Cum se desfăşoară viața duhovnicească

Harul Dumnezeiesc ne face sa ne vedem pacatele

0
107
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

viataHarul Dumnezeiesc ne face sa ne vedem pacatele

Harul dumnezeiesc- Când omul este dedat patimilor, el nu le vede în sine însuşi şi nu se rupe de ele, fiindcă trăieşte în ele şi prin ele; dar când lucrează asupra lui harul dumnezeiesc, el începe să desluşească în sine împătimirea şi păcătoşenia, şi le recunoaşte si se pocăieşte. Începe lupta. La început, se luptă cu faptele; după ce se dezvaţă de faptele rele, începe deja să se lupte cu gândurile şi simţămintele rele.

Şi aici lupta trece prin multe trepte, dar principalul iată care este: gândurile şi simţămintele nu se eliberează dintr-o dată de patimi şi de păcat, ci rămân în robia lor. Chiar dacă omul nu mai săvârşeşte atunci fapte păcătoase, sufletul se gândeşte la păcat şi se indulceste de el.

Omul incepe sa isi vada patimile

Cine îşi lucrează cu râvnă mântuirea va băga de seamă aceasta fără întâr-ziere. Luarea-aminte îi descoperă neîncetat toată urzeala gândurilor pătimaşe care mişună înăuntrul lui. Băgând de seamă această neorânduială, el începe să alunge gândurile rele şi să înăbuşe mişcările pătimaşe.  Totodată, se deprinde şi să îl biruie, să-l alunge şi să-l stingă. Războiul se prelungeşte, patimile sunt smulse din inimă tot mai mult, uneori chiar în întregime.

Sunt smulse… Opriţi-vă luarea-aminte asupra acestui fapt: ce înseamnă această smulgere a patimilor din inimă? Patimile sunt smulse, dar războiul nu încetează: sunt smulse din inimă, însă din firea noastră nu ies, ci rămân în ea.

Cand omul isi vede pacatul, simte dezgust pentru acesta

Semnul faptului că o patimă a fost smulsă din inimă este că inima începe să nutrească dezgust şi ură faţă de patima cu pricina. Dar şi când omul ajunge la treapta aceasta nu înseamnă totuşi că gândurile pătimaşe nu mai vin. Ele şi atunci vor veni asupra lui, încercând să-l smintească. Patima a fost smulsă din inimă, însă rămâne lângă ea, stă în afara ei ca un ispititor.

Cand omul isi vede necuratia, se vede pe sine bolnav

Să presupunem că s-a întâmplat asta cu două, cu trei, cu toate patimile pe care le are cineva: cum credeţi că se va simţi omul în care se săvârşeşte acest lucru? Nu altfel decât necurat, fiindcă el, deşi urăşte ne-curatele patimi, tot le vede în sine. Ba vine slava deşartă, ba osândirea aproapelui, ba lenevirea, ba pofta. Chiar dacă le respinge şi le alungă pe toate, nu poate totuşi să nu vadă că le poartă în sine.

Nevoitorul care se certa singur

Şezând în chilia sa, un mare nevoitor se învinuia singur, cu voce tare, de felurite păcate. Ucenicii lui auzeau prin perete ce spunea el: „Ce, frate, te-ai şi certat?”. Apoi, după puţină vreme: ”Încă nici nu au mijit zorii şi te-ai şi îndopat?”. Pe urmă: „Ehe, de-acum te-ai făcut judecător şi i-ai judecat pe toţi”, şi aşa mai departe. Acestea erau de fapt nu păcate, ci veneau asupra lui gânduri, deşi prin aspra sa vieţuire se afla pe înalta treaptă a desăvârşirii duhovniceşti. De aici reiese că, pe cât este cineva mai desăvârşit, pe atât se simte mai neputincios în inima sa şi se învinuieşte de împătimire, deşi a respins şi a urât patimile. Şi nu numai atât: se poate spune chiar că el se socoate pătimaş tocmai pentru că a respins patimile. Teofan Zăvorâtul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here