează pentru 40-60 de minute. Dacă răceala este asociată cu tuse puternică, frunzele se aplică pe piept şi pe spate.

* Transpiraţia picioarelor.

Se prepară o infuzie sau decoct din 30 de frunze de dafin şi 10 frunze de stejar într-un litru de apă fierbinte, apoi se face o baie caldă timp de 25 minute.

dafin 3* Băi cu frunze de dafin.

O lingură de pulbere din frunze de dafin se pune în 250 ml apă. Se ţine timp de 10 minute pe un foc slab şi se infuzează 30 de minute. Separat, se prepară o infuzie dintr-un pahar de coji de portocale, lămâi sau alte citrice sau un pahar de crenguţe tinere cu ace şi conuri verzi de brad, pin sau molid, tocate mărunt şi opărite cu 700 ml de apă clocotită, după ce dă primul clocot.

Decoctul şi infuzia se toarnă în cadă (temperatura apei să fie de 36-37 de grade), unde bolnavul stă timp de 10-15 minute. O cură durează 10-14 zile şi se repetă după o pauză de 10 zile. Băile sunt indicate pentru boli nervoase, articulaţii dureroase, probleme ale vezicii urinare sau boli ginecologice.

Dacă nu aveţi timp pentru prepararea remediilor, adăugaţi regulat dafinul în mâncare sau sfărâmaţi o frunză şi mestecaţi-o, o dată pe zi, câteva minute. Vă va ajuta să vă întăriţi şi să vă protejaţi organismul împotriva infecţiilor; să diminuaţi nervozitatea şi să preveniţi durerile de inimă, în caz de angină pectorală. Cel mai bine e să cumpăraţi o de dafinul – plantă în ghiveci şi să mestecaţi frunzele proaspete. Concomitent, veţi proteja casa de molii, muşte şi gândaci.

Sursa: Formula AS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here