Cugetări duhovniceşti: Căderea Luceafărului şi a îngerilor lui

Luceafărul s-a numit astfel din pricina strălucirii sale. Însă a devenit întunecat atunci când, împreună cu îngerii săi, a căzut de la Dumnezeu din cauza mândriei.

Aceasta este prima pedeapsă ce i s-a dat Luceafărului apostat şi demonilor săi pentru păcatul săvârşit. Prin îndepărtarea lor de Dumnezeu au devenit pricinuitori ai răutăţii pe care au transmis-o apoi şi omului.

Marele Atanasie şi alţi Părinţi găsesc o închipuire a căderii lui satan în cele spuse despre trufia împăratului Babilonului: „Cum a căzut din Cer Luceafărul cel ce dimineaţa răsare? Şi tu ai zis în cugetul tău: în cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului pune-voi scaunul meu şi voi fi asemenea Celui Preaînalt”.

Este foarte folositor să cercetăm cu acrivie care era starea demonilor înainte de a păcătui şi ce chip au primit după păcat.

Îngerii sunt primele creaturi ale lui Dumnezeu. El le-a înzestrat cu toate harismele firii lor imateriale. Aveau posibilitatea să primească darurile suprafireşti ale Harului dumnezeiesc.

Aveau o frumuseţe nespusă şi o mare putere. Erau împodobiţi cu toate bunătăţile şi cu toate virtuţile pentru a fi întotdeauna fericiţi. Cu ce recunoştinţă au răsplătit Ziditorului lor o parte din ei care s-au răzvrătit şi nu s-au mai supus lui Dumnezeu? Au folosit libertatea voinţei, pe care le-a dat-o Dumnezeu, împotriva voinţei dumnezeieşti.

Preabunul Dumnezeu, văzând nemulţumirea aceasta şi nesupunerea demonilor, i-a surpat pe toţi în adânc: „Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari”.

Diavolul nu a fost creat din fire viclean, ci era bun şi nu avea nici o răutate primită de la Ziditor, dar fiindcă nu a primit luminarea şi cinstea pe care Dumnezeu i le-a dat în dar, în urma unei libere alegeri, starea lui firească s-a schimbat într-una împotriva firii.

Luceafărul s-a semeţit împotriva lui Dumnezeu, s-a răzvătit împotriva Celui care l-a creat şi a atras în cădere şi pe îngerii care i se supuneau. S-a îndepărtat de bine şi a sfârşit în răutate.

Binele este lumina duhovnicească, pe când răutatea este întuneric duhovnicesc. Astfel diavolul, deşi a fost creat de Ziditor ca lumină, el a devenit întuneric prin propria sa voinţă.

Iar acea mulţime nesfârşită a îngerilor care i se supuneau s-a despărţit împreună cu el de Bunul Dumnezeu şi l-a urmat în căderea lui.

Orice răutate, precum şi toate patimile necurate, sunt născocite de demoni. Li s-a îngăduit, desigur, să-l ispitească pe om, dar nu au putere să-l silească. De om depinde dacă va primi atacul sau nu.

De aceea, focul nestins şi iadul veşnic au fost pregătite pentru diavol, pentru demonii săi şi pentru toţi cei care îl urmează.

“Cugetări duhovniceşti” – monahul Marcel Karakalinul. Traducere din limba greacă de Ieroschim Ştefan Nuţescu -Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos. Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2014