Cum era Liturghia în epoca Sfinților Apostoli?

sfCea dintâi Liturghie a fost săvârșită de Mântuitorul Însuși la Cina cea de Taină, când, în cadrul ritualul unei mese pascale iudaice, El a înființat Sfânta Euharistie, temelia și sâmburele cultului Legii Noi. Părintele profesor Ene Braniște ne spune că Mântuitorul a lăsat Apostolilor porunca de a face și ei ceea ce săvârșise El la Cină: „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19). Conformându-se acestei porunci, Apostolii și mai apoi ucenicii lor, înnoiau în fiecare duminică jerfa Mântuitorului întru continua aducere-aminte de El. Pentru aceasta, ei Îl imitau pe Mântuitorul Însuși, Care la Cină, înainte de a frânge pâinea și a o împărți ucenicilor, a binecuvântat, iar când le-a întins paharul, a mulțumit. Când se adunau deci pentru rugăciune, Sfinții Apostoli mulțumeau și apoi se rugau îndelung ca Domnul să prefacă pâinea și vinul de pe masa lor în Sfântul Trup și Sânge, cu care apoi se împărtășeau. Ritualul acesta sumar, imitat după modelul Cinei, constituia nucleul esențial al Sfintei Liturhghii în toate riturile liturgice creștine.

Pe baza informațiilor existente, se presupune că ritualul euharistic consta, la început, în următoarele: se aduceau pâine și vin, iar liturghisitorul făcea rugăciuni de laudă și mulțumire, amintind de patimile și moartea lui Hristos, pronunța cuvintele rostite de Mântuitorul la Cină și binecuvânta pâinea și vinul, după care urmau frângerea pâinii și împărtășirea. Se făceau și rugăciuni pentru diferite categorii de credincioși, iar la rugăciunile de laudă și mulțumire, poporul se asocia, răspunzând la sfârșit cu vechiul termen ebraic „Amin”.

La aceste elemente principale ale rânduielii Liturghiei din această primă perioadă a istoriei Bisericii creștine se vor fi adăugat și altele, secundare, amintite sporadic și incidental în unele din cărțile Noului Testament. Astfel, nu e tocmai sigur dacă „sărutarea păcii”, despre care se vorbește în unele locuri din Noul Testament (I Tesaloniceni 5, 26; Romani 16,16; I Corinteni 16, 20), se va fi practicat încă de pe atunci în adunările liturgice. Tot atât de puţin sigură este şi întrebuinţarea în cult a unei mărturisiri publice de credinţă, la care face aluzie Sfântul Apostol Pavel în I Timotei 6, 12.

Tot în legătură cu Euharistia aveau loc şi harismele, adică acea revărsare abundentă de diverse şi multiple daruri spirituale, caracteristică Bisericii primare (revelații, prorocii, glosolalii, exorcisme, tălmăciri, darul facerii de minuni); ele au dispărut în chip firesc, atunci când ardoarea inițială a creștinismului s-a atenuat și când entuziasmul spontan, specific prunciei tuturor religiilor, a făcut loc unor reguli și orânduiri instituționale. În afară de ritualul euharistic propriu-zis, în cadrul adunărilor de cult din această epocă mai intrau și alte elemente componente. În primul rând este vorba despre lecturile din epistolele Sfinților Apostoli, alături de cele din cărțile sfinte ale Vechiului Testament, care făceau parte din ritualul sinagogii. În al doilea rând, întâlnim predica sub forma ei cea mai simplă și mai familiară, de omilie, înțeleasă ca explicație asupra textelor citite. În al treilea rând, vorbim despre cântările religioase (psalmi, imne și cântări duhovnicești); între aceste, erau incluse imne din Noul Testament: al preotului Zaharia, al dreptului Simeon și al Sfintei Fecioare, precum și unele fragmente de proză ritmată, citate în scrierile Sfântului Apostol Pavel. În al patrulea rând era inclusă rugăciunea, cu invocarea frecventă a numelui lui Iisus sau cu refrenul: „Prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5, 11). În al cincilea rând, se organizau colecte pentru săraci (I Corinteni 16, 1-2), care erau obișnuite și în serviciul sinagogii, ca o aplicație practică a îndemnurilor morale, la iubire și întrajutorare, date în predici.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here