Cunoaşterea înseamnă înţelepciune, curiozitate, progres.

0
230

ifCunoaşterea înseamnă înţelepciune, curiozitate, progres.

Înseamnă să deschizi poarta vieţii şi să te îmbogăţeşti sufleteşte, prin tot ceea ce înveţi,ce descoperi, ce oferi.

Ne străduim să ne cunoaştem firea, talentul, destinul. Ne străduim să ne cunoaştem noi înşine.

Încercăm să ne modelăm, iar ca educatori, ne dorim să-i modelăm şi pe ceilalţi într-un mod benefic.

Cunoaşterea înseamnă perseverenţă, sacrificii, reuşite, chiar şi greşeli.

Înseamnă să conştientizăm  că fiecare om este doar o părticică din univers, sau că fiecare om are propriul său univers.

Prin cunoaştere, înseamnă  să ajungem ,,să aflăm măsura propriei ştiinţe, dar şi a propriei  neştiinţe’’.

Ne folosim de tot ceea ce a rodit în mintea şi sufletul omenirii, pe parcursul existenţei ei; învăţând să fim responsabili , să preţuim comorile istoriei, descoperim că atunci ,,când căutăm comori, nu căutăm doar în nori , ci şi pe pământ’’.

Citim cărţi despre oamenii mari – ,,acei paradoxali oameni mari până şi în lucrurile mici”, dar vedem că omul de alături rămâne adesea o carte necitită sau tratată cu prea multă indiferenţă.

Ştim că important în viaţă este să facem unitate cu noi înşine, să căutăm armonia, însă bogaţia spirituală implică riscuri, contradicţii, conflicte de idei şi stări.

Ne cunoaştem bine astăzi, dar întodeauna va exista şi un mâine. Un mâine nou, imprevizibil, pentru care vom căuta firesc, un nou răspuns.

Fiecare om trebuie să  meargă pe propriul său drum, potrivit cu firea şi talentul său. Fiecare om trebuie să-şi descopere personalitatea, să o dezvolte, să preţuiască valoarea.

Cunoaşterea  înseamnă  raţiune, dar mai ales , tărâmul stărilor afective.

Fie că suntem educatori sau doar ne vom lăsa educaţi, ,,vom trăi mereu acelaşi miracol: de a rodi doar prin ceea ce ne-a pătruns în suflet”.

Să primim ziua de azi, cu credinţa că mâine vom descoperi un pic mai mult, din acest miracol!

Bibliografie:,,Reflecţii şi maxime”- Editura ştiinţifică şi enciclopedică

Cules de Turcu Mariana

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here