La peste un secol de la prima sa apariție în vitrinele librăriilor, Sherlock Holmes este încă și astăzi foarte popular, el rămânând arhetipul „detectivului particular”, care investighează pe cont propriu și speculează amănuntele, uluindu-i chiar și pe cei de la Scotland Yard, prin simplitatea cercetării sale.
Orice început e greu
Autorul acestui original gen, Sir Arthur Doyle, a știut să speculeze tocmai contrastul dintre logica simplă, accesibilă oricui și investigația profesionistului, care pentru omul de rând pare derizorie, numai pentru că n-o înțelege el.
Cum se întâmplă adeseori, Sir Arthur Doyle n-a demarat în viață ca scriitor. Părinții l-au îndrumat spre facultatea de medicină, pe care a absolvit-o conștiincios, obținând și doctoratul pe o temă prea prozaică pentru un viitor literat: „complicațiile nervoase tardive ale sifilisului”.
La început s-a asociat la Plymouth cu un fost coleg de facultate, George Bud, și au deschis împreună un cabinet. Neînțelegându-se cu colegul, l-a abandonat și a demarat un cabinet propriu, cu un capital de 10 lire.
Marele său noroc a fost lipsa de pacienți, pentru că, neavând altă treabă, s-a apucat să scrie romane istorice, eseuri și în cele din urmă nuvela „Un studiu în roșu”, tipărită în 1887, unde apărea pentru prima oară personajul Sherlock Holmes, atrăgând repede atât atenția publicului dornic de inedit.
Au mai urmat câteva nuvele, dar pentru public primau mai mult numele cunoscute, decât anonimul Doyle. Nu prea suna a brand. În mod ciudat, cărțile plăceau, dar se vindeau puține.
„M-am gândit să-l omor pe Sherlock Holmes”
Nici autorul nu era convins că poate face carieră, jucându-se de-a literatura. A hotărât să se întoarcă la medicină. În 1890 a urmat un curs de oftalmologie la Viena, după care s-a mutat la Londra, și-a deschis un nou cabinet și a hotărât să nu-și mai piardă timpul cu romanele.
În noiemebrie 1981, îi scria mamei sale: „M-am gândit să-l omor pe Sherlock Holmes. El îmi distrage mintea de la lucruri mai bune”. Ca urmare, în 1893, aparea nuvela „Problema finală”, unde eroul se lupta cu concurentul său de la poliție, pe marginea unei prăpastii și erau înghițiți de cascada Reichenbach Falls, unde mor amândoi.
Oftalmologia nu s-a arătat mai de succes decât literatura și a reluat romanele istorice, crezând că istoria atrage curiozitatea și interesul public mai mult decât altceva. Dar interesul public este o chestiune cu toane. Deodată s-a pomenit că moartea prematură a lui Sherlock Holmes întristează cititorii, iar editorii îi cer altceva asemănător în loc.
Doyle atât așteptă. Se pune imediat pe scris și apare o nouă nuvelă, care continuă epidsodul anterior, după ce le explică cititorilor că, de fapt, Holmes făcuse numai pe mortul, ca sa deruteze alți investigatori. Astfel seria de nuvele și romane continuă, de rândul acesta cu un succes de nedrescris. Faptul că Sherlock Holmes nu murise cu adevarat a făcut vâlvă.
Misticismul lui Holmes
Entuziasmat, autorul scrie non stop, lăsând în urma lui o întreagă bibliotecă de manuscrise, majoritatea tot istorice. Dar posteritatea le-a făcut uitate și numai cele cu Sherlock Homes au rămas cap de afiș. Ele au menținut încordată tensiunea cititorilor și atenția editorilor încă multe decenii după dispariția celui care le-a creat.
Au fost traduse în nenumărate limbi și nu există țară dezvoltată, unde simpaticul detectiv amator să nu-i delecteze deopotrivă pe tineri, maturi și bătrâni.
Uniunea Sovietică este singura țară din lume care, în 1929, a interzis publicarea lui Sherlock Holmes, respectivele romane fiind considerate pătrunse de misticism și ocultism.
Sir Arthur Doyle a murit în plină glorie, urmare a unui atac de cord, în anul 1930. A fost înmormântat la cimitirul din New Forest, Mare Britanie. Acolo unde a locuit și a lucrat, posteritatea i-a ridicat câteva monumente.
Sursa: cultural.bzi.ro
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
