Dacă alegem comorile cele veşnice, slava noastră va fi veşnică

0
158

comoriDomnul Iisus Însuși Şi-a început preoţia dumnezeiască a mântuirii lumii cu un post lung de patruzeci de zile. Şi, în felul acesta, nu El a fost Acela care ne-a arătat în chip lămurit, că trebuie să punem început bun vieţii noastre de creştini cu ajutorul postirii? Mai întâi postul şi apoi tot restul vine dimpreună cu postirea şi prin postire. Prin exemplul Său personal, Domnul ne-a arătat ce armă puternică este postirea. Cu această armă, El l-a biruit pe Satan în pustiu, cu ea a ieşit biruitor asupra celor trei patimi satanice principale, cu care L-a ispitit Satan: iubirea de lenevire, iubirea de mărire şi iubirea de arginţi. Acestea sunt trei patimi pierzătoare, cele mai mari capcane în care vrăjmaşul diavol ademeneşte pe soldaţii lui Hristos.

Iubirea de arginţi descide uşa altor patimi; după cum spune Apostolul, “rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6:10). De aceea Domnul Îşi încheie învăţătura despre postire atenţionându-ne să nu avem iubire de arginţi, să ne înfrânăm de la bunătăţile cele care se îngrămădesc să ne piardă sufletul, care sucesc inimile de la Dumnezeu şi ascund sufletul în pământ: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” Cel care adună comori pământeşti adună pentru sine chin şi teamă. Unul ca acesta se pierde în comorile sale şi inima lui este acoperită de ţărână. (Petru Damaschinul spune: “Este adevărat că mulţi sfinţi din vremurile de odinioară aveau bogăţii mari, ca Avraam, Iov, David şi mulţi alţii, dar ei nu aveau patima iubirii de averi, pentru că ei priveau toate lucrurile ca aparţinând lui Dumnezeu.”)

Întotdeauna avem cu noi comorile care sunt ale noastre, fie pe pământ, fie în cer. Gândurile noastre însoţesc comorile noastre, inimile noastre sunt alături de comorile noastre, tot la fel este şi cu voia noastră – fie pe pământ sau în cer. Noi suntem legaţi de comorile noastre aşa cum râul este legat de albia sa – fie pe pământ sau în cer. Dacă ne adunăm comori pe pământ, vom fi bogaţi o vreme, dar vom fi săraci întreaga veşnicie; iar dacă ne adunăm comori în cer, vom fi săraci o vreme, dar vom fi bogaţi întreaga veşnicie. Şi una şi cealaltă sunt lăsate, ca noi să alegem după voia noastră. În această libertate de alegere se află slava noastră, dar şi chinuirea noastră. Dacă alegem comorile cele veşnice care nu pot fi atinse de molii, de rugină sau de furi, slava noastră va fi veşnică. Dacă, totuşi, noi alegem celelalte comori, pe care trebuie să le păzim de molii şi de rugină şi de furi, chinuirea noastră va fi veşnică.

Semnificaţia lăuntrică a comorilor pământeşti are în sine, desigur, întreaga învăţătură pământească, cultura pământească şi rangurile pământeşti, în măsura în care sunt despărţite de Dumnezeu şi de Evanghelie. Uitarea roade această comoară ca şi molia, necazurile şi suferinţele o macină precum rugina roade fierul, şi duhul rău o slăbeşte şi o fură ca un hoţ. Alegerea comorilor cereşti, potrivit acestui înţeles lăuntric, înseamnă îmbogăţirea minţilor noastre cu cunoştinţe despre existenţa lui Dumnezeu şi despre voia Lui, şi îmbogăţirea inimilor şi sufletelor noastre cu cunoaşterea Evangheliei, pentru că numai aceste comori singure nu cad pradă vremelniciei, vătămării şi furtului. Alegând asemenea comori, îndată le dăm lui Dumnezeu spre păstrare. Şi ceea ce este dat lui Dumnezeu în grijă spre bună păstrare, nu mai este atins de molii, de rugină sau de furi. Dumnezeu va trimite aceste comori să ne aştepte, când, după moartea noastră, vom merge să-L întâlnim. Aceste comori ne vor fi aduse înaintea feţei lui Dumnezeu. Dar toate celelalte comori care, aici, pe pământ, ne-au despărţit şi ne-au îndepărtat de Dumnezeu, ne vor despărţi şi ne vor îndepărta de El în cer în vecii vecilor. Pentru că, dacă ne-am lipit inimile de comorile pământeşti, ne-am dăruit sufletele lui Satan. Şi atunci vom fi ca soldaţii care au fost necredincioşi şi s-au dat duşmanului lor înfricoşător şi uneltitor.

Aşadar, să deschidem bine ochii cât mai este vreme. Să fim ferm hotărâţi că biruinţa cea de pe urmă nu va fi a diavolului şi a slujitorilor lui, ci a lui Hristos, Împăratul şi Stăpânul nostru. Atunci, să ne grăbim să luăm arma cea biruitoare pe care ne-a dăruit-o El pentru luptă – postul cel drag – arma care se află în mâinile noastre este pentru noi strălucitoare şi purtată cu măreţie, dar pentru vrăjmaşul nostru, ea este înfricoşătoare şi aducătoare de moarte.

Să ne înfrânăm de la mâncare şi băutură multă, pentru ca inimile noastre să nu cadă (Luca 21:26) şi să  nu pierim în stricăciune şi întunecime.

Să ne păzim să de la alegerea comorilor celor pământeşti, pentru ca Satan să nu ne despartă de Hristos şi să ne dea în gând să ne predăm.

Şi când postim, să nu postim ca să fim lăudaţi de oameni, ci pentru mântuirea sufletelor noastre şi slava Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care Îl măresc îngerii şi sfinţii din cer şi drepţii pe pământ, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Omilii și Predici, Sfântul Nicolae Velimirovici

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here