Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Fericirea

0
33

Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Fericirea

  • Ce este fericirea pe pământ? Această întrebare frământă fără încetare minţile şi inimile tuturor. Să nu mergem la învăţaţii lumii să ne dea răspuns, ci să privim la acest coşciug unde doarme un trup omenesc, că el ne va da grozavul răspuns.
  • Fericirea omenească nu este mai mult decât o pasăre fără astâmpăr. Astăzi pe o creangă, mâine pe alta. Azi bucurie şi mâine durere. Dar o durere mare poate aduce şi o liniştire mare.

Cea mai mare fericire pe pământ este să iubeşti pe Dumnezeu şi să ştii că te iubeşte. El este singurul vrednic cu adevărat să-L iubească toată lumea şi să-L iubească din toată inima.

  • Nu socotiţi oare o fericire să ştii să vorbeşti cu Dumnezeu în rugăciune? Să-ţi placă să-L iubeşti şi să fi potolit şi liniştit multe pasiuni care te nelinişteau şi să fi evitat multe păcate şi încurcături de conştiinţă. Dumnezeu ne iubeşte şi ne cere în schimb voinţa noastră. Noi suntem departe de a avea atâta iubire cât ne trebuie să putem spune că-L putem iubi pe Dumnezeu, şi totuşi, mizerabili ce suntem, noi o risipim şi o vărsăm fără rost în lucruri deşarte şi uşuratice, ca şi când am avea de prisos.
  • Este o fericire care spune că poţi vedea pe Dumnezeu. Văzându-L, toate dorinţele noastre sunt împlinite şi aceasta este fericirea desăvârşită.
  • Sfântul Apostol Pavel spune: „împărăţia cerurilor se ia cu năvală”. La un concurs aleargă mulţi, dar cine aleargă sincer nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs să nu gândească că nu câştigă; toţi câştigă în final, dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.

Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încâl nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.

Frăţiile voastre aţi auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalţi nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l ţină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toţi Apostolii îi iubea Iisus şi toţi erau plini la măsura lor. Şi atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viaţă mai slabă ca a ta.

  • Nu numai călugării se mântuiesc. Ei ţin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: „Vrei să fii desăvârşit?” Deci au fost invitaţi. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc şi [mai] sunt şi sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârşire. Dar asta nu înseamnă cit omul care are nevastă nu se mântuieşte. Orice mântuiI este fericit, e înger. Dar sunt ceruri şi ceruri, sunt locaşuri şi locaşuri. Sunt desăvârşiţi â la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiţi şi ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.
  • Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este păcătos. Se vede mai păcătos decât toţi, dar face şi fapte de pocăinţă, se duce la mănăstire. Dispreţul acesta faţă de tine s-ar putea, de fapt, să fie o autentică smerenie. Dar să nu te dispreţuieşti în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire. Dacă te dispreţuieşti pe tine, asta înseamnă deja o mare biruinţă, însă să nu te dispreţuieşti în comparaţie cu alţii. Nu este bine. Se poate să fie o mândrie ascunsă: „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce mă interesează lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îl am eu. V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici, Dar fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!

La măsura la care eşti tu, la măsura aceea ţi se şi cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Şi le-a cerut să-i înmulţească după cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă şi aşteaptă să vie nu ştiu ce.

Ochii prin care vedeam cerul

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here