Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – litera ”A”

0
205

Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – începând cu litera ”A”

Adevărul

  • Adevărul este singurul care odihneşte. Dacă nu eşti în adevăr, nu eşti în Dumnezeu. Şi numai unul e Adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”
  • N-avem alt ideal decât acela de a muri sfârtecaţi şi chinuiţi pentru ideea de adevăr ce o ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viaţă şi pe moarte.
  • Să ştii ce ai de făcut ca să ştii unde te găseşti.
  • Cu viaţa dăm mărturie! Şi mărturisim Adevărul acolo unde suntem.
  • S-a ivit o neînţelegere în timpul ăsta cât eram la [Mănăstirea] Slatina cu părintele Cleopa care era stareţ, datorită amestecului cu intenţii speculative ale exarhului Partenie. Fiind în altar, ne-am luat la ceartă – era o „ceartă de duhovnici”. Zic: „Părinte Cleopa, de ce ai susţinut aşa?” A intervenit părintele Emilian Olaru: „Dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte, nu se aprinde la mânie… !”

Zic: Aşa este, „dar se bucură numai de adevăr!” (I Cor. 13, 6).

  • Adevărul, Care este Hristos, este piatra de încercare; în jurul acestui Adevăr se-nvârte totul. Pentru a combate acest Adevăr au apărut tot felul de filozofii, curente, idei, care n-aduc nimic nou, decât un vocabular nou, cuvinte noi, dar nu clarifică nimic, fiindcă Adevărul lui Hristos este deplin şi ei nu fac altceva decât să lovească în acest Adevăr.
  • Nu ştiu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-L, toate cerurile ştiu, toată împărăţia de Sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu îl dă la milogi, îl dă la eroi.
  • Sunt buni duhovnici mai tineri şi vor fi cunoscuţi de către credincioşi. Căci dacă oamenii îi vor fi apreciat pe cei dinainte, vor şti să-i aprecieze şi pe cei noi. Bine, aşa…, sunt părinţi mulţi, dar nu ştiinţa le lipseşte pentru a fi puternici duhovniceşte, ci vitejia de a apăra Adevărul. Dacă te temi de moarte, nu poţi apăra şi nu poţi să dai cuvânt bun. Trebuie să trăim cu conştiinţa morţii; nu putem ocoli moartea şi toată viaţa ne pregătim pentru ea. Dar dincolo de moarte ne aşteaptă fericirea veşnică dacă îl urmăm pe Hristos. Aşadar, orice preot, ca şi orice creştin, trebuie să mărturisească Adevărul cu orice preţ. Căci până la urmă nici nu avem ce pierde. în cel mai rău caz ne omoară, dar pentru asta nu trebuie să ne îndulcim poziţia.

Prezenţa continuă

  • Nu sunt întru totul pentru o mare nevoinţă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoinţă în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă şi smerită, prezenţa continuă a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
  • O clipă poate fi un timp şi o suspinare poate fi o rugăciune.
  • Pravila trebuie simţită.
  • Tipic, tipic şi la inimă nimic!
  • Lupta cea mare e s-avem o permanenţă. S-avem inima mereu prezentă în Dumnezeu.

Trebuie mărturisit Adevărul fără frică, dar nu şi cu mândrie împotriva Adevărului însuşi.

Căci se poate ca cineva care e mândru sau băţos prin temperamentul lui să smintească oamenii lovind acerb în Biserică sau în ierarhie, convins că el astfel slujeşte adevărului. Părintele mereu punea accent pe smerenie şi ascultare. Unui preot de mir care era deprimat, chiar descurajat, că ar fi fost, chipurile, episcopul său ecumenist, părintele Arsenie (altminteri foarte critic la adresa ecumenismului) l-a certat şi i-a spus să nu întrerupă pomenirea episcopului la slujbe şi să nu se despartă de acela atâta cât Biserica nu l-a depus, căci este de drept episcop.

  • Avem nevoie de prezenţa noastră totală atunci când avem o poziţie de rugăciune.

 

  • Dacă aţi pierdut momentul, aţi pierdut mult, imens de mult.
  • Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge!
  • Am văzut multe lucruri în viaţă, am văzut minunile lui Dumnezeu, am văzut cum am zice „pe Dumnezeu Cel nevăzut, L-am văzut!”. Lumea însă vrea să vadă contur, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.
  • Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre. Are nevoie de inima noastră. O stare de prezenţă continuă este obligatorie. Şi este şi iubită de Dumnezeu inima trează.
  • Aşa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să ştiu multe şi să am sufletul precupeţit.

 

  • La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care există un prezent bun. Te-a iertat Dumnezeu! Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv.

 

  • Dacă trăieşti bine prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul.
  • Avem nevoie de o stare de prezenţă interioară, nu doar de nevoinţă. Dacă faci nevoinţă începi să ai pretenţii: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi şi Tu ceva…” Nu merge. Starea mea, de existenţă umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendinţă de mai mult, totdeauna eşti nemulţumit de tine. Nemulţumit, dar liniştit.
  • Pe cât se poate să nu lăsaţi lucrurile din mână deloc, cu atenţie către Dumnezeu. Cu Iisus, pentru Iisus, nu lăsaţi viaţa deloc din mână.
  • Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenţi. Nu meriţi tu atâtea haruri, decât dacă eşti într-o smerită prezenţă.

Anticoncepţionalele

  • Dragă, anticoncepţionalele şi alte mijloace asemănătoare sunt fraudă conjugală şi atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimă; e numai atentat. Este un păcat mai mic. Dar noi nu îngăduim nici cel mai mic păcat! Pentru că, din momentul în care mă aşez pe această poziţie de acceptare a unor păcate mai mici, încep să mă gândesc: dar care-i mic şi care-i mare? Sau „şarpe mic şi şarpe mare”; dacă un şarpe mic te muşcă cu atâta otravă încât să mori, nu mai e nevoie să te muşte altul mai mare!

Ascultarea

  • Dacă nu asculţi de duhovnic, te împătimeşti!
  • Starea de neascultare e o stare drăcească.
  • Ascultările fără îndoială şi fără cârtire reprezintă un act al unei inimi viteze, al unei educaţii de credinţă intensă şi nădejde ascuţită, că Dumnezeu nu te va înşela când spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).

 

  • Au fost fraţi ascultători care au legat leoaice, au pornit să dea la o parte bolovani uriaşi ca stânca, au trecut – pentru că aşa era ascultarea – pe deasupra râurilor (sau au fost purtaţi pe spatele crocodililor) şi n-au conceput să nu asculte.

 

Aceşti eroi ai tăierii voii au în toată fiinţa lor o veselie ascunsă, au cugetări smerite şi au o prezenţă în toate inimile necăjite, fie chiar şi răutăcioase, căci ei doresc să vadă în fiecare persoană toate frumuseţile omeneşti. Aceştia sunt respectuoşi, liberi, fără teamă, şi au o mare nădejde la Preasfânta Stăpână, Maica Domnului, zicând: „învredniceşte-mă să te laud în veci, o, Sfântă Fecioară!”

  • Unde nu e blagoslovenia stareţului, nu e har… Eu,dacă am o bucurie la vârsta mea, este că nu am făcut un pas feră blagoslovenie.

 

Avortul

  • Era un împărat care a cucerit pe alt împărat şi intenţiona să omoare tot neamul împăratului [cucerit], după ce a intrat în palatele lui. Şi într-o cameră a descoperit un copil mic. Copilul, însă, când l-a văzut, a ridicat mâinile spre tiran, râzând, şi astfel l-a dezarmat complet. Ei, vedeţi? Copilul în pântece nu poate să se apere. S-a demonstrat că fătul simte pericolul, simte cuţitul ucigaş şi se roteşte puternic, într-un strigăt mut, dar nu se poate nicicum apăra. Vasăzică, este fiinţă. El nu se poate apăra şi tu îl ucizi cu atâta cruzime şi dezinvoltură… Poate să iasă un preot, poate să iasă un mare despicător de idei… Nu ştii pe cine omori. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile însumează cifre îngrozitoare.
  • Am întrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Şi ce am constatat?

Când întrebam de nişte păcate neînsemnate, spuneau foarte greu că le-au făcut; le era ruşine – că au minţit, că au furat etc.

Dar când întrebam de avort spuneau imediat: „Da, am făcut!”, ca şi cum avortul era un lucru neînsemnat. Aceasta pentru că avortul în vremea de astăzi este considerat un păcat oarecare. Mă interesa să-i pun în starea de trezvie, de simţire că întreruperea de sarcină este un păcat foarte mare, grozav de mare.

  • S-a constatat, de când lumea, cât de iubitoare este mama cu pruncul ei. Am avut ocazia, la o mănăstire mare unde eram egumen – Slatina, în Bucovina -, să mă duc odată către stâna mănăstirii. Şi pe când mă apropiam, am auzit câinii lătrând puternic într-un tufiş de pădure. Cum m-au văzut pe mine că vin, băteau şi mai tare. M-am apropiat; şi ce credeţi că era acolo? O lupoaică îşi apăra doi pui cu o îndârjire nemaipomenită.

 

Acest lucru mi-a folosit şi, sigur, mi-a fost uşor să fac legătura cu sentimentele mamei pentru apărarea puiului.

Cu cât mă apropiam, câinii îndrăzneau şi mai tare. în cele din urmă, lupoaica a luat unul din pui în gura şi a fugit, iar pe celălalt l-am luat eu şi l-am dus la muzeu, unde a fost împăiat. Mi-am zis atunci: uite cât de jertfitoare este o mamă pentru puii ei!

Se mai ştie că lupoaicele alăptează copii de oameni; o lupoaică îl alăptează, iar mama lui îl ucide. Vă daţi seama ce cruzime şi ce abdicare de la rosturile de mamă, de femeie, care este atât de lăudată în Creaţia lui Dumnezeu?

Deci, avortul este o crimă foarte mare, pentru că acest prunc, mai întâi, moare nebotezat. El are suflet din momentul zămislirii. Chiar în Dreptul Roman se spune: „Copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean”. Cu condiţia să se nască, spun ei. Dar pe noi nu ne interesează un recensământ acum; dacă nu e-n „inventar”…

Deci sufletul există din momentul zămislirii.

  • În legătură cu naşterea de prunci şi creşterea lor, vă spun: mama este mamă încă de la zămislirea copilului şi stările de încurcătură sufletească, de supărări, sunt cele mai nepotrivite şi sunt mari greşeli pentru formarea fătului, pentru că se imprimă în el toate supărările tale şi mititelul se naşte irascibil şi cu altele asemenea.

 

O foarte mare preţuire din partea soţului, o liniştire sufletească mare, face mult mai mult decât indică medicii şi altele asemenea.

Reţetele luaţi-le cum vă indică medicii, că doar nu anulăm reţetele. Fericiţi sunt cei care aşteaptă copii. Dar să ştiţi că fătul are sufletul în el încă de la momentul zămislirii.

  • În sfârşit, nu putem accepta să facă avort o femeie, cu niciun chip. E un păcat mare. Şi nu-i vorba de faptul că a ucis un om, dar a ucis un om nebotezat. Şi e o primejdie Pentru pruncul acela, şi el nu se poate apăra nici cu gingăşia lui de copil cu care poate să te biruie, nu se poate nici măcar ascunde. Cu atâta dezinvoltură bagi cuţitul în el, pur şi simplu…

Eu acum, când văd femei însărcinate, le spun să nu se supere, pentru că se imprimă în făt, intră în firea lui.

Pruncul comunică cu mamă-sa cu mult înainte de naştere. Am văzut un copil mic, de câteva săptămâni, care plângea şi nu se potolea deloc. Dar a venit mama lui şi a încetat gălăgia pentru că pruncul a simţit-o. El comunică din pântecele mamei cu aceasta, fiindcă el este viu acolo. În dreptul roman se spune: Infans conceptus, pro natur habitur – copilul odată zămislit are dreptul de cetăţean. De aceea avorturile se încadrează la ucidere şi astfel avem tragedia unor suflete nebotezate.

 

Ce s-ar alege de florile şi tufele mici din pădure, dacă nu ar fi copacii bătrâni şi mari, ca să potolească furia vânturilor cu crengile lor?

  • Nu-mi pare rău că sunt om bătrân! Vă rog din toată inima să mă credeţi. Sunt foarte bucuros că sunt de vârsta asta, să ştiţi! Părinţilor, nu fac nimic pentru mine. Toate le fac pentru Dumnezeu şi pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu! Deşi de multe ori pot să fac foarte multe lucruri. Dar am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipseşte nimic.

Ochii prin care vedeam cerul

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here