”Cuvintele lor sunt line şi blânde, dar taie ca nişte săbii”

0
324
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

interiorSunt împrejurări în viaţă, când oamenii, cu adevărat, nu ne pot ajuta şi atunci ţâşnim în sus cu mintea şi cu inima şi spunem: „Doamne, ajută-ne”! Şi ne ajută Dumnezeu dacă suntem pe calea Lui. Dacă ne facem de cap şi facem numai rele, vorbim ce nu trebuie şi facem numai răutăţi, atunci Dumnezeu nu ascultă rugăciunea noastră, aşa cum spune undeva sfântul apostol Iacov. Nu sunteţi ajutaţi şi nu sunteţi ascultaţi, pentru că vă rugaţi rău, cereţi nişte lucruri care nu vă folosesc cu adevărat sau cereţi de la Cineva pe care-L dispreţuiaţi până atunci. Numai când ai nevoie ţipi la El la rugăciune, iar după aceea îţi duci viaţa obişnuită, adeseori păcătoasă.

În legătură cu aceasta, este bine să luăm seama la patimile care răscolesc şi tulbură viaţa noastră lăuntrică. Tulburaţi fiind cu noi înşine, tulburăm şi pe cei din jurul nostru şi viaţa adeseori este un iad, această viaţă pământească [cu] scandaluri în familie, în ateliere, în fabrici, peste tot, fel de fel de conflicte din cauza ambiţiilor, a mâniei, a nervilor nestăpâniţi şi aşa mai departe. Şi de aceea este bine ca, în perioada postului, cine poate ţine postul de alimente, foarte bine, să-l ţină, însă să fie dublat numaidecât de postul acesta sufletesc, de luare aminte la tot ceea ce tulbură viaţa dinlăuntru şi viaţa noastră din afară.

Una dintre patimile care ne bântuie viaţa noastră este mânia şi cearta, conflictele care ajung uneori la nişte stadii foarte înaintate. Ca urmare a mâniei, dacă nu reuşim să ne împăcăm în aceeaşi zi când ne-am certat cu cineva, apoi se aşază în noi o patimă foarte periculoasă: ţinerea de minte a răului. Şi mergi cu aceasta tinere de minte a răului (…), nu te poţi ruga, eşti mereu în dialog cu acela cu care te-ai certat. Şi de fapt şi celălalt este supărat pe tine şi are şi el mânie. Ori se uită în altă parte, ori se uită în jos, îi e jenă sau îi e scârbă să se uite la tine, că l-ai jignit — şi tu la fel. Această patimă care se numeşte, ţinerea de minte a răului este un rod îndrăcit al mâniei.

Despre aceasta doresc să vă citesc din sfântul Ioan Scărarul. Am în faţă Filocalia, volumul IX, în care sfântul Ioan Scărarul — acest mare psiholog duhovnicesc, acest Părinte care a trăit în veacurile VI-VII în vremea noastră creştină — a analizat, ca nici un psihiatru din zilele noastre, sufletul omenesc şi persoana omenească şi a surprins cele mai fine cute din viaţa lăuntrică a oamenilor şi de aceea a fost atent la această patimă de care vorbim acum, ţinerea de minte a răului. El spune aşa, începând Cuvântul IX:

„Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov, iar patimile necuvioase lanţului căzut de pe verhovnicul Petru. Cele dintâi“, adică virtuţile, „legându-se una de alta, urcă pe cel ce le voieşte către cer, iar cele de-al doilea se nasc una pe alta şi se strâng una pe alta“ — adică relele. Pentru că faci rele, minţi, urăşti, furi şi alte patimi, multe toate, se strâng ca nişte lanţuri în jurul tău, eşti ca un rob adevărat. Dacă faci bine, dacă faci virtuţile acestea, cum le numesc sfinţii Părinţi atunci se liberează lăuntrul de această otravă a patimilor, devii din ce în ce mai luminos, mai liniştit şi simţi că te rogi, simţi că Cineva te ocroteşte, simţi că ai un Stăpân care oricând te poate ajuta.

„Am auzit că ţinerea de minte a răului este numită fiică a (…) mâniei, venind acum vremea, să spunem ceva şi despre ea”.

Ţinerea de minte a răului este sfârşitul la care duce mânia, rodul mâniei, “păzitoarea păcatelor” […], „urârea dreptăţii, pierzania virtuţilor,…“ – că aceasta mănâncă, aşa cum mănâncă cancerul celulele din noi, tot aşa mănâncă această tinere de minte a răului virtuţile, fapta cea bună, şi a noastră şi a altora — „…urârea dreptăţii, pierzania virtuţilor, veninul sufletului, viermele minţii, ruşinea rugăciunii…” — de ce ruşine? Pentru că te rogi să te ierte şi tu nu ierţi! Şi trebuie să-ţi fie ruşine să ceri iertare când tu eşti rău cu aproapele tău — „…curmarea cererii…” — pentru că atunci când te rogi, ceri să taie această cerere a ta. N-ai dreptul să fii iertat, dacă tu nu ierţi „…înstrăinarea iubirii, piron înfipt în suflet, simţire neplăcută, iubită ca o dulceaţă a amărăciunii, un păcat neîncetat, o neadormită fărădelege, o răutate de fiecare zi. Una şi aceeaşi”,adică ţinerea de minte a răului, „e o patimă întunecată şi urâtă, din acelea care se nasc, dar nu nasc. De aceea nu voim să spunem despre ea prea multe. Cel ce şi-a oprit mânia, a ucis ţinerea de minte a răului, căci atât cât trăieşte tatăl are loc naşterea de prunci”, … cât trăieşte mânia în noi, şi ţinerea de minte a răului durează. De aceea sfinţii Părinţi şi chiar sfântul Ioan Scărarul în alt loc spune aşa:

 „Într-un conflict, când te mânii cu cineva, stăpâneşte-ţi primul cuvânt, să nu spui primul cuvânt“.

Înfuriat şi încărcat de nervi cum eşti, dacă spui primul cuvânt, dezlănţui altul mai grav de la celălalt, tu îi spui încă unul mai puternic, şi conflictul creşte ca un foc, ca un incendiu şi-i foarte greu să-l stingi. Se adânceşte mereu, conflictul creşte şi această mânie, şi cearta, şi ura durează, nu poţi să le repari în aceeaşi zi.

 „Când, nevoindu-te mult, nu poţi scoate ghimpele cu totul” — acest ghimpe al ținerii de minte a răului — „ploconește-te în faţa duşmanului tău măcar cu gura, ca rușinându-te de făţărnicia faţă de el, să-l iubeşti în chip desăvârşit, împins de conştiinţă ca de foc.

Te vei cunoaşte pe tine izbăvit de “putreziciunea aceasta“, ţinerea de minte a răului, „nu când te vei ruga pentru cel care te-a supărat“ — fiţi atenţi aici — „nici când îl vei răsplăti cu daruri, nici când îl vei aduce la masă, ci când, aflând că a căzut într-o nenorocire sufletească ori trupească, vei suferi şi vei plânge ca pentru tine însuţi“. Acesta este un atribut al dragostei, despre care vorbeşte sfântul apostol Pavel în capitolul 13 din [Epistola întâia către] Corinteni. Să suferi împreună cu cel ce suferă, chiar dacă-ţi este duşman. Dacă suferi cu el şi te rogi pentru el când e într-un mare necaz, l-ai vindecat şi pe el, şi pe tine însuţi.

 „Cel care se linişteşte ţinând minte răul, are încuibată în sine o viperă purtătoare de venin ucigător“.

Aducerea aminte a Patimilor lui Iisus vă tămădui sufletul ce ţine minte răul, rușinându-l puternic cu a lui Lui neținere de minte a răului.

“În lemnul putred se prăsesc carii”. Nu ştiţi? „Şi purtările blânde şi în chip mincinos liniştite au lipite de ele ura nebună“. Te porţi frumos, zâmbeşti, însă ţii minte răul ce-ţi vine dinlăuntru. Spune undeva psalmistul David: „Cuvintele lor sunt line şi blânde, dar taie ca nişte săbii [săgeţi, n.n.]“, deci e o pace mincinoasă în sufletul tău, o politeţe din aceasta… Zâmbeşti, dar eşti oricând gata să-i bagi [celuilalt] pumnalul în inimă. „Cel ce o leapădă pe aceasta” (ţinerea de minte a răului) „a aflat iertare, dar cel care se lipeşte de ea, se va lipsi de îndurarea lui Dumnezeu.

Unii s-au predat pe ei ostenelilor şi sudorilor pentru a dobândi iertare. Dar cel ce nu ţine minte răul a luat-o înaintea acestora, dacă-i adevărat cuvântul «iertaţi repede şi vi se va ierta din belşug»” — spune undeva sfântul apostol şi evanghelist Luca. Deci secretul acesta este: a te împăca cu duşmanul tău chiar în ziua aceea. „Să nu apună soarele în mânia voastră“ , aşa ne sfătuiesc sfintele Scripturi. Să nu apună soarele în mânia voastră, şi atunci e gonită şi ţinerea de minte a răului dinlăuntrul nostru şi se normalizează raporturile între mine şi tu, şi celălalt.

„Neținerea de minte a răului este semnul adevăratei pocăinţe, iar cel ce ţine duşmănie şi pare că se pocăieşte, este asemenea celui căruia i se pare că aleargă în vis“.

Poate aţi avut în vis asemenea situaţii, în care vă pomeneaţi că alergaţi, fugeaţi speriaţi de cineva, şi când vă trezeaţi, eraţi în pat. Cam aşa este cel care vrea să ţină duşmănie şi pare că se pocăieşte, se îmblânzeşte la chip, însă ţine duşmănie în el. Este ca acela căruia i se pare că alerga în vis.

„Am văzut pe unii ce ţineau minte răul, îndemnând pe alţii să nu ţină minte răul. Şi rușinându-se de propriile lor cuvinte, au pus şi ei capăt patimii acesteia“.

Mai uşor era a zice, decât a face.

„Să nu socotească nimeni această întunecime ca o patimă uşoară, trecătoare, căci de multe ori ea obişnuieşte să se întindă până la bărbaţii cei duhovniceşti.”

Şi ultimul paragraf, scurt: „a fost treapta a nouă aceasta, cel ce a câştigat-o poate să ceară de acum cu îndrăznire dezlegare greșalelor de la Domnul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos“. Amin”.

Predica Părintelui Sofian Boghiu

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here