Cum ne îmbolnăvesc hainele

0
62

haineExpresia „victimă a modei” ar fi fost lansată, de faimosul creator de modă Oscar de la Renta, pentru a indica o persoană să reziste exceselor în materie de modă şi stil (o victimă a modei în faţa tendinţelor).

Ne gândim cu groază la practica „legării picioarelor” care a dăinuit în China până în secolul XX pentru a obţine „picioare lotus” considerate cândva de chinezi drept extrem de atrăgătoare.

Occidentul avea şi el „torturile” lui în materie de modă (corsetul foarte strâns).

Astăzi, preocupările pentru sănătate sunt mai chinuitoare ca oricând. Există persoane care ajung să sufere din cauza adoptării anumitor tendinţe ale modei în ceea ce priveşte înfăţişarea.

Foarte recent, un studiu ştiinţific demonstra consecinţele exigente: dezgolirea şi expunerea la soare a unor suprafeţe de piele tot mai mari şi schimbarea concepţiilor estetice. Aceasta favorizează în prezent pielea bronzată în locul celei albe. Efectul acestor schimbări l-a constituit creşterea incidenţei melanomului malign (cea mai gravă formă de cancer al pielii), arată autorii studiului.

Pe de o parte, tocurile înalte, (dacă sunt purtate frecvent), pot determina scurtarea tendonului lui Ahile, deoarece în pantofii cu toc degetele de la picioare stau înghesuite în vârful pantofului.

La fel de dăunători sunt şi şlapii, a căror purtare pe perioade mai lungi poate afecta serios piciorul. Şlapii pot fi purtaţi la ştrand, în concediu şi la mare. Nu este recomandată purtarea lor zilnică, deoarece sunt abia prinşi de picior, dându-ne senzaţia că ne-ar putea scăpa oricând. Aceştia afectează biomecanica piciorului. Când mergem în şlapi, păşim într-un fel, acesta produce un şoc nefiresc de puternic asupra piciorului: absorbit de oasele şi tendoanele membrului inferior, acest şoc poate duce, în timp, la dureri ale gleznelor, genunchilor, şoldurilor şi spatelui.

Multe alte tipuri de haine şi accesorii au efecte dăunătoare asupra coloanei vertebrale.

De pildă, fustele strâmte ale femeilor şi portofelele purtate în buzunarul de la spate al pantalonilor, de către bărbaţi.

Mult îndrăgita fustă „creion” (cu croială ei foarte îngustă), limitează lungimea pasului, afectează echilibrul şi reduce mobilitatea genunchilor. Prin urmare, în cazul multor sarcini de zi cu zi, purtătoarele acestui tip de fustă tind să se aplece, îndoind spinarea, în loc să îndoaie genunchii.

Cât despre portofelele voluminoase sau telefoanele mobile de dimensiuni mari pe care unii bărbaţi le poartă în buzunarul de la spate al pantalonilor arată că din cauza lor, persoana respectivă stă aşezată într-o poziţie uşor asimetrică, având coloana uşor torsionată (răsucită). Asimetria poate să treacă neobservată din exterior, dar coloana o resimte şi, cu timpul, pot să apară dureri lombare.

De altfel, blugii foarte strâmţi dăunează sănătăţii nu doar în mers, ci şi în repaus: în poziţia aşezat, aceşti pantaloni restricţionează circulaţia sângelui la nivelul picioarelor, în abdomen şi în zona inghinală.

Moda poşetelor mari, umplute cu de toate, provoacă probleme mai ales femeilor (pentru că ele poartă mai des asemenea accesorii) au, în general, scheletul şi musculatura mai fragile decât ale bărbaţilor.

Un studiu realizat de către Asociaţia Britanică a Chiropractorilor (BCA) arăta că genţile bărbaţilor britanici cântăresc, în medie, 6,2 kg, iar o asemenea greutate, cărată zi de zi pe umăr, poate duce la deformarea coloanei.

Genţile grele au devenit o ameninţare la adresa sănătăţii în cazul ambelor sexe. Problema o constituie devierea spre înainte a capului şi a umerilor, tot mai des întâlnită azi în societate, printre cauze, şederea îndelungată la birou cu capul împins spre ecranul calculatorului, dar şi utilizarea unor dispozitive electronice portabile, precum şi purtarea anumitor piese de îmbrăcăminte şi accesorii. Tensiune musculară, dureri în ceafă, în umeri şi în partea superioară a spinării, precum şi dureri de cap pot fi consecinţele acestei poziţii anormale, iar situaţia e cu atât mai serioasă cu cât puţine femei ştiu/sau acceptă că asemenea afecţiuni pot fi cauzate de haine şi/sau podoabe.

La propriu vorbind diverse accesorii la modă pot da şi ele dureri de cap: ochelari de soare care apasă tâmplele şi pălăriile prea strâmte.

Cât despre curele şi cordoane prea strânse, ce să mai vorbim?

Jenează respiraţia şi digestia şi pot pricinui senzaţii de amorţeală (şi iritaţii când e cald).

Un element important în relaţia dintre modă şi sănătate îl constituie lenjeria corectoare, acele burtiere, combinezoane elastice, ascunse sub îmbrăcăminte, pentru a obţine o siluetă mai zveltă şi mai frumos conturată.

Tim Hutchful, expert al British Chiropractic Association opinează asupra acestor „arme secrete” ale femeilor: dacă nu sunt foarte strâmte şi conţin, în ţesătură, o proporţie mare de elastan, aceste piese pot avea, în mod surprinzător, chiar un efect bun. Dar, dacă sunt exagerat de strânse şi rigide, consecinţele pot fi foarte serioase: aceste piese de lenjerie nu numai că pot stânjeni respiraţia şi circulaţia, dar pot afecta şi scheletul.

Deşi multe femei se conduc după adagiul francez „Îl faut souffrir pour être belle” („Trebuie să suferi ca să fii frumoasă” sau „frumuseţea cere sacrificii”, cum am zice noi) cel mai bine ar fi să fim lucizi de consecinţele nefaste asupra sănătăţii noastre.

Mădălina M.

LĂSAȚI UN MESAJ