,,Curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj, existenţa Bisericii n-ar fi de conceput. A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi.’’ (Părintele Nicolae Steinhardt)
În dicţionarul explicativ al limbii române, curajul este definit ca fiind forţa morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acţiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate, bărbăţie. Ca virtute creştină, curajul se manifestă în învingerea poftelor şi a dorinţelor proprii care îl îndepărtează pe creştin de la realizarea binelui, dar şi în înfruntarea pericolelor externe care se opun realizării binelui în lume. Adevăratul curaj se arată în suferinţă şi în răbdare, dar această virtute nu suprimă total frica, ci întăreşte voinţa omului de a lupta pentru înfăptuirea binelui.
Rollo May, a spus despre curaj că ,,este fundaţia pe care se clădesc toate celelalte virtuţi şi valori personale şi doar curajul poate face ca acestea să fie reale,’’.
C. S. Lewis a afirmat: „curajul nu este pur şi simplu una dintre virtuţi, ci forma pe care o ia fiecare virtute când este adusă în încercare: şi anume când e adusă în cea mai înaltă realitate.” Curajul este deci, una dintre cele mai importante virtuţi creştine, alături de cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea (I Cor 13, 13). Curajul este acea virtute din care îşi trag seva şi cele teologice, este cea care dă putere credinţei, nădejdei şi dragostei creştine.
Ca să iubeşti cu adevărat, trebuie să ai curaj să ştii ce înseamnă suferinţa de a nu fi iubit, trebuie să ai curaj să poţi dacă este nevoie doar să dăruieşti, nu să şi primeşti.
Ca să iubeşti necondiţionat persoanele de lângă tine trebuie să ai curaj să le accepţi şi cu defecte şi cu calităţi, să le accepţi aşa cum sunt chiar dacă nu corespund aşteptărilor tale, trebuie să ai curaj să lupţi cu egoismul tău care te îndeamnă să schimbi pe cel de lângă tine conform dorinţelor tale, trebuie să ai curajul să lupţi cu tentaţia de a dori să tai din aripile viselor celor din jurul tău.
Ca să îţi iubeşti nu numai prietenii, ci şi duşmanii, trebuie să ai curaj să te lupţi cu ura, cu mânia, cu răutatea, cu judecata, care îţi dau târcoale când este vorba despre vrăşmaşii tăi. Ca să îţi iubeşti semenii cu adevărat trebuie să ai curaj să sacrifici din timpul tău, din cunoştinţele, din talanţii tăi pentru a le dărui acestora, pentru a le sluji lor, să ai curaj să te dăruieşti pe tine însuţi, fiindcă cel ce iubeşte puţin, dă puţin, cine iubeşte mult dă mult, dar cine iubeşte foarte mult se dă pe el însuşi.
Ca să Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu din toată inima ta, cu tot cugetul tău, trebuie să ai curaj să împlineşti poruncile Sale.
Trebuie să ai curaj să îţi asculţi conştiinţa care e judecătorul tău şi te atenţionează că nu eşti pe drumul cel bun, să lupţi să părăseşti păcatele şi uneori să lupţi şi cu ispititorii, cu cei care te îndeamnă la păcat, să ai curajul să lupţi cu tentaţia de a amâna pocăinţa de azi pe mâine, să ai curajul să îţi urăşti, să îţi respingi, să îţi plângi păcatele, să ai curaj să le spovedeşti curat, să ai curaj să nu îţi ascunzi negreala inimii tale în fata duhovnicului tău şi a Lui Dumnezeu.
Ca să Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu, trebuie să ai curaj să îţi recunoşti neputinţa ta şi să conştientizezi, că fără El nu poţi face nimic bun şi de aceea trebuie să îndrăzneşti să Îl chemi să te ajute să învingi toată răutatea ta şi a celor din jurul tău, să Îl rogi să te ajute să îţi cureţi inima de toată întinăciunea şi să o facă locaş de iubire şi credinţă, fiindcă doar Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea, izvorul vieţii, fiindcă ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. (Ps. 126, 1)
Dacă Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu, trebuie să ai curaj să trăieşti o viaţă bineplăcută Acestuia şi nu cum ai vrea tu, indeplinindu-ţi orice dorinţă şi orice plăcere care nu e spre folosul tău, trebuie să ai curaj ca să Îi slujeşti doar Lui, trebuie să ai curaj să te lupţi şi cu diavolul la propriu dacă este nevoie, să nu îl laşi pe acesta să te facă prietenul său.
Ca să ai credinţă puternică şi tare, trebuie să ai curaj să lupţi pentru păstrarea curată a credinţei strămoşeşti în care te-ai născut.
Trebuie să trăieşti credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință (credinţa fără fapte e moartă), trebuie să ai curaj să nu te îndoieşti de existenţa Lui Dumnezeu, chiar dacă Acesta nu a săvârşit minuni cu tine, chiar dacă nu ţi-a apărut în vise şi nu L-ai văzut în realitate.
Trebuie să ai curaj să te lupţi cu cei care tăgăduiesc Adevărul Evangheliei, trebuie să ai curaj să îţi mărturiseşti credinţa, trebuie să ai curaj să te lupţi cu ironia celor din jurul tău care nu cred în Bunul Dumnezeu şi care te etichetează în diferite moduri, provocându-ţi durere în suflet şi care te cred un om ciudat, un om anormal, un om din altă lume, fiindcă nu simţi, nu crezi în ce cred ei şi nu eşti ca ei.
Trebuie să ai curaj, să nu fii laş să mărturiseşti pe Bunul Dumnezeu, să ai curaj să pătimeşti pe nedrept, să rabzi nedreptăţi cu bucurie pentru Dumnezeu, fiindcă dacă Îl vei mărturisi cu credinţă şi iubire, vei dobândi mila şi iubirea Sa, te vei îmbogăţi sufleteşte, vei deveni un alt om care trăieşte pretutindeni unde este Hristos, trăieşti aşa cum spunea Cuviosul Porfirie în ,,stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu tot şi cu toate.’’
Un om cu nădeje e un om care are curaj să se lupte cu întristarea sufletului.
El lupta cu grija zilei de mâine, cu stresul provocat de greutăţile şi obstacolele vieţii, un om care are curaj să nădăjduiască la mântuirea sa deşi se simte neputincios şi are simţământul păcătoşeniei, un om care are curajul să nu-şi piardă bunăvoirea şi puterea, are curajul să înainteze pe drumul mântuirii deşi s-a împotmolit la un moment dat.
Are curajul să se roage şi să se încredinţeze pe sine Lui Dumnezeu cu credinţă neclintită şi astfel Îl va atrage pe Acesta în inima sa şi ia putere din puterea Lui Hristos, are curajul să îşi încredinţeze sufletul Lui Hristos, se încredinţează voii Lui Dumnezeu şi va avea curaj să lupte cu vrăjmaşul diavol, care are ca armă puternică împotriva creştinilor – deznădejdea şi ,,strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum strigă şi Sfântul Prooroc David, zicând: ’’Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu.
De cine mă voi teme?’’, şi apoi zice: ’’Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!’’ (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul) Ca să nu mai fii biruit de frici de tot felul, trebuie să ai curaj să te lupţi cu îndoiala că nu eşti ajutat şi iubit de Bunul Dumnezeu şi trebuie să crezi din toată inima, că El e mereu alături de tine, că îţi însoţeşte toţi paşii, că nu va lăsa pe nimeni să-ţi facă rău, fiindcă niciun fir de păr din capul tău nu ţi-l poate clinti nimeni fără voia Lui.
Ca să îţi duci crucea cu credinţă trebuie să ai curaj să accepţi orice îţi pregăteşte viaţa şi bune şi rele, să nu te dai bătut la orice necaz şi încercare.
Fiecare om se naşte pentru a parcurge un drum al vieţii sale, pentru a-şi împlini menirea pe care o are, pentru a-şi duce crucea spirituală care i-a fost rânduită. Pe acest drum poţi să ai mai mulţi sau mai puţin semeni alături de tine, poţi să fii ajutat de aceştia să îţi fie viaţa mai uşoară, să fii ajutat din când în când să îţi duci crucea care ţi se pare foarte grea uneori, poţi fi purtat în braţe de Bunul Dumnezeu când eşti îngenuncheat de probleme, obosit şi părăsit de toţi cei din jurul tău, dar nu poţi să renunţi să îţi duci crucea cu demnitate sub povara deznădejdii.
Trebuie să ai curaj, credinţa că o poţi face, chiar dacă uneori mai cazi şi în genunchi. Trebuie să fii demn, să mergi mai departe până ajungi la ,,ţinta alergării”, trebuie să ceri ajutorul Bunului Dumnezeu să te însoţească pe acest drum spre ACASĂ, trebuie să Îl rogi să se milostivească şi să îţi poarte de grijă, trimiţându-ţi ,,îngeri pazitori” care să îţi însoţească toţi paşii şi să te ocrotească de rele şi ispite. Nu trebuie să îţi urăşti crucea ta şi să nu vrei să o mai duci până la sfârşit, fiindcă ai lăsa necredinţa, frica, laşitatea să te domine, fiindcă aşa demonstrezi că: nu vrei să Îl slujeşti pe Dumnezeu, că nu vrei să Îl iubeşti, că nu ai curaj să Îl urmezi pe drumul Golgotei…
Curajul este virtutea care face posibile şi celelalte virtuți morale: înţelepciunea, smerenia, milostenia, sinceritatea, cumpătarea, tăria creştină, răbdarea, stăruinţa în bine, dreptatea, blândeţea, pacea, prietenia, iertarea, hărnicia, etc.
Ca să devii un om înţelept trebuie să ai curaj să înţelegi şi să accepţi judecata Bunului Dumnezeu ca fiind una dreapta, să ai curaj să accepţi că Acesta ştie cel mai bine ce îţi este de folos şi ce nu, să ai curaj să păstrezi în toate un echilibru în viaţa ta, să ai curaj să alegi întotdeauna deciziile cele mai corecte, să ai curajul să recunoşti că principalul scop al vieţii tale este dobândirea Duhului Sfânt, adică mântuirea sufletului tău, să ai curajul să slujeşti mai mult sufletului şi nu trupului care e trecător pe acest pământ.
Ca să fii înţelept, trebuie să ai curajul să te lupţi întotdeauna cu răul, să lucrezi numai pentru adevăr şi dreptate, să preţuieşti fapta numai pe măsura sfinţeniei cuprinsă în ea, să ai curajul să recunoşti că nu eşti atotputernic şi atotştiutor, să îţi cunoşti limitele, să nu te lauzi cu înţelepciunea ta, să ai curajul să ceri sfat şi să pui întrebări unui semen mai înţelept decât tine atunci când e nevoie.
Pentru a fi smerit trebuie să ai curaj să lupţi cu toate păcatele tale, cu tot egoismul tău, cu toată mândria ta, cu toată slava ta deşartă, trebuie să ai curaj să primeşti toate umilinţele, toate nedreptăţile cu bucurie şi răbdare.
Trebuie să ai curaj să întorci şi celălalt obraz atunci când eşti lovit de cei din jur, trebuie să ai curaj să te crezi cel mai păcătos om de pe pământ, să ai curaj să nu ai prea mare încredere în tine, ci să crezi că tot ce realizezi bun, realizezi doar fiindcă te ajută Bunul Dumnezeu. Ca să fii smerit trebuie să ai curaj să fii slujitorul tuturor semenilor tăi, să vrei doar să slujeşti aproapelui şi Lui Dumnezeu şi nu să cauţi tu să fii slujit şi mărit. Ca să devii smerit trebuie să ai curaj să te porţi ca un copil cu inima pură şi curată, deşi vei atrage ironiile celor din jur, care vor spune că ai un stol de păsărele la cap.
Ca să fii milostiv trebuie să ai curaj să lupţi cu zgârcenia ta.
Trebuie sa lupti cu dorinţa de a agonisi doar pentru tine din cele cu care ai fost binecuvântat, trebuie să ai curaj să dăruieşti din darurile tale fără teama de a săraci, să ai curaj să îţi înmulţeşti talanţii, să lupţi cu lenea ta, cu egoismul tău şi să îi foloseşti aceşti talanţi cu care ai fost înzestrat cu dărnicie de Bunul Dumnezeu, spre folosul semenilor tăi.
Trebuie să ai curaj să nu rămâi indiferent la nevoile şi suferinţele semenilotr tăi, trebuie să ai curaj să nu te molipseşti de această indiferentă, de această împietrire a inimii pe care o au tot mai mulţi oameni în jurul tău. Trebuie să ai curaj să imiţi doar oamenii milostivi, care au curajul să dăruiască îmbrăţişări şi zâmbete în jurul lor, deşi poate ei sunt trişti în interior, care au curaj să se lupte cu oboseala, cu timpul, cu greutăţile financiare, dar care nu renunţă la altruismul şi la misiunea lor, de a face milostenie trupească şi sufletească semenilor care au nevoie de ajutor material, dar şi de alinare, de iubire, de întărire în necazuri, de acceptare, de rugăciune, de speranţa că nu sunt singuri în necazurile şi greutăţile lor.
Ca să fii sincer trebuie să ai curajul să lupţi pentru ca adevărul să învingă întotdeauna, să lupţi din răsputeri cu minciuna care acaparează tot mai mult sufletele oamenilor.
Trebuie să ai curaj să rămâi congruient cu tine însuţi, să ai curaj să arunci orice mască de pe chipul şi din sufletul tău, deşi eşti tentat să devii actor ce joacă roluri de falsitate şi viclenie cu un mare talent, să ai curajul să împlineşti ceea ce ai făgăduit, să ai curajul să te descoperi aşa cum eşti cu bune şi cu rele, să ai curaj să îţi doreşti să fii din nou copil, copil cu inima sinceră şi nevinovată.
Pentru a fi un om cumpătat, trebuie să ai curajul să te lupţi cu lăcomia, cu îmbuibarea, cu iubirea de argint, trebuie să ai curaj să rămâi un om modest, un om care iubeşte simplitatea, care se mulţumeşte cu puţin, care nu iubeşte abundenţa şi luxul vremurilor de azi, care păstrează un echilibru sufletesc, care pune măsură în toate actele şi faptele vieţii sale: în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, în vorbe, avuţie şi în tot comportamentul său.
Ca să fii un om cumpătat trebuie să ai curaj să poţi să îţi stăpâneşti poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului
Un om cu tărie creştină este un om cu capacitatea de luptă, puterea de afirmare, forţa morală, autoritatea, stăpânirea, vigoarea, etc. necesare creştinului în lupta pentru învingerea răului şi pentru obţinerea luminii Lui Hristos, care să lumineze calea spre mântuire. Tăria creştină este virtutea morală care întăreşte sufletul şi cugetul în urmărirea binelui; îl face pe credincios capabil să depăşească toate greutăţile vieţii, fără şovăire, să înfrunte orice primejdie necesară şi utilă din dragoste de Dumnezeu şi din dorinţa fierbinte de mântuire.
Tăria creştină este un dar al Duhului Sfânt şi o lucrare care ne impulsionează voinţa şi ne dă energia necesară pentru a ne putea face să suferim de bună voie şi cu curaj greutăţile legate de marile lucrări pe care Dumnezeu le aşteaptă de la noi. Tăria sufletească a creştinului este necesară atât pentru înfruntarea suferinţelor trupeşti cât şi a celor morale. Lupta cu ispitele de tot felul se duce cu tărie creştină, cu tenacitate, cu curaj şi cu mândria lăuntrică de a fi creştin.
Răbdarea este o virtute care constă în puterea şi curajul de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii.
Este curajul de a accepta Voia Lui Dumnezeu, este curajul de a rămâne liniştit, cu pace în suflet şi de a nu cârti în necazuri şi nevoi, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în Împărăţia LuiDumnezeu. Un om care s-a învrednicit de virtutea răbdării e precum încercatul Iov, e un om care conştientizează, că doar cine va răbda până la sfârşit se va mântui.
Stăruinţa în bine este o virtute morală care constă în perseverenţa şi curajul în păzirea poruncilor, în rugăciune şi în împărtăşirea de Tainele Bisericii.
Pentru a fi un om drept trebuie să ai curajul de a respecta atât poruncile şi îndemnurile creştine cât şi legile ţării. Legea care te sfătuieşte pe calea omeniei este iubirea de semeni, izvorâtă din iubirea Lui Dumnezeu, iubirea care îţi dă forţa necesară şi curajul să îţi aperi semenul în fata nedreptăţilor, a umilinţei a răutăţilor de tot felul. Omenia izvorâtă din această iubire îţi dă puterea să te lupţi cu cel nedrept, chiar dacă ştii că îţi va putea face rău. Omul curajos urăşte laşitatea, obedienta, nepăsarea şi acţionează aşa cum îl luminează Bunul Dumnezeu cel mai bine, pentru a putea veni în ajutorul celui mai slab. Omul drept are curajul să lupte cu tentaţia de a nu fi corect şi cinstit în toată vremea şi în tot locul.
Omul blând şi cu pace sufletească trebuie să aibă curaj să lupte cu mânia datorată răutăţii semenilor din jur, să aibă curajul să lupte cu agitaţia şi iureşul lumii acesteia, pentru a dobândi calmul, liniştea şi pacea pe care cei blânzi le au din belşug. Omul blând este omul care are curajul să îşi aleagă drept Model suprem în viaţă pe Iisus, Cel care este blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.
Ca să devii un bun prieten trebuie să ai curaj să te lupţi cu dorinţa de a fi mereu singur.
Trebuie să ai curaj să iubeşti oamenii, să fii sociabil, empatic, să ai curaj să respecţi diversitatea, diferenţele dintre oameni, să ai curaj să îi accepţi aşa cum sunt şi cu calităţile şi cu defectele lor, să ai curaj să te sacrifice pentru binele acestora, să ai curaj să fii alături de aceştia şi la necazuri nu numai la bucurii, să ai curajul să te confrunţi şi cu trădarea, cu fasitatea, cu viclenia unora dintre prietenii tăi, să ai curajul să ierţi atunci când aceştia ţi-au greşit. Pentru a ierta din toată inima pe cineva, trebuie să ai curaj să uiţi toată durerea trădării şi să ai curaj să nu îţi pierzi încrederea în oameni, să ai curaj să le mai acorzi o nouă şansă de a-şi repara greşelile făcute.
Ca să fii un om harnic trebuie să ai curaj să lupţi cu lenea, cu plictiseala, cu lipsa de motivaţie, cu tentaţia de a aştepta ca alţii să îţi asigure pâinea de toate zilele şi să profiţi şi să devii dependent.
Pentru ce mai este nevoie de curaj în viaţa unui om?
Pentru a nu-ţi abandona visele în care crezi, pentru a nu-ţi pierde speranţa că poţi înfăptui multe lucruri frumoase şi folositoare pentru tine şi semenii tăi. De multe multe ori pentru a-ţi atinge unele obiective, unele scopuri, pentru a-ţi împlini unele vise, vise poate îndrăzneţe şi nu uşor de atins, e greu, e nevoie de multă muncă, de mult sacrificiu de multă dăruire. E nevoie să ştii să te adaptezi la multe situaţii din care multe neplăcute. E nevoie să ştii cum să lupţi cu răutatea oamenilor, cu invidia lor, cu judecata lor, e nevoie să ştii să depăşeşti multe obstacole şi să ai puterea să mergi până la capăt indiferent de greutăţile cu care te întâlneşti pe drumul împlinirii acestor dorinţe ale tale.
Dacă abandonezi nu câştigi nimic.
Dacă abandonezi nu mai cunoşti bucuria atingeri ţintei tale, dacă abandonezi dai dovadă de laşitate, dai dovadă că nu ai încredere în Bunul Dumnezeu, că nu ai încredere că Acesta îţi întinde o mână de ajutor dacă visul tău e folositor pentru tine şi semeni.
Dacă abandonezi poţi pierde şansa de a şti cum e să fii purtat în braţe de Bunul Dumnezeu atunci când ai fost ingenunchetat, dacă abandonezi nu ştii cum e să fii jos şi apoi să te ridici dintr-o dată cu credinţă şi nădejde în purtarea de grijă ale Bunului Dumnezeu. Dacă abandonezi înseamnă că eşti un om slab, un om fără credinţă, un om care este dărâmat sub greutatea crucii sale spirituale, este un om care nu vrea să fie asemenea cu Domnul Iisus Hristos, care şi-a dus cu demnitate Crucea pe drumul Golgotei. Dacă abandonezi înseamnă că nu ai avut încredere în cuvintele Bunului Dumnezeu, care a spus: Îndrăzniţi Eu am biruit lumea!…
Dacă nu ai curaj să rişti uneori în viaţă şi să încerci să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut, poţi pierde multe şanse de a evolua pe mai multe planuri. Mulţi sunt ancoraţi în rutina de zi cu zi, noutatea are însă şi farmecul ei. Din orice experienţă de viaţă înveţi o lecţie de viaţă, dar dacă nu îţi plac experienţele rămâi cu multe lecţii neînvăţate.
La ce îţi mai trebuie curaj?
Îţi trebuie curaj să îţi cunoşti şi să te foloseşti de drepturile pe care le ai. ,,Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!’’
Devii slab dacă uiţi că Bunul Dumnezeu e bun şi milostiv şi că poţi să îi ceri ajutorul când ai nevoie de el, devii slab dacă nu îndrăzneşti să ceri ajutorul deşi ştii că poţi să te bucuri de acesta, devii slab dacă nu lupţi pentru principiile tale, pentru valorile tale, pentru credinţa ta, devii slab dacă nu ştii că eşti liber să crezi în ce vrei tu, că poţi să iei tu, principalele decizii în viaţa ta.
Devii slab dacă nu ştii că Spovedania te ajută să îţi speli negreala păcatelor.
Devii slab dacă nu cunoşti celelalte Sfinte Taine ale Bisericii care te pot ajuta să te mântuieşti, devii slab dacă nu ştii că nimeni pe acest pământ nu îţi poate clinti un fir de păr din capul tău fără Voia Lui Dumnezeu, aşa că poţi să nu fii obedient, fricos şi să acţionezi după bunul plac al altor persoane din jurul tău, care vor să îţi controleze viaţa.
Devii slab dacă laşi pe altul să îţi calce intimitatea ta, să intre în viaţa ta cu bocancii, devii slab dacă te laşi folosit de alţii, şi nu te foloseşti de curajul şi dreptul de a spune şi Nu, atunci când trebuie. Devii slab dacă nu îţi aperi credinţa, religia ta, fiindcă nimeni nu te poate obliga să ţi le schimbi, devii slab dacă nu te împotriveşti diavolului, ştiind că, ai arme postul, rugăciunea, smerenia să îl înfrângi nemilos. Devii slab dacă nu ştii că în lupta ta pentru a-ţi atinge mai multe scopuri în viaţa ai şi unele oportunităţi care poartă numele de drepturi şi dacă nu ai curaj să lupţi pentru cunoaşterea şi respectarea acestora.
Trebuie să ai curaj să te cunoşti pe tine însuţi.
Fiindu-ţi frică să te cunoşti pe tine însuţi, fiindu-ţi frică să intri în peştera resurselor tale, poţi pierde multe comori pe care le-ai putea descoperi acolo. Pierzi multe informaţii despre tine, multe talente, aptitudini, abilităţi ale tale rămân necunoscute pentru tine. Pierzi astfel multe comori pe care le-ai putea folosi în viaţa ta pentru a atinge mai multe obiective şi scopuri ale tale. Având curaj să înfrunţi necunoscutul din viaţa ta, care se deschide în faţa ta ca un hău de la intrarea într-o peşteră, poţi afla care sunt punctele tale tari, care sunt punctele tare slabe la care ai mai putea lucra pentru transformarea lor în puncte tari. Fără să ai curaj să te descoperi pe tine însăţi/ însuţi, rămâi în bezna necunoaşterii, te plafonezi şi viaţa ta e o viaţă în care rutina, plictiseala, lenea, teama de nou, sunt la ele acasă.
Având curaj să îţi explorezi sufletul tău, descoperi ce ai tu bun acolo, descoperi ce nu îţi place şi ce trebuie să schimbi, îţi descoperi calităţile şi defectele, conştientizezi cât de mult ai evoluat sau involuat spiritual, descoperi pe lângă multe lipsuri şi multe comori cu care ai fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu iubire şi dărnicie.
Virtutea curajului a fost, este şi va fi în veci susţinută de iubire.
Concluzionând pot spune că, pentru a fi curajoşi cu adevărat, în mod constructiv, trebuie înainte de toate să iubim binele, dreptatea, adevărul, natura înconjurătoare, toată Creaţia Lui Dumnezeu, să iubim omul şi mai presus de toate să-L iubim pe Dumnezeu. Virtutea curajului a fost, este şi va fi în veci susţinută de iubire, pe când frica, teama laşitatea, opuse curajului, au fost, sunt şi vor fi susţinute întotdeauna de ură. Prin urmare: Nu exista frică fără ură, aşa cum nu există curaj fără Iubire.
Avem o istorie bogată şi ziditoare pentru noi, prin multitudinea de exemple de moralitate şi de sfinţenie a eroilor neamului şi a martirilor credinţei, care prin jertfa lor nu au murit, ci s-au mutat de la noi în Împărăţia Lui Dumnezeu. Lor se cuvine să le urmăm, imitându-le trăirea, având mereu în minte şi cuvintele lui Descartes: „toate greutăţile provin din faptul că-ţi lipseşte curajul”.
Fără curaj nu putem înainta niciun pas. Curajul este considerat de Părintele Steinhardt prima dintre virtuţi: „În lipsa curajului, celelalte virtuţi dispar. Degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul, toate sunt corupte, toate sunt stricate. E o virtute esenţială, în lipsa căreia totul se pierde“.
Jurnal Spiritual
