Între celelalte activități și forme ale culturii, arta apare ca o activitate originară, indestructibil legată de natura, condițiile și aspirațiile omului.
La început, forma spontană a unui conținut de viață, de gând și cântec, arta și-a căutat forma și și-a îndeplinit rosturile care satisfăceau o nevoie de expresie.
Orice expresie, orice formă plastică, indiferent că e primitivă sau evoluată încearcă să fredea o căutare și un răspuns plastic la întrebările fundamentale. În artă, ca și în celelalte forme ale culturii se exprimă mirarea și dialogul omului cu lumea și viața; arta este una din formele ce le ia tensiunea dintre om și existență.
Împreună cu știința și filosofia, cu literatura și muzica, arta are contribuția sa la cunoaștere: ea cerceteză adevărul cu metode proprii și îl exprimă cu mijloacele ce-i aparțin, adică cele plastice.
Arta nu poate confecționa opere în mod arbitrar fără respectul unor reguli și unei discipline
Inteligența omului lucrează și în acest sector – e vorba de inteligența artistică – dar nu în felul științei și filosofiei, ci pornind de la o experiență directă, de la o cuprindere imediată și integrală prin care fondul secret al lucrurilor este valorificat.
Cunoașterea în artă ia o formă specifică; având la bază o intuiție și o experimentare interioară pe fondul unei viziuni, ea apare ca o vibrație și un stimulent pe calea apropierii lucrurilor. Arta nu explică și nu caută un sens rațional al lumii cum face filosofia, ci evocă darurile ascunse ale naturii și existenței în care destinul nostru se desfășoară; arta aruncă un fascicul de lumină în intimitatea lucrurilor și vieții.
În această operație, arta nu se exprimă în mod abstract prin simboluri care se interpun între subiect și obiect, ci vine în contact direct cu realitatea pe care o exprimă în mod concret după indicațiile limbajului plastic.
Pe acest drum de transpunere intervine viziunea artistului care schimbă datele reale în forme artistice. Contrat simțului comun amănuntul poate deveni semnificativ și trecătorul durabil, după puterea de valorificare și expresie a artistului. Modul de interpretare și exprimare poate fi foarte divers fără ca vreo încălcare să se producă în raportul normal dintre subiect și obiect. Artistul nu poate învăța ce să vedem și cum să vedem lumea.
Elementul subiectiv se verifică continuu cu cel obiectiv, ideea se ordonează cu realitatea și conținutul cu forma.
Arta nu este numai un conținut în care ideea este totul, ca la Schelling bunăoară și nici formă pură sau raporturi de forme ca la Herbart.
Opera de artă este un produs complex, este o manifestare plurală; spirit și materie, conținut și formă alcătuiesc o unitate, un întreg cu existență proprie.
Arta este întruparea ideii, dar nu liber în sens hegelian, și nici convențional ca în convenționalismul de toate gradele, ci în sens ordonat și controlat pe fondul unui dialog cu lucrurile, cu realitatea.
Ernest Bernea, Trilogie filosofică
Jurnal Spiritual
