Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Biserica

0
61

Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Biserica. 

În afară de Biserică nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât eşecuri şi, daca vreţi – trebuie să o spun -, există iad, în afară de Biserică. Dacă dumneavoastră puneţi în slujba lui Dumnezeu toate gândurile, atunci, într-adevăr, sunteţi omul lui Hristos, omul de valoare al Bisericii. Şi ca să fii omul lui Hristos, trebuie să ştii să te smereşti cu adevărat. Să nu se creadă că fără smerenia aceasta va primi cineva câtuşi de cât bucuriile raiului şi ale fericirii veşnice! Nu există, dragii mei! Şi pe urmă, dacă trăieşti cât de cât o viaţă creştină, a iubirii şi smereniei lui Hristos, deja eşti în veşnicia fericirii, deja se conturează, mai pe văzute chiar, împărăţia lui Dumnezeu în tine.

Noi nu trebuie să vorbim de împărăţia veşnică din viitor, trebuie să recunoaştem că există în noi această fericire.

Dar, mai întâi de toate, nu trebuie să ne gândim la mântuire, ci la cucerirea lui Dumnezeu, care se realizează prin smerenie, şi atunci eşti asigurat pentru mântuire.
• Dragă, Biserica nu poate fi nebiruitoare, ori în ce împrejurare ar fi şi ce momente istorice ar crea sub dârzenia credinţei oamenilor. Este nebiruită până la sfârşitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul acesta şi-şi mântuieşte sufletul. „O, de aţi cunoaşte valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!” Nu trebuie create puncte de vedere sau de orientare în negativismele care există prin toate părţile. Sunt mii de secte, dar asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă, adică Biserica Adevărului, nu va birui.

• E îngăduită critica, dar nu judecata… Stai cu ochii pe celălalt, dar nu stai cu ochii pe tine?!

Taina mântuirii omului pentru fiecare om se săvârşeşte pe cruce, în înţelesul că crucea este cel mai mare folos al pământului. Jertfeşte a nu-l judeca pe acela că a greşit. Iar dacă te bagi în Biserică, unde e harul lui Dumnezeu, şi judeci pe preot, amarnic greşeşti! Obişnuiţi-vă toţi să vedeţi acolo pe Hristos.
• Oricum ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege şi să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai judecaţi preoţimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să slujească învăţătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului. Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai mult decât căderea lui.

• Puteţi să mâncaţi orice, să beţi orice, dar să fiţi în adevăr. […]

Fiecare ins este obligat să se pună la punct, şi, dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica, la acela care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica. Şi dacă un ins o susţine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica întreagă acolo, în el. Pune-te la punct tu, pentru că eşti un microcosmos în care se oglindeşte un macrocosmos.

 

Ochii prin care vedeam cerul

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here