Cum putem fi „lumina lumii şi sarea pământului”?

0
405
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

soare– De ce nu suntem şi noi tâlhari când omorâm oamenii numai prin cuvânt?

– Asta e prea mult spus. Dacă cineva omoară pe oameni cu un cuvânt şi crede că-i omoară, atunci poate să-şi zică tâlhar, dar e o exagerare lucrul acesta, să te numeri la tâlhari dacă nu eşti tâlhar.

– Cum putem fi „lumina lumii şi sarea pământului”?

În măsura în care îi slujim Domnului Hristos şi avem condiţia de a fi conducători, adică oameni după care poate cineva să ia exemplu. De altfel, Domnul Hristos nu numai pe ucenicii Săi i-a numit lumina lumii, ci S-a numit pe Sine însuşi Lumina Lumii, şi a zis către credincioşi: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât, văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!”, iar Sfântul Apostol Pa vel spune despre credincioşii cărora li se adresează că ei sunt ca nişte luminători în lume.

 – De ce tânărul din Evanghelie s-a întristat, având în vedere că Mântuitorul S-a bucurat?

– El s-a întristat pentru că şi-a dat seama că nu poate să împlinească şi ceea ce i s-a cerut în plus faţă de ceea ce făcea. Adică el şi-a dat seama că ar fi bine să ia decizia să se lase de averi, dar nu putea s-o facă în clipa aceea şi, atunci, s-a întristat; în acest sens, că s-a gândit: „Ce bine ar fi dacă aş fi dezlegat de averi şi aş putea să-I urmez Domnului Hristos, aşa cum mi-a spus!”. Avea condiţia intrării în viată, dar nu avea încă obţinută condiţia desăvârşirii, a deplinătăţii.

– Credeţi că unui tânăr sau unei tinere, dacă îmbracă haina cinului monahal, odată cu tunderea în monahism, i se iartă absolut toate păcatele şi începe cu adevărat o viaţă nouă, ca şi după un al doilea Botez ?

– Unii zic că da. Cineva zicea, când s-a făcut unul călugăr: „Acum călugăr te-ai făcut. Să vedem şi când te vei face om de treabă”. Sau era un călugăr la Dragomirna, un părinte, Sava, şi, dacă se ducea unul la mănăstire şi spunea: „Preacuvioase, am venit şi eu la mănăstire”, el îi răspundea: „Bine ai venit, frate, de-abia se va înmulţi rugăciunea!”. După aceea, când dădea să plece, spunea: „Preacuvioase, m-am spovedit, dar nu mai stau aici”, părintele îi răspundea: „Du-te, frate, că abia s-or împuţina ispitele!”.

– Cum se împacă iubirea de Dumnezeu cu frica de El ?

– Se împacă foarte bine, adică ÎI iubeşti pe Dumnezeu şi ai un fel de teamă de El, în sensul acesta: că ai teama de fiu, să nu greşeşti cu ceva Tatălui. Sfântul Antonie cel Mare spune că: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, pentru că ÎI iubesc pe Dumnezeu”, iar Sfântul Ioan Evanghelistul afirmă: „iubirea desăvârşită alungă frica”. Nu trebuie neapărat să te temi de Dumnezeu, în sensul de a te îngrozi de Dumnezeu, ci trebuie să te temi de El, în sensul de a te sfii de Dânsul, a avea respect faţă de Dumnezeu.

– Cum ar trebui să se comporte un tânăr care doreşte să intre în viaţa monahală, iar părinţii, sau cel puţin unul dintre ei, nu consimt?

– Să încerce să-i convingă, să mai aştepte puţin, să vadă ce poate face. E bine, totuşi, pe cât se poate, să fie linişte când e vorba de plecarea unuia din familie, ca să nu aibă după aceea el nelinişte, gândindu-se că s-au întâmplat lucrurile altfel decât şi-ar fi dorit.

– Ce valoare are Rugăciunea inimii?

– Rugăciunea inimii este o chestiune la modă acum. Când eram eu tânăr nu prea ştiau mulţi despre ea. Ştiau călugării, poate o făceau unii dintre preoţi, care o învăţau pe la Teologie. Nu-i chiar aşa de complicată precum se prezintă. S-au scris cărţi întregi, cu multe aprecieri în legătură cu rugăciunea. Rugăciunea, de fapt, rugăciunea de toată vremea, cum îmi place mie să spun, este la nivelul celui ce se roagă, e o practică pentru credinciosul care vrea să intre în legătură cu Dumnezeu, o practică prin care noi înşine ne descoperim, ajungem să ştim despre noi, despre gândurile care se ivesc în mintea noastră, ca roade ale stării noastre, ale aşezării noastre. V-am mai spus şi altădată că există nişte surse de bine şi de rău în om, o încărcătură negativă, adusă din străfundurile existentei, care reprezintă în noi pe înaintaşii noştri, pe părinţii, bunicii, străbunicii noştri, etc.

Avem în noi o încărcătură care trebuie lichidată, pentru că, de fapt, ea nu este a noastră, ci este a altora în noi. Bineînţeles, a noastră e pentru că este în noi, însă trebuie lichidată şi se înlătură prin limpezirea minţii, prin limpezirea interiorului, în măsura în care omul este în legătură cu Dumnezeu şi se sileşte să cunoască gândurile care-i vin în minte şi să înlăture tot ce-i rău, păstrând ceea ce este bun. Mai este o sursă de răutăţi: impresiile din afară, pe care şi le bagă omul în suflet, mai ales acum, când poate vedea atâtea imagini necuviincioase sau poate citi lucruri ce hrănesc patimile cele rele. După aceea, după ce se limpezeşte sufletul, fiecare se menţine şi se susţine în lucrarea rugăciunii. Nu trebuie niciodată să fim exclusivişti, ci se cuvine să ne împlinim toate datoriile pe care le avem.

Când mintea e liberă, ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Se recomandă să se spună această rugăciune la nivelul gândului şi lipită de respiraţie. Nu e absolut necesar să se facă după o regulă anume, nu e un avantaj spiritual atunci când foloseşti o oarecare metodă, dar e o ritmizare şi se recomandă să se facă aşa – legată de respiraţie. Cine nu reuşeşte aşa, face cum poate şi Dumnezeu ne miluieşte, pentru că mila lui Dumnezeu o cerem.

Învierea lui Hristos, înnoirea  vieții noastre, Părintele Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here