Cugetări duhovniceşti: Crearea îngerilor

Îngerii sunt primele creaturi ale lui Dumnezeu. El i-a creat din nimic şi i-a făcut după chipul Său şi cu o fire netrupească.

Proorocul David spune: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”. Din aceste cuvinte ne putem da seama de uşurinţa cu care se mişcă, de flacăra dumnezeiască şi de iuţimea cu care împlinesc voia lui Dumnezeu.

Aşa cum spune Sfântul Ioan Damaschin: „îngerul este o fiinţă duhovnicească aflată pururea în mişcare, liberă, netrupească, care Îl slujeşte pe Dumnezeu şi care a primit în dar de la firea Lui nemurirea, iar forma şi starea acestei existenţe numai Ziditorul le cunoaşte”.

Îngerul este fire raţională, duhovnicească şi liberă, dar fiind firea creată, este schimbătoare. Adică are voinţă proprie, posibilitatea de a rămâne în bine şi de a spori întru el, dar şi de a se îndrepta spre rău. Nu are putinţa de a se pocăi, fiindcă este netrupesc.

Omul însă se poate pocăi datorită neputinţei date de trupul său. Omul are pe „cel după chipul lui Dumnezeu” mai adânc întipărit în firea sa decât îngerii, deoarece are trup, dar chiar dacă avem pe «cel după chip» mai mult decât îngerii, suntem atât de lipsiţi de «cel după asemănarea lui Dumnezeu» faţă de îngeri, şi mai cu seamă acum!”.

Îngerii sunt lumini duhovniceşti de rangul al doilea, care primesc luminare de la Lumina cea fără de început şi necreată a Sfintei Treimi, în ceea ce priveşte spaţiul, sunt limitaţi, adică atunci când se află în Cer, nu sunt şi pe pământ. Iar atunci când sunt trimişi de Dumnezeu spre slujire pe pământ, nu pot să fie în acelaşi timp şi în Cer.

Locul lor este în Cer, având ca lucrare să-L slăvească pe Dumnezeu şi să slujească voia Lui cea dumnezeiască. Atunci când Dumnezeu vrea ca îngerii să se arate oamenilor vrednici, ei nu li se înfăţişează aşa cum sunt, ci cu chipul pe care îl pot vedea oamenii.

Îngerii sunt cei care descoperă omului tainele iconomiei lui Dumnezeu pentru mântuirea sa, nu pentru că Dumnezeu nu ar putea face aceasta şi ar avea nevoie de slujirea lor, ci pentru că îngerii înşişi, după spusele Sfântului Apostol Petru, „doresc să privească (adâncească în ele)”.

Pentru omul cel păcătos şi limitat este mult mai apropiată comunicarea cu îngerii, decât cu însuşi Dumnezeu, după cum „pentru noi este mai uşoară şi mai apropiată (comunicarea cu Dumnezeu) prin mijlocirea celor asemenea nouă şi mărginiţi ca noi, dar care sunt făpturi mai curate şi mai apropiate de Dumnezeu”.

Îngerii înclină cu greu către răutate, dar nu sunt de neclintit. „Acum însă au ajuns statornici în a face binele, nu din fire, ci după har şi prin alipirea de unicul bine. Îl văd pe Dumnezeu pe măsura puterii lor şi această vedere le este lor hrană”.

“Cugetări duhovniceşti” – monahul Marcel Karakalinul. Traducere din limba greacă de Ieroschim Ştefan Nuţescu -Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2014