Curățirea minții și sufletului

0
1115

sufletGrija de a ne curăţi sufletul, de a ne curăţi mintea, ne face vrednici de a simţi bucuria. Pe când eram elev de liceu aici în Timişoara am avut nişte bucurii foarte mari. Şi anume m-a fost învăţat Părintele Arsenie în 1942 să-mi curăţesc mintea prin rugăciunea de toată vremea, rugăciunea de toată vremea fiind repetarea rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” cât mai mult, cât mai des, cât mai intens.

Părintele, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus aşa: să fac  rugăciunea cu mintea, cu cuvântul gândit; să zic „Doamne” între respiraţii; trăgând aerul în piept să zic „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”; şi dând aerul afară să zic „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Deci concomitent cu inspirarea „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”, concomitent cu expirarea „miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Bineînţeles, nu e absolut necesar să se facă aşa. De altfel să ştiţi că rugăciunea aceasta oricât te-ai întemeia în ea – fără îndoială că te ajută mult – nu este ultima formă de rugăciune. Nu este rugăciunea cea mai de căpetenie, este un mijloc de apropiere de Dumnezeu. Nu mi-a spus altceva nimic decât atât. Eu am luat în consideraţie şi în măsura în care puteam eu la vremea aceea, ziceam rugăciunea aceasta mai ales când mergeam la şcoală, vreme de doi ani şcolari să zicem, căci atât am mers la şcoală la cursuri. Altfel am făcut liceul, ziceam noi atunci, particular, la fără frecvenţă, dar doi ani i-am făcut chiar la curs. Şi mergeam singur, locuiam undeva în Lahovary, unde e acum Asociaţia Nevăzătorilor, şi am studiat la Loga. Pe tot parcursul acestui drum ziceam„Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Şi aveam o bucurie de parcă mă ridica cineva pe sus. Sigur că această bucurie nu am avut-o numai eu şi o pot avea toţi aceia care-şi limpezesc mintea, toţi aceia care-şi împodobesc mintea cu gânduri bune, toţi aceia care vor să fie în legătură cu Dumnezeu pot să aibă această bucurie. Bineînţeles că rugăciunea nu trebuie făcută neapărat pentru bucurie, bucuria vine de la sine. Noi nu căutăm întâi bucuria ci trebuie să căutăm întâi împlinirea datoriilor. Întâi e datoria şi apoi e bucuria. Şi în măsura în care ne angajăm la o viaţă superioară ajungem şi la bucuria pe care o dă Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a făgăduit oamenilor bucuria şi nu se poate să nu le-o dea.

Eu spun de multe ori că mănăstirea este locul împlinirilor. Trebuie să te împlineşti. Când te împlineşti prin Dumnezeu atunci ajungi la bucuria pe care o dă Dumnezeu.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here