Cum să închei un discurs?

0
813

discursSunteţi interesaţi să aflaţi cînd va ieşi cel mai uşor la iveală lipsa de experienţă, de pregătire, de adaptare sau de abilitate a celui care rosteşte un discurs? Ei bine, aflați că acest lucru se vede cel mai bine în introducere şi în încheiere.

Introducerea şi finalul sunt lucrurile cele mai complicate în aproape orice activitate pe care o întreprindem. De exemplu: când e vorba de o funcţie, nu e cel mai greu să ne fa­cem intrarea, şi mai ales ieşirea? La un examen, nu e tot atât de complicat să abordăm problema, pe cât să încheiem cu suc­ces?

Încheierea este punctul cu cea mai mare importanţă strate­gică într-un discurs; ceea ce spui la sfârşit, ultimele cuvinte, răsună în urechea celor care le ascultă — şi probabil că vor fi cel mai greu de uitat. Începătorii însă rareori înţeleg impor­tanţa acestui avantaj. De multe ori încheierile lor lasă de dorit.

Care este greşeala cea mai des întâlnită? Să discutăm câteva dintre ele şi să căutăm un remediu. Mai întâi, ar fi cei care ter­mină aşa: „Cam asta este tot ce am avut să vă spun despre acest subiect, aşa încât am să mă opresc.” Aceasta nu este o în­cheiere. Aceasta este o greşeală. Miroase a amatorism. E aproape de neiertat. Dacă numai atâta aţi avut de spus, de ce nu înche­iaţi frumos, rotund, de ce nu vă opriţi atunci, fără să mai spu­neţi că trebuie să vă opriţi? Procedaţi astfel şi lăsaţi publicul să judece dacă asta este tot ce aţi avut de spus.

Apoi există şi vorbitorii care spun tot ce au de spus şi nu mai ştiu să se oprească. Cred că Josh Biuings îi sfătuia pe oameni să apuce taurul de coadă şi nu de coarne, pentru că le va fi mai uşor să îi dea drumul. Vorbitorul apucă taurul de extremităţile frontale, se străduieşte pe cât poate să se despartă de el, dar nu reuşeşte nici pe departe.

Remediul?

Finalul trebuie să fie plănuit, nu-i aşa? Oare este înţelept să-l concepi în faţa publicului, atunci când eşti sub ten­siune şi trebuie să te concentrezi asupra a ceea ce ai de spus?

Sau bunul simţ te îndeamnă s-o faci în linişte şi calm dinainte?

Chiar şi unor oratori desăvârşiţi ca Webster, Bright, Glad­stone, care stăpâneau perfect limba engleză, li se părea nor­mal să îşi pregătească încheierea şi să o memoreze.

Începătorul, dacă le va călca pe urme, nu va regreta. Tre­buie să ştie foarte precis cum îşi va încheia discursul. Trebuie să repete finalul de câteva ori, nu neapărat folosind aceleaşi fraze de fiecare dată, dar exprimându-şi gândurile în cuvinte. O improvizaţie trebuie uneori să fie modificată, scurtată, pen­tru a nu duce la un deznodâmânt neprevăzut.

Unii vorbitori nici nu mai ajung la final. Pe la jumătatea drumului încep să tragă din greu, ca un motor care a rămas fără benzină. După câteva încercări disperate, motorul nu mai porneşte sub nici o formă. Sigur că într-un asemenea caz e nevoie de o pregătire mai temeinică şi se impune mai mult exerciţiu — e nevoie de mai multă benzină în rezervor.

Mulţi începători se opresc brusc. încheierea este lipsită de coerenţă. Deci ratată. Mai exact, ei nu ştiu să-şi încheie dis­cursul. Se opresc brusc.

Efectul este extrem de neplăcut şi tră­dează amatorismul.

Cum să vorbim în public, Dale Carnegie

Jurnal Spiritual

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here