„Daca tinereţea ar şti, dacă bătrâneţea ar putea!”

0
1381

familieMulţumeşte lui Dumnezeu ca pe lângă calea strâmtă a călugăriei a mai arătat şi o altă caler ceva mai largă, spre mântuire şi viaţa veşnică – (căsătoria n.n). Şi mergi fiică, pe această cale mai largă, care răspunde mai bine înclinării tale. Mergi pe această cale, însă cu frică de Dumnezeu şi cu încredere deplină în Dumnezeu; fiindcă, să ştii, şi această cale mai uşoară e de neîndurat fără Dumnezeu, Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine!”

-„Daca tinereţea ar şti, dacă bătrâneţea ar putea!” – iată o maximă pe care aţi invocat-o adesea. Ce aţi fi vrut să ştie tinereţea dvs. dar n-a ştiut? Ce aţi face acum, la bătrâneţe, şi nu puteţi?

– Nu există bătrâneţe. Există numai tinereţe, numai forţă, numai zbor. Aceştia sunt anii pe care i-a făcut Dumnezeu aşa, după socotelile Lui. Dar, oricare ar fi vârsta, nu este nici un obstacol să nu ţii aripile întinse. O tinereţe, dacă nu-i structurată şi cu ceva bătrâneţe, e în primejdie. Şi dacă există o nuanţă de bătrâneţe la tinereţe, va exista şi tinereţe la bătrâneţe: „Si jeunesse savait, si vieiliesse pouvait!”

– Tinereţea dvs. din anii interbelici nu e aceeaşi cu cea de acum. Ce ar trebui să ştie, cum ar trebui să fie tinereţea acestui început de mileniu? În chilia dvs. pătrund, adesea, şi tineri. Ce sfat de viaţă le daţi?

– Trebuie să ştie cine i-a făcut, de ce i-a făcut şi care este finalitatea vieţii. Să meargă pe drumul care duce spre a te cunoaşte pe tine însuţi. Asta e o condiţie sine qua non a noastră, a tuturor. Să ne întrebăm de ce suntem făcuţi, care e scopul, ce-i cu moartea, cu raiul, cu iadul. Sunt ele o realitate sau simple poveşti? Tinerii trebuie să ştie că orice gând ar avea, la orişice vârstă, dacă sunt în relaţie cu veşnicia, ei se află pe drumul cel bun. Să fie „simţiţi”, să nu trăiască cu atâta indiferenţă şi ignoranţă cu privire la Creator şi creaţie.

– Părinte, de ce credeţi că sunteţi aşa de iubit şi de căutat de cei tineri, care vă consideră duhovnicul lor?

– Trebuie să ştii să vorbeşti în „limbajul” tinerilor. Trebuie să înţelegi pornirile şi voluptăţile tinereţii, să ştii cum să-i opreşti din acestea. Să-i faci să înveţe să fie „legalizaţi” în împlinirea unei plăceri, a dorinţelor de împlinire normale la vârsta lor. Aşa cum v-am spus, ce poţi face la tinereţe nu poţi face şi la bătrâneţe. Este un adevăr pe care îl cunosc prin viaţă. Am stat paisprezece ani la închisoare şi mă puteam pierde. Dar m-a ajutat vârsta. Acum nu mai ştiu daca aş putea să rezist la   ce-am trăit: să iau pădurea în piept fiarele pădurii în piept. Nu că m-aş fi bătut cu ele […] că mi-a pus un urs laba pe umăr şi mi-am dat seama ce putere are fiara… Tinerii trebuie să fie în stare sinceră de trezvie. Să nu-şi piardă tinereţea, că e în primejdie bătrâneţea!

Aşa le spun la fete: „Vedeţi-vă de treabă cu băieţii şi propunerile lor de sărut pentru că vă degradaţi duhovniceşte”. Prin orice cuvânt duhovnicesc pe care îl împliniţi cuceriţi Cerul întreg şi această posibilitate de urcuş duhovnicesc se anulează pentru un sentiment strict omenesc şi nesigur din partea celuilalt. Şi chiar dacă ar fi un om sincer acela! Adică renunţi la ajutorul lui Dumnezeu nemaipomenit acordat inimii tale, în schimbul unei satisfacţii momentane. Dumnezeu vrea să stea în inima ta şi e „gelos”. „Ce, domnule, mă opreşti de la viaţă?”, îmi vei spune. „Nu, tocmai că vreau să te duc la Viaţă!” Relaţia de prietenie nu se face numai din dorinţa de a avea o relaţie, ci cu scopul unei căsătorii.

Vin fete la spovedit şi scriu pe pomelnic şi numele iubitului. Şi le întreb: „E credincios? „Nu, începe şi el acum.” Păi, nu-i e ruşine, acum, la 20 de ani, student fiind, începe şi el sa se roage? Asta trebuia să o facă de mic copil! Băiatul acesta e primejdios! Vrei tu acum să-l încreştinezi pe el? El te pofteşte pe tine trupeşte, ţi-a măsurat demult dimensiunile trupului. Face orice acum numai să pună mâna pe tine, şi pe urmă tot el este. Iubirea nu înseamnă lins (sărut). Are o justificare dacă vă veţi căsători. Dar e prematur când abia aţi început studiile. Aşa că iubiţi-vă, respectaţi-vă, nu împlinind pur şi simplu pipăit şi celelalte… E o ispită! E foarte bine că există aşa ceva, ca s-o poţi dori, ca să-l poţi dori…după ce s-a săvârşit cununia religoasă. Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii. Aşa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv creştină. E o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată şi să punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu! Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreşte va naşte şi ea trebuie să renască copilul, prin educaţie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se atinge prin sărutări, care mai apoi se consumă şi pier. Că bine a zis cine a zis că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Şi se consumă în felul acesta de a-şi manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A greşit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: „Nu, asta face parte din ritmul dragostei,..”, „…Şi un prunc la anul, blând şi mic, să crească mare şi voinic, şi noi să mai discutăm un pic şi la botez!” – datorită ritmului dragostei. Pentru că frumuseţea o să se mai schimbe, dar trebuie sa rămână mai departe frumuseţea creştină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta care se şi dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârşit – asta ar fi semnificaţia verighetei.

Despre VIAŢA DE FAMILIE şi diverse probleme ale lumii contemporane, Ava ARSENIE Papacioc

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here