Cum au rămas românii din ţinuturile Albei fără clopote la Biserici în 1917

0
148
Translate in

2Atmosfera de ridicare a clopotelor Bisericilor româneşti din Transilvania, în anii Primului Război Mondial, a fost consemnată admirabil de către preotul lăcaşului ortodox din satul Pâclişa, de lângă Alba Iulia.

Una din măsurile mai puţin cunoscute ordonate de la Viena şi Budapesta, după intrarea României în Primul Război Mondial, a fost cea de rechiziţionare a clopotelor bisericilor româneşti din Transilvania. Pe listă au fost şi învelitorile lăcaşurilor acoperite cu folie de cupru sau de plumb. Toate au fost ridicate pentru a fi topite şi folosite pentru tunurile armatei austro-ungare.

Ordinul prevedea ca în localităţile unde erau mai multe biserici româneşti (n.r. ortodoxe) să fie lăsate clopotele doar la o singură biserică, la cea greco-catolică. În localităţile rurale în care exista o singură Biserică, trebuiau ridicate toate clopotele mari. „Dulcele sunet din urmă al iubitelor noastre clopote…“ O consemnare amănunţită a atmosferei din acele vremuri ne-a lăsat preotul Bisericii ortodoxe din satul Pâclişa, de lângă Alba Iulia, Nicolae Cado. Însemnările apar în cronica lăcaşului de cult, cu titlul „Recvirarea clopotelor de la biserică pentru scopuri de război“.

3

„Dela biserica noastră din Pâclişa sau luat clopotele în 24 octobre (6 noembre) a.c. 1917 pela 9 ceasuri înainte de amiazi, şi anume sau luat cele două mai mari, lăsându-ne numai cel mai mic. Noi am avut 3 clopote: cel mai mare l’am fost dăruit eu subscrisul preot în anul 1903, când s’a reparat biserica şi s’a zidit turn nou la biserică.

Pe clopot a fost următoarea inscripţie: «Dăruitu-sa acest clopot de cătră parohul slujitor al acestei sfinte biserici, Nicolae Cado în al 26-lea an al păstorirei sale, în anul 1903, câns s’a zidit turnul bisericii din temelii». Clopotul cel mijlociu a fost din timpuri vechi necunoscute, dar crepându-se au fost de nou vărsat în anul 1825, în cohurile de la Zlatna, iar cel mai mic are anul gravat: 1764“ Din Cronica Bisericii aflăm că localnicii „şi-au luat adio“ de la cele două clopote într-un mod original. „În ziua, când s-au luat din turn, am dispus ca să se mai tragă odată toate trei deodată . Le-au tras timp de o jumătate de ceas: Iosa Ştefan, Cerb Chifor şi Duţu Petru.

Eu cu mai mulţi oameni, cari se adunaseră la auzul clopotelor – între cari erau şi cantorul bătrân Costan Dănilă şi învăţătorul Ştefan Cotoară, – am ascultat cu lacrimi în ochi dulcele sunet din urmă al iubitelor noastre clopote. După acea s-au suit două cătane în turn şi au aruncat pe fereastră cele două clopote recvirate. În 26 octobre, în ziua de Sâmedru le-am dus apoi cu un car la staţiunea de căi ferate de la Alba Iulia, unde în fiinţa mea de faţă le-a cântărit un oficieru. Cel mai mare a tras 128.5 kg iar celălalte 58.5 kg. Amândouă laolaltă deci: 187 kilograme“, concluzionează preotul.

Nici Bisericile din Alba Iulia nu au fost ocolite de ordinul venit de la Viena şi Budapesta. Lăcaşurile de cult româneşti din Lipoveni, Centru şi Maieri I au funcţionat câţiva ani fără clopote. Singurele instrumente de percuţie care au rămas la locul lor au fost cele din Biserica Maieri II, deţinută de greco-catolici. Clopotele existente la această biserică confirmă vechimea şi provenienţa lor, prin anii înscrişi la turnare 1620, 1624, 1677. Cu alte cuvinte, cu mult înainte ca o parte dintre români să îmbrăţişeze greco-catolicismul. Clopotele jefuite în anii războiului au fost înlocuite în Bisericile din Alba Iulia între 1921-1926, potrivit unui studiu publicat în revista „Dacoromania“.

Valoarea lor este una deosebită, mai ales prin înscrisul turnat în relief: “TURNAT GRATUIT ÎN LOCUL CELOR JEFUITE ÎN ANUL 1918 DIN BRONZUL TUNURILOR VRĂJMAŞE CAPTURATE ÎN ANUL 1919”. Au ascuns clopotele în pădure O situaţie mai deosebită s-a înregistrat în satul Ampoiţa, situat în apropierea oraşului Alba Iulia. Oamenii locului, la aflarea „poruncii” de la Viena, au hotărât să le coboare din turnul bisericii şi să le ascundă în pădurea satului. Locul unde au scăpat de „primejdie“ este ştiut şi în zilele noastre sub numele de „Huda Clopotelor”.

Transformarea clopotelor de la Bisericile româneşti din Ardeal în materie primă pentru tunurile armatei austro-ungare, în anii Primului Război Mondial, venea după o altă acţiune nedemnă a Curţii de la Viena. Ne întoarcem în a doua perioadă a secolului al XVIII-lea, când sub comanda baronului Bucow au fost incendiate şi dărâmate aproape 300 de lăcaşuri de cult ortodoxe (biserici, mănăstiri şi schituri) din Transilvania.(Articol scris de NICU NEAG)

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here