Cunoașterea poetică și religioasă..

0
95
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

artaObișnuit se înțelege prin experiență o metodă, și anume o metodă obiectivă care presupune o seamă de deprinderi intelectuale și tehnici, experiența fiind privită uneori numai ca o funcțiune a inteligenței ordonatoare.

De la greci până astăzi, funcțiunea experienței a fost de a ne pune în legătură, de a cunoaște proprietățile lucrurilor prezentate în natură și viață, adică de a prinde însușirile lor pentru a ne da putința să cunoaștem și folosim lumea înconjurătoare.

Înțelesul obișnuit al experienței este acesta: cunoașterea rațională și obiectivă prin observația directă a lucrurilor, ceea ce a dus la cunoașterea științifică.

Mai este însă și o altă experiență, una lărgită și cimplementară: experiența interioară. Aceasta nu o exclude pe prima și nici prima pe cea de a doua.

Experiența interioară nu are în vedere cunoașterea material și nici nu vizează utilul. Ea este internă și rămâne astfel; ea nu aparține, însă cu exclusivitate ordinei morale, ci și celei natural. Experiența își capătă în acest mod un sens larg și total. Cunoașterea nu pierde, așa cum cred cei mai mulți, ci câștigă, nu numai în adâncime, dar și în întinderem chiar atunci când explorăm în sensul științelor naturii.

Științele, când sunt riguroase,  cum sunt cele fizico-matematice, nu se pot dispensa de unele căi care cad dincolo de rațiunea pură, de intelect.

Intuiția, imaginația, sentimentul, măiestria sunt tot atâtea mijloace ale științei care se vrea introdusă în intimitatea secretă a lucrurilor, se vrea cât mai aproape de adevăr.

Filosofia modernă a eliminat nedefinitul logic, imponderabilul și totodată, experiența interioară. Încercând să ignore unele căi pe care se putea ajunge la reale cuceriri, a ingnorat și unele ale realității.

Experiența ca metodă depășește cadrul impus de științele naturii al căror domeniu este realitatea sensibilă, fenomenele care pot fi măsurate sau cântărite. Mai este o experiență poetică și una religioasă , care ne pune în stăpânirea unor domenii mai vaste și nu mai puțin autentice, acelea ale realităților spirituale.

Există o cunoaștere experimentală asupra unor realități, altele decât cele sensibile; există o experiență, alta decât cea a științelor numite pozitive. Pentru a înțelege această afirmație, putem lărgi cuprinsul ideii de experiență.

Nu trebuie neapărat să socotim atitudinea intelectuală pură ca singura cale a cunoașterii, deoarece în acest fel suntem lipsiți de contactul direct și misterios al existenței. A fost o vreme când s-a manifestat o totală abținere de la orice mod sau prezență,  de-o altă natură decât aceea, rece și inflexibilă a inteligenței și rațiunii. Intuiția – actul de cunoaștere imediată, a fost socotită un dușman al căilor spre adevăr, un fenomen negativ care poate arunca pe căi greșite pasul drept, glacial și sigur al omului de știință.

Experiența poetică, redusă la mijloacele folosite, nu este departe de cea religioasă. Poezia are contact imediat și pur. Experiența poetică are o cădere în realitate și o pătrundere directă în intimitatea ei; ea este o aderare fără rezerve la datele intime ale ființei. Ea este inițiată și sprijinită de experiența metafizică și religioasă.

Arta poetică nu redă idei clare, abstracte, ci mai sigur o infinită gamă de experiențe, de sensuri, de prezențe active ale spiritului. Poetica tuturor artelor este tocmai acest misterios și profund contact cu existența.

Experiența poetică este o trăire directă și spontană, imediată, până la o identificare cu obiectul, ea se produce într-o atmosferă plină de revelație și cântec. Ea este asemănătoare experienței religioase, dar nu se poate confunda cu aceasta; ele merg în direcții diferite.

Poezia prelucrează și până la sfârșit exprimă misterul universal, în timp ce religia merge direct în transcendență.

Ernest Bernea, Trilogie filosofică

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here