Este la îndemâna simțului comun că violența în rândul tinerilor a devenit o problemă tot mai des întâlnită. Cercetările și statisticile oficiale raportează o creștere spectaculoasă a violenței în școli în ultimii 30 de ani la nivel mondial.
Conform unui studiu internațional efectuat de Organizația Mondială a Sănătății, în 37 de țări, România este și ea nominalizată în 2007 pe un loc fruntaș la violența în școli, la un scor apropiat de Ungaria, care ne dezavantajează.
Studiile demonstrează ca cel puțin unul din patru elevi de gimnaziu se tem să nu fie atacat sau să devină victimă a violenței în școală.
Sub eticheta „violență” putem descoperi o diversitate de forme de conduită, după cum urmează: poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a acorda ajutor, bruscarea, lovirea, până la înjunghiere sau chiar împușcare.
În prezent, cultura adolescenților poate fi centrată pe violență, fenomen la care au contribuit o serie de factori negativi printre care mass-media, anturajul, industria divertismentului etc.
Comportamentul agresiv
Se vorbește tot mai des în ultima perioadă de un fenomen numit bullying (taur înfuriat în limba engleză), ce se traduce prin hărțuială ori terorizare, exprimând un comportament social ce exprimă dorința și lupta de putere. Aceste acte de violență repetate și intenționate sunt îndreptate asupra unei persoane fără apărare, vulnerabilă, reprezentând un dezechilibru de putere.
Agresorii pot fi copii sau adolescenții cu un nivel crescut de impulsivitate, opozanți cu nevoia de a domina și de a fi în centrul atenției, cu bune abilități sociale și un nivel ridicat al stimei de sine, ce au capacitatea de a aduna în jurul lor simpatizați.
Pe de altă parte, victimele lor sunt copii sau adolescenții mai timizi, anxioși, nesiguri, sensibili, cu stimă de sine scăzută și izolați. Acești copii prezintă un risc ridicat pentru a deveni ținta unor situații de abuz la școală.
Pentru a dezamorsa conduitele agresive mai sus menționate pot fi dezvoltate strategii la nivel social și național, însă următoarea problemă ar fi ce putem face noi ca părinți ori familie pentru copii noștri atunci când se simt amenințați.
Este bine de știut că toți acei copii care sunt supraprotejați în familiile lor și cresc între adulți, izolați de grupul de copii tind să fie mai anxioși și inadaptați în afara familiei, devenind foarte ușor victime. De aceea, este recomandat ca cei mici să fie obișnuiți cu procesul de comunicare cu alți copii, să-și facă prieteni și să se integreze în societate.
Iar dacă al nostru copil se va confrunta cu situația în care să devină victimă este cel mai important să existe cineva prin preajmă să-l asculte și să-l înțeleagă. De asemenea nu este recomandat a i se reproșa copilului că este prea sensibil, că este mai puțin „bătăios” și că prin urmare vina îi aparține.
O serie de strategii de dezamorsare a conduitelor de tip bullying îi aparțin cercetătoarei americane Emily Lovegrave.
Aceasta a constatat că există un univers specific gândurilor și emoțiilor la copii cu risc de a deveni victime. Astfel, ei manifestă gânduri negative, frica de a face față celor puternici și de a se confrunta cu ei, precum și reticența de a discuta cu potențialii agresori.
În consecință, măsura ce se cere impusă este legată de schimbarea atitudinii interioare, măsură ce ține de un întreg și delicat demers sufletesc (cu scopul de a le întări victimelor inițiativa și spiritul de echipă).
Ca o altă măsură, Emily Lovegrave propune dezvoltarea umorului, a autoironiei, căci dacă se poate glum cu propria persoană, copilul nu va mai fi afectat de glumele celorlalți. În opinia acesteia, apartenența la un grup de prieteni are un rol foarte important: a aparține unei comunități și a dezvolta prietenii oferă siguranță și încredere.
Schimbarea
În ceea ce privește copii agresivi este foarte important să se dezvolte la copilul intimidat o atitudine interioară care să ignore comportamentul agresiv, și nu persoana. În acest fel se va pleca de la premiza că deși este rău, un astfel de copil poate avea și calități, ce pot fi recunoscute și transmise copilului în cauză sub formă de complimente autentice și reale.
Este foarte important să se ajungă până acolo încât copilul nostru să poate folosi distragerea atenției copilului impulsiv. Dacă acesta îl va ironiza că este gras, de pildă, cel vizat ar trebui să aibă curajul să schimbe vorba, după cum se spune în termeni populari (cât e ceasul? Se sună? ).
Tot acest proces necesită timp, perseverență și răbdare. Chiar dacă suntem ferm convinși că nu putem schimba lumea de lângă noi, putem schimba însă ceva la noi și la cei de lângă noi.
Revista Familia Ortodoxă
Jurnal Spiritual
Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/rabdare-si-perseverenta-margaritare/
