Cum a reușit Noe ca în 7 zile să transforme arca în cea mai mare grădină zoologică?

0
387

arca-lui-noeO primă chestiune ridicată de această întrebare este aducerea animalelor pe arcă de către Noe. Textul biblic e lămuritor, cuvântul lui Dumnezeu către Noe a fost: „Să intre în corabie toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele și din tot trupul, câte două, parte bărbătească și parte femeiască, ca să rămână cu tine în viață” (Facere 6,19). Deci nu se spune că ar fi alergat Noe după ele, ci Dumnezeu le-a trimis. El a zis „Să intre” și animalele au intrat, ascultând porunca Creatorului. Și, fii sigur, animalele nu s-au mâncat între ele pentru că, în preajma unui om drept, legile firii se schimbă (vezi exemplele ursului din viața Sf. Serafim de Sarov sau leului din viața Mariei Egipteanca).

În legătură cu Polul Nord sau Australia, lucrurile stau altfel. Cei mai mulți consideră că Pământul avea o cu totul altă formă și că despicarea continetului inițial, Pangeea, s-ar fi întâmplat după catastrofă. Există un text scripturistic în acest sens: „Iar lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s-a împărțit pământul” (Facere 10, 25). Numele de Peleg înseamnă „Împărțire”, deci versetul pare să sugereze că numele i-a fost dat de tatăl său, Eber, pentru a comemora un mare eveniment al împărțirii care a avut loc cu puțin timp înainte să se nască. Sunt exegeți și creaționiști care găsesc că-i vorba de împărțirea după limbi, însă mulți consideră că există posibilitatea ca ambele diviziuni să fi avut loc în același timp. Oricum, orice profesor de geografie poate confirma că a fost o vreme când pământul a fost separat de ape. Dar și mai bine poți observa privind cu atenție o hartă a lumii. Poți observa că Madagascarul, spre exemplu, e „decupat” din sud-estul Africii continentale, că America de Nord se unește aproape perfect cu Europa dacă „sorbi” Oceanul Atlantic, la fel și în cazul Americii de Sud și al Africii. Chiar și Platon vorbește în Dialogurile sale despre existența la începuturi a unui singur pământ înconjurat de ape. Așa că nu trebuiau să vină cangurii din Australia, și oricum, dacă trebuiau să vină, veneau și de acolo.

Despre potop se găsesc relatări la mesopotamieni, la aborigenii australieni și în vechile culturi din toată lumea. Se înțelege că informația aceasta despre potop era în zestrea tradiției orale transmise de la Noe urmașilor. Referitor la spațiul arcei, putem putem discuta pe date concrete pentru că Sfânta Scriptură consemnează efectiv dimensiunile ei. Arca urma să fie, în esență, o cutie uriașă, concepută mai degrabă în ideea stabilității pe apele potopului decât pentru deplasarea pe apă. Presupuneam că un cot era de 44,45 cm, valoare minimă sugerată. Transformând în dimensiunile prezentate în Biblie, înțelegem că arca lui Noe era mai înaltă decât o clădire obișnuită cu trei etaje și lungă cât o dată și jumătate dimensiunea unui teren de forbal. Capacitatea volumetrică totală era egală cu 39.506 m³. Cum un vagon de marfă standard are o capacitate efectivă de aproximativ 75m³, arca avea o capacitate volumetrică egală cu cea a 526 de vagoane de marfă standard. Evident, ea putea transporta un număr extem de mare de animale, fiind intenționat concepută ca să încapă în ea reprezentanți ai tuturor speciilor de animale de pe întreg pământul. Cum un vagon de marfă standard poate transporta 240 de oi, arca putea transporta peste 125.000 de oi. Mărimea medie a tuturor animalelor considerăm că este mai mică decât cea a unei oi (să ținem cont și de faptul că Dumnezeu, cu siguranță, a chemat la arcă animale fertile, deci tinere), iar în ziua de astăzi există mai puțin de 18.000 de specii de animale terestre în viață. Se înțelege că ies din calcul animalele marine, ele putând supraviețui diluviului global. Era, deci, loc și pentru destulă hrană. De altfel, specialiștii au localizat rămășițele arcei lui Noe în masivul vulcanic Ararat.

Un pasionat cercetător al înțelesurilor Bibliei, Angelo Palego, și-a consacrat o bună parte din viață celor treisprezece expediții în masivul vulcanic din Turcia orientală. Călăuze i-au fost textul sacru și o imagine realizată de satelitul „Lancer”, de la o altitudine de 840 de km. Cu prilejul acestor expediții, Palego a redescoperit resturile arcei, împărțite în două mairi tronsoane, pe un ghețar situat la o înălțime de circa 4.800 de metri. Condițiile climaterice extrem de aspre au îngăduit lemnului gudronat să reziste procesului natural de distrugere. Fragmentele recuperate în trecut de alți exploratori au fost supuse testului cu carbon 14, stabilindu-se că vechimea lor este 5.000 de ani, ceea ce corespunde datării biblice. Cele două bucăți ale arcei sunt pe jumătate îngropate în gheață și se află într-o poziție greu accesibilă. Ceea ce este foarte interesant e că dimensiunile coincid cu cele indicate în Biblie.

Tinerii pe calea întrebărilor, Laurențiu Dumitru 

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here