Întinderile de gheaţă interminabile şi pustii de la Polul Nord constrâng ursul polar la marşuri solitare de zeci de kilometri, în căutarea prăzii sale preferate: foca inelată. Ursul are nevoie să mănânce cel puţin una la fiecare şase zile.
Hrana ursului polar
Pentru a captura prada, el se postează nemişcat, timp de mai multe ore. Se aseaza lângă găurile pe care focile le fac în gheaţă pentru a putea ieşi la suprafaţă să respire. Imediat ce foca apare, o apucă cu ghearele sale puternice, printr-o mişcare fulgerătoare şi o muşcă, târând-o pe gheaţă. Dacă, în schimb, foca se găseşte pe banchiză, ursul se apropie de ea înotând în linişte, pe ultima porţiune pe sub apă; ajuns la marginea banchizei, iese din apă cu o săritură neaşteptată şi se năpusteşte asupra prăzii.
Ursul polar e un carnivor nomad
Vulpea arctică este un carnivoi nomad, care se avântă pe întinderi de gheaţă îndepărtate de uscat chiar şi la sute de kilometri. În timpul iernii, vagabondează pe gheţuri, hrănindu-se cu hoituri, cu cetacee sau resturi de la mesele urşilor polari. Acoperită cu o blană deasă, care o protejează de frig, vulpea arctică este albă în timpul iernii şi maro vara.
Mirosul excelent
Nici puişorii de focă, deşi se camuflează bine în zăpadă, nu scapă de urs. Ei sunt imediat identificaţi, datorită mirosului foarte fin al acestuia.
Un înotător abil
Ursul polar este un neobosit înotător: protejat de grăsime şi de blană poate să înoate chiar şi pe o distanţă de 80 km, fără să se oprească.
Marea carte – Întrebări şi răspunsuri, Litera International
