Cum este umbra mea?

0
177

umbra”Ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei”. (Faptele Apostolilor 5, 15)

Pe vremea Apostolilor, oamenii se grăbeau să vină la ei cu nevoile lor. Le aduceau bolnavi și paralizați, așa încât măcar umbra lui Petru să-i umbrească atunci când trecea pe lângă ei. Ei erau incredințați că umbra aceasta le va aduce viață și vindecare. Trecând pe calea vieții, fiecare își aruncă umbra asupra ei. Viața noastră se răsfrânge de la sine asupra celor din jur. Trebuie să ne străduim din toate puterile ca această răsfrângere să aducă folos, ușurare și vindecare. Înrâurirea noastră asupra semenilor lucrează nu numai cu voia, ci și fără voia noastră, fără ca măcar să băgăm de seamă.

Ceva insesizabil se răspândește asupra celor din jur din toată ființa noastră, ca parfumul delicat al unei flori ce saturează aerul fără să ne dăm seama. Activitatea noastră poate să înceteze fără ca viața noastră să se încheie; prin însăși ființarea noastră ajutăm sau încurcăm ființarea celorlalți oameni. Atât neajunsurile, cât și calitățile noastre sunt molipsitoare; chiar fără să ne dăm seama, ele au o înrâurire asupra celor din jurul nostru. Atunci când este binefăcătoare, această înrâurire amintește de adierea înviorătoare a aerului de munte, care le adduce sănătate și putere atâtor oameni.

Oare ce umbra arunc eu zilnic în jurul meu?

Ea lucrează ca un șarpe veninos, ucigaș, sau aduce, ca un pom al vieții, roade vindecătoare? E umbra mea în stare să-i ascundă de restriști pe nenumărați oameni „osteniți și împovărați” pe care îl întâlnesc la tot pasul? După o întâlnire întâmplătoare cu mine, după ce schimbă cu mine câteva vorbe, celălalt se simte învigorat măcar cât de cât? Atunci când noi înșine, sub înrâurirea Dumnezeiescului Duh, revărsăm în jur dragoste, milostivire și pace, fiecare cuvânt al nostru, fiecare privire a noastră îi poate îmbărbăta pe semenii noștri, transmițându-le ceea ce ne dă Domnul pentru ei. Astfel, chiar și umbra anumitor oameni lucrează binefăcător. Așa este, oare, și umbra mea?

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here