Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Căsătoria

0
161

Căsătoria
• O problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai mulţi tineri se gândesc mai întâi la o căsătorie pentru plăceri, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu mănânc pentru că e dulce mâncarea, ci pentru ca să mă hrănesc.

Că e dulce are un avantaj, dar nu acesta este scopul.

Aşa şi plăcerea, este o consecinţă. Naşterea de copii este o consecinţă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Aşadar este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate – să fie o lună de miere şi o viaţa de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci -, nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui ce se îndrăgosteşte prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

• Trebuie să simţi că celălalt e pentru tine.

Există o forţă nevăzută în tine, cu care simţi că acesta este… cel ce este. îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cuminţenia, dorinţa de a se dărui, dar nu doar pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinţa acoperă scopurile.
• Trebuie să o iubeşti, să urmăreşti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are şi ea [femeia] uneori îndrăzneală şi un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! „Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar prea mult te iubesc, ca să te contrazic!”

Dreptatea ta este foarte subiectivă şi atunci n-are rost ca să ţi-o cauţi mereu.

Numai aşa poţi fi armonios. Ieşirea din armonie creează stridenţe. Că dacă ar fi vorba aşa, un mărăcine nu-l târăşti după tine apucându-l de vârf că-l vei lua în răspăr, ci îl vei apuca de cotor. Aşa fac şi oamenii când se ceartă, apucă mărăcinele de vârf! Vedeţi, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Eşti obligat să iubeşti cu toate forţele, bineînţeles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, Şi ea este obligată să se supună. A o iubi permanent şi adevărat nu e uşor. Deci nu trebuie văzut în ea decât marele ideal împlinit alături de ea.

Nu este o umilinţă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea femeii, din contră, ea se supune ca o stăpână.

Actul de smerenie al ei este plin de har. Soţul să iubească astfel de atitudini la soţia sa, şi soţia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi se zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să dăinuiască în veci căsătoria lor!”
• Am cununat odată pe cineva şi, când s-a ajuns la citirea Apostolului unde spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!” (Efes. 5, 22), toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment.

Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească soţia (Efes. 5, 25-28). Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi, dragă mireasă!”

Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau numai o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei, „l’esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău! Dacă eşti în familie, căsătorit cu o nevastă rea… Copii au nevoie de un sfat. II dai după cum salvezi unitatea familială, familia, nu după agitaţia şi nervozitatea femeii. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

• Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă.

Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a lovit-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.
• Aşa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv creştină. E o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată şi să punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu! Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria.

• Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât.

Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeşte unor idealuri mai înalte – chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Ochii prin care vedeam cerul

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here