”Dacă aţi şti ce aduce nobleţea, aţi vâna-o zi şi noapte”

0
218
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

poza– Gheronda, la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

– La nobleţe, la nobleţea duhovnicească.

– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăinţă?

– Nobleţe, nobleţe, ca să fiţi prinşi în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiţi. Dacă aţi şti ce aduce nobleţea, aţi vâna-o zi şi noapte; nici n-aţi mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul nobleţea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreţia lui Dumnezeu.

– Gheronda, ce este nobleţea mai exact?

– Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplata. Uită tot ce dă, dar îşi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie şi simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească.

Nobleţea duhovnicească are Harul lui Dumnezeu, este – cum să spun? – o însuşire dumnezeiască. Acolo unde există nobleţe, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneşte Hristos şi acolo este binecuvântarea lui Hristos.

– Gheronda, nobleţea duhovnicească este mai presus de dreptatea duhovnicească?

– Nobleţea duhovnicească are dreptate duhovnicească, iar dreptatea duhovnicească are nobleţe duhovnicească sau, mai bine spus, nobleţea este dreptate duhovnicească. De aceea omul care are nobleţe duhovnicească nu este supus legii – “legea nu este pusă pentru cel drept“. Un astfel de om preferă să fie ucis decât să ucidă.

– Gheronda, când mi se cere să fac un lucru, îndată mă gândesc că am şi alte treburi de făcut şi mă împotrivesc.

– Dacă dobândeşti nobleţe, le depăşeşti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindcă nobleţea este în afara logicii. Voi vreţi să aranjaţi lucrurile cu logică omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puţine drepturi în această viaţă? Omul duhovnicesc doar dăruieşte şi niciodată nu caută să primească.

– Dar de ce în Evanghelie se spune: “Oricine cere ia şi cel ce caută găseşte“?

– Asta-i altceva. Când ceri de la Dumnezeu pentru tine însuţi un lucru din care lipseşte dragostea pentru aproapele înseamnă că tot de interesul tău te îngrijeşti. Pe când, de pildă, atunci când o mamă cere de la Dumnezeu să i se facă bine copilul sau să meargă lucrurile bine în familie, aceasta nu este pentru ea însăşi, ci pentru binele casei. Iată, femeia cananeianca despre care vorbeşte Evanghelia nu cerea nimic pentru ea. Alerga în urma lui Hristos şi Îl ruga să o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos şi I-au spus: “Fă ceea ce-ţi cere ca să nu alerge în urma noastră şi să strige!”. Dar El le-a răspuns: “Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israil“. Cananeianca însă a continuat să ceară ajutor. Atunci Hristos S-a întors spre ea şi i-a spus: “Nu este bine să iei pâinea fiilor şi să o arunci câinilor“. Dar aceea I-a răspuns: “Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvântul acesta al tău, fiica ta s-a tămăduit“. Aţi văzut ce credinţă avea, ce smerenie, ce nobleţe, ce superioritate? Dacă ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu mă aşteptam de la Tine să mă faci şi câine! M-ai dezamăgit!” şi ar fi plecat revoltată. Ar fi avut şi cugetul împăcat că s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba încă I-ar mai fi spus: “Mă mir cum de stă atâta lume şi Îl ascultă!”…

– Gheronda, credinţa ei a ajutat-o?

– Nobleţea ei a fost cea care a ajutat-o să aibă o aşa credinţă. Nu avea nici un pic de părere de sine şi nici vreo pretenţie. Avea şi gândul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil, înseamnă că ştie El ceva. Noi aparţinem unui alt neam”.

– Gheronda, cum pot să dobândesc nobleţea?

– Să te mişti smerit, cu râvnă curată şi întotdeauna să te jertfeşti. Să cultivi sensibilitatea duhovnicească. Să rămâi netulburată când altul te deranjează şi să te bucuri că eşti deranjată şi că nu deranjezi. Căci sunt unii cărora nu le pasă dacă îi deranjează pe alţii, ci îi preocupă numai să nu fie ei deranjaţi. Alţii nu vor nici să deranjeze pe alţii, dar nici să fie deranjaţi. Iar alţii spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici măcar o vorbă”. Dar ei jignesc pe alţii. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevărata sensibilitate are nobleţe.

– Gheronda, dacă cineva are defecte, dar se luptă să dobândească nobleţea, va fi ajutat?

– Nobleţea va alunga defectele.

– Gheronda, libertatea duhovnicească înseamnă slobozirea de patimi?

– Libertatea duhovnicească este nobleţea despre care vă spun că trebuie să o aveţi. Şi pentru ca omul să aibă nobleţe, trebuie să nu existe înlăuntrul său patimi josnice, micime sufletească etc. Dumnezeu nu stă acolo unde este micime sufletească, fiindcă Dumnezeu este din fire bun.

– Pentru ca să iubesc reaua-pătimire, tot la nobleţe trebuie să lucrez?

– Ah, încă nu aţi înţeles ce înseamnă nobleţe! Nobleţea are şi ea vitejie, căci atunci lucrează inima. Ca să înţelegeţi ce însemnă nobleţe, gândiţi-vă la Hristos. Ce a păstrat Hristos pentru El Însuşi? Nimic. A dat totul. S-a jertfit şi Se jertfeşte mereu pentru noi toţi. Ne dă dragostea Sa şi ia păcatele noastre. Noi însă, dimpotrivă, vrem doar să primim dragoste. Gândiţi-vă şi la ceea ce fac părinţii: se jertfesc mereu pentru copiii lor, cu toate că se poate ca mai târziu să primească şi lovituri de la ei. Şi chiar dacă ştiu ce-i aşteaptă, ei tot se jertfesc. Acelaşi lucru fac şi animalele şi păsările. Rândunica se îngrijeşte de puii ei, iar ei la rândul lor se vor îngriji, când vor creşte, de puii lor. Aşa a rânduit dragostea nobilă a lui Dumnezeu.

– Cum se înrudeşte omul cu Dumnezeu, Gheronda?

– Totul este că omul să dobândească nobleţea duhovnicească. Atunci se înrudeşte cu Dumnezeu.

– Gheronda, se poate ca o maică să-şi facă la chirie îndatoririle ei duhovniceşti, iar apoi să nu se mai încumete să ajute la o ascultare de obşte?

– Ce fel de îndatoriri duhovniceşti? Adică celălalt să se ostenească, iar eu să îndeplinesc îndatoriri duhovniceşti? Asta nu înseamnă îndatorire duhovnicească, mai ales la un tânăr. Tânărul trebuie să caute cum să ajute un bătrân. Adică tânărul să îndeplinească aşa-zise îndatoriri duhovniceşti, iar un bătrân să se chinuie să scoată la capăt o treabă. Oare aceasta poate fi socotită jertfă sau nobleţe? Să studiez, să-mi fac îndatoririle mele duhovniceşti, iar treburile să le las pentru ceilalţi? Astea-s lucruri găunoase! Multe suflete nu au sesizat încă sensul vieţii duhovniceşti. Nu au gustat schimbarea adusă de nobleţe; se gândesc la ei înşişi.

În încercări omul dă examene. Îmi amintesc că odată, pe când mă aflam în viaţa de obşte părinţii îmi spuseseră să rămân la chilie şi să nu fac niciun efort, fiindcă vărsam mereu sânge. La un moment dat îl văd pe fereastră pe un bătrânel, pe portar, cum se chinuia să despice cu securea o buturugă, ca să o ardă în cămin. Acest bătrânel avea probleme cu intestinele şi din pricina neîncetatelor hemoragii era foarte slăbit. Gândiţi-vă că dormea încălţat cu papucii, fiindcă nu avea putere să-i lege şi să-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de două-trei ori buturuga şi o despic. Dar îndată m-a podidit sângele pe gură. Ai înţeles? Nici măcar nu m-am gândit la starea mea, nici n-am mai ţinut seama de mine însumi.

Nobleţe duhovnicească! Nimic altceva nu-L înduioşează atât de mult pe Dumnezeu ca nobleţea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cât de simple şi de uşoare sunt lucrurile şi cât de grele le facem noi! În toate este nevoie de nobleţe duhovnicească. Dacă cineva nu va înţelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe săptămână sau de va ţine de trei ori pe lună post negru de trei zile sau se va ruga ore întregi, chiar de îşi va păstra şi curăţia trupească, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun că nu trebuie să le facă cineva şi pe acestea, dar să se îngrijească să dobândească lucrul cel mai important dintre toate: nobleţea duhovnicească, care este curăţia sufletească. Să nu existe înlăuntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinţa de a plăcea oamenilor şi celelalte, pentru a se face plăcut lui Dumnezeu. Când nu există toate aceste patimi, atunci, chiar şi fără să se roage, omul are curăţie sufletească şi se înrudeşte cu Dumnezeu, se uneşte cu El.

Numai prin nobleţe omul reuşeşte să intre pe aceeaşi frecvenţă cu Dumnezeu şi să aibă legătură cu El, să lucreze pe frecvenţa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este întors pe o altă frecvenţă. De aceea căutaţi să schimbaţi antena… Există antene verticale şi orizontale. Cele verticale se “sprijină” pe ele însele şi nu fac bine contactul, pierd uşor semnalul. Pe când cele orizontale se extind şi de aceea au o rază mare de recepţie, încât reuşesc să perceapă chiar şi semnalele slabe. Vreau să spun că cel care se sprijină pe sine însuşi nu s-a eliberat de propriul eu, nu are nobleţe. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiască.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here