Maxime şi cugetări patristice

0
408
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cugetări patristice Cugetări patristice despre “Gândire lumească”

Lucrul cel mai cumplit nu-i numai că le daţi sfaturi potrivnice poruncilor lui Hristos, ci mai ales că înveşmântaţi viciul cu nume strălucitoare, anume: numiţi cultură şi civilizaţie mergerea necontenită la cursele de cai şi la spectacolele teatrale; spuneţi că un om este liber dacă este bogat; numiţi mărinimie sufletească dărnicia făcută din dragostea de slavă şi de dragul laudelor mulţimii; numiţi îndrăzneală semeţia prostească; numiţi dragoste de oameni mesele întinse însoţite de chefuri şi desfrânare; numiţi om de curaj pe cel ce săvârşeşte nedreptăţi şi face rău. Apoi, ca şi cum n-ar fi de-ajuns această înşelăciune, daţi virtuţilor nume contrarii lor: înţelepciunii îi spuneţi mojicie, blândeţii – stânjeneală, dreptăţii – laşitate, smereniei – slugărnicie, renunţării la drepturile tale de dragul liniştii şi al păcii – slăbiciune. [5, 7]

Cugetări patristice despre “Gelozie”

Spune-mi, te rog, care om este mai vrednic de milă decât omul gelos sau omul cuprins de gelozie fără temei? Imaginea exactă a unei astfel de căsnicii o putem avea dacă o comparăm cu războiul sau cu furtuna: numai jale, numai bănuieli, numai dihonie, numai certuri şi discuţii. [6, 52] Soţul gelos trăieşte toate chinurile geloziei chiar dacănu ei deloc întemeiată, iar nenorocita şi nefericita lui soţie suferă mai cumplit decât bărbatul ei. [6, 52] Nu poţi compara gelozia nici cu sărăcia lucie, nici cu bolile de vindecat, nici cu focul, nici cu sabia, numai care au suferit pe propria lor piele chinurile geloziei îi cunosc amarul. Cuvântul nu poate zugrăvi grozăvia bolii, nimeni şi nimic nu poate mângâia sufletul unui soţ răvăşit de gelozie, al unui soţ silit să bănuiască necontenit cinstea aceleia pe care o iubeşte ca pe ochii din cap, pentru care şi-ar da cu plăcere chiar viaţa. [6, 52]

Cugetări patristice despre “Gheenă”

Mama gheenei este vanitatea; ea aprinde acel foc puternic şi tot ea hrăneşte şi acel vierme neadormit. [48, 17]

Dacă nu este gheenă, iar înviere este, apoi atunci şi cei răi se vor bucura de aceleaşi bunuri ca şi cei buni. Dar cine ar putea să spună grozăviile acestea, fie chiar dintre cei mai smin-tiţi oameni? [48, 25]

Dar Dumnezeu face cu totul dimpotrivă; El a pregătit gheena şi ne-a ameninţat cu ea, ca astfel să ne ferească de a cădea în ea. [48, 25]

Şi fie că mâncând, ospătând, ducându-ne la baie sau orice facem, noi întotdeauna să vorbim de gheenă, căci atunci nu ne-am mai scârbi de relele si necazurile de aici, nici nu ne-am bucura atât de cele bune. Căci ce necaz ai să-mi spui? Sărăcie, boală, robie, schilodirea trupului? Dar toate acestea sunt de râs faţă de osânda de acolo! [48, 31]

Deci necontenit să aducem vorba despre acestea, fiindcă nu lasă a cădea în gheenă pe cel ce îşi aduce aminte de gheenă. [48, 31]

Suferiţi, rogu-vă, vorbele noastre despre gheenă şi focul cel nestins, că poate veţi căpăta vreo mângâiere de aici. [49]

Cugetări patristice despre “Glosolalie”

În vremea de demult, cel ce se boteza şi credea grăia îndată în diferite limbi pentru vădirea Duhului primit la Botez, pentru că cei din vremea aceea mai erau încă slabi şi nu puteau vedea cu ochii trupului harismele cele duhovniceşti, li se dădea o harismă materială, care să facă vădită harisma cea duhovnicească; astfel, cel botezat grăia îndată şi în limba noastră, şi în limba perşilor. Graiau în limba indienilor, şi în limba sciţilor, ca să afle şi necredincioşii că au fost învredniciţi de harul Duhului

Sfânt. Semnul, adică glasul, era material şi îl auzeau cu urechile trupului; iar acest semn material făcea cunoscut tuturora harul duhovnicesc şi nevăzut al Duhului. Acest semn se chema glosolalie. Omul care cunoştea prin naştere o singură limbă, acela grăia prin har felurite şi deosebite limbi. Puteai vedea un singur om la număr, dar mai mulţi prin harismele lui; puteai vedea de parcă are diferite guri şi felurite limbi. [30, 4]

Cugetări patristice despre “Gnosticism”

Nici Marcion, nici Valentin, nici Manes n-au păstrat această măsură. N-aveau pe Hristos, Care să vorbească în ei, pe Hristos, Care-Şi cruţă oile Sale şi-Şi pune sufletul Lui pentru ele;  aveau în ei pe tatăl minciunii, pe ucigaşul de oameni. Din aceasta pricină au şi dus la pierzare pe toţi cei care au dat ascultare cuvintelor lor, punându-le aici, pe pământ, în spinare munci nefolositoare şi greu de îndeplinit, iar dincolo, pe lumea cealaltă,  târându-i împreună cu ei în focul pregătit lor. [6, 3]

Maxime şi cugetări patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, Protosinghel Teodosie Paraschiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here