Cum reducem temperatura în casă fără să folosim aerul condiţionat

0
265

emperaturaFolosirea aerul condiţionat pentru răcorirea locuinţei în timpul verii poate fi o soluţie temporară de dobândire a confortului termic, însă presupune o serie de riscuri importante pentru sănătate. Schimbările de temperatură şi nivel al umidităţii din aer, prin trecerea bruscă de la mediul exterior încins la frigul din casă, afectează major funcţionalitatea sistemului respirator.

Aerul condiţionat mai are şi un efect de deshidratare asupra pielii şi mucoaselor corpului, aerul emis poate să transmită microorganisme care cauzează boli respiratorii infecţioase, iar alergenii regăsiţi deseori în filtrele acestor aparate declanşează simptomele alergice. Aerul condiţionat mai este asociat şi cu rinita cronică şi faringita, precum şi agravarea afecţiunilor oftalmologice (conjunctivită şi blefarita).

Pentru a evita numeroasele pericole pe care aerul condiţionat le presupune în raport cu starea de sănătate, iată câteva metode alternative de reducere a temperaturii locuinţei pe vreme de caniculă, care să nu includă utilizarea unui aparat de aer condiţionat și pot substitui cu succes soluţiile agresive de răcire a casei:

1. Aşezarea ghivecelor de plante în dreptul ferestrelor

O cale excelentă de răcorire a casei pe vreme caniculară este aşezarea plantelor în dreptul ferestrelor însorite, în special arbuşti de apartament înalţi, care absorb o bună parte din energia solară. Plantele au şi rolul de a purifica aerul din interior, oxigenandu-l şi eliminând substanţele chimice nocive din compoziţia acestuia.

2. Izolarea locuinţei în timpul zilei

O altă măsură utilă în menţinerea unui climat plăcut în casă este izolarea locuinţei pe timpul zilei, astfel încât aerul cald de afară să nu poată pătrundă în interior. În acest sens, este necesară închiderea ferestrelor şi acoperirea lor cu draperii şi jaluzele pentru blocarea razelor de soare, care creează un efect de seră atunci când penetrează geamul şi reflectă lumina. Este importantă acoperirea prioritară a ferestrelor dintre Sud şi Vest, până la lăsarea serii. Odată ce temperaturile de afară scad după asfinţit, geamurile se pot deschide larg, pentru aerisirea interiorului pe timp de noapte.

3. Reflectarea căldurii în exterior

O altă cale de a menţine o temperatură optimă în locuinţa este montarea de folii reflectorizante speciale, care împiedică razele de soare să ajungă în interior, reflectându-le în afară.

4. Folosirea corectă a ventilatorului

Un ventilator de cameră poate fi eficient în reducerea disconfortului provocat de căldură din interior, dacă este folosit în mod corect. În primul rând, ventilaţia trebuie să acţioneze de sus în jos, deoarece aerul cald are o densitate mai mică decât cel rece, aşadar se ridică spre tavan (la nivelul podelei, temperaturile sunt întotdeauna mai scăzute).

O cale excelentă de a creşte randamentul ventilatorului este amplasarea unui recipient cu apă rece (preferabil cu gheaţă) în raza aerului ventilat. Acest truc permite răspândirea particulelor de apă rece în atmosfera interioară, fenomen ce conduce la reducerea temperaturii interioare şi la creşterea umidităţii din aer, benefică pentru sistemul respirator.

Mecanismul ventilatorului care împrăştie vapori de apă în aer sta la baza aparatelor numite răcitoare de interior, asemănătoare ca aspect cu aparatele de aer condiţionat mobile. Acestea au la bază un rezervor ce se poate umple cu apă şi o perdea sintetică rotativă, prin care aerul ventilat trece şi se răspândeşte în încăpere. Aceste aparate pot reduce temperatura interioară cu până la 3-5 grade Celsius, dacă sunt utilizate corect.

5. Pregătirea patului pentru odihnă

Efectele neplăcute ale căldurii excesive din casa se resimt cu precădere noaptea, când mobilierul este supraîncălzit, iar materialele textile degajă căldură acumulată în timpul zilei. Învelirea pernelor în pungi de plastic şi introducerea lor la congelator cu o oră înainte de culcare poate contribui la un confort sporit pe timpul nopţii.

De asemenea, lenjeria de pat lăsată la aerisit în cel mai răcoros spaţiu al locuinţei (pivniţa, de pildă) şi aşezată pe pat chiar înainte de culcare, va da o senzaţie de răcorire foarte plăcută. Lenjeriile din satin sau mătase sunt fine şi nu absorb căldură, aşadar sunt de preferat pentru zilele foarte călduroase de vară.

6. Izolarea mobilierului cu textile care resping căldură

O altă soluţie foarte eficienta este acoperirea mobilierului cu pleduri sau cearşafuri albe din bumbac sau alte materiale naturale, în orele caniculare ale zilei. Acest tip de izolare împiedică absorbţia de aer încins în materialul mobilierului, care nu va mai emană căldură în permanenţă.

7. Oprirea surselor suplimentare de căldură

Becurile incandescente încălzesc aerul din încăpere, motiv pentru care înlocuirea lor cu becuri fluorescente pe timp de vară poate contribui la reducerea temperaturii locuinţei fără utilizarea aerului condiţionat. Electrocasnicele şi alte aparate electrice degaja şi ele o cantitate importantă de căldură când se afla în funcţiune, de aceea este importantă utilizarea lor cât mai redusă pe timp de canicula.

8. Evitarea gătitului la temperaturi foarte ridicate

Cuptorul poate să contribuie masiv la supraîncălzirea locuinţei pe timp de caniculă, prin urmare evitarea gătitului la cuptor este foarte importantă în procesul răcoririi casei fără aer condiţionat. Consumul de salate şi de sandwich-uri, gătitul la grătar în exterior sau prepararea hranei la oală sub presiune sunt alternative excelente pentru zilele foarte călduroase de vară.

9. Poziţionarea unui cearşaf umed în dreptul ferestrelor

Aerul cald care pătrunde de afară în locuinţa poate fi filtrat printr-o metodă deloc costisitoare umezirea unui cearşaf cu apă foarte rece şi poziţionarea lui în dreptul curenţilor de aer. Temperatura interioară se va reduce sesizabil, iar aerul inspirat va fi mai bine gestionat de plămâni.

10. Utilizarea corespunzătoare a ventilatorului de tavan

Ventilatorul de tavan este o soluţie clasică de reducere a temperaturii interioare pe timp de vară, însă doar dacă este folosit corespunzător. Variantele moderne permit reglarea direcţiei de ventilare, în funcţie de sezon rotirea în sensul acelor de ceasornic este recomandată iarna, pentru propulsarea aerului cald în jos, iar învârtirea în sensul invers al acelor de ceasornic este utilă pentru o mai bună circulaţie a aerului rece în timpul verii.

Sursa: sfatulmedicului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here