Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi

0
237

Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi

Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi. În orice tip de societate au existat diferenţieri între oameni, diferenţieri făcute după vârstă, sex, rasă, statutul socio-economic, stare de sănătate.

Din punct de vedere al stării de sănătate, diferenţierea a fost făcută între oamenii normali, sănătoşi şi cei altfel, care nu reuşesc în viaţă, care nu se descurcă singuri, care nu pot atinge o independenţă economică.

Aceştia sunt incluşi în grupuri minoritare şi întâmpină diferite dificultăţi sociale. Ei sunt consideraţi a fi incompetenţi sociali, deoarece trăiesc la niveluri ineficace de activităţi sociale, profesionale şi de educaţie.

Persoane cu deficienţe sunt întâlnite pretutindeni. Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite în funcţie de cultură şi valorile promovate.

În antichitate se considera, că Homer cel orb vede ce ceilalţi nu văd şi nici nu înţeleg, în Evul mediu este vehiculată ideea că deficienţele umane reprezintă un semn de „ales” al lui Dumnezeu sau de „posedat” de diavol.

În cultura modernă europeană repulsia faţă de persoanele cu deficienţă este atât de mare, încât aceste persoane sunt izgonite la periferia lumii.

Principiul separării oamenilor cu deficienţe, de restul societăţii, exprimă pe de o parte frica acestora de contaminare, iar pe de altă parte forma de a-şi transfera propriile eşecuri sociale, politice, economice asupra acelora care nu aveau cum să se apere de asemenea acuzaţii.

O societate care elimină o parte din membrii săi este o societate săracă, fiindcă unde nu este iubire pentru aproapele, nu este nici iubire pentru Dumnezeu, și unde nu este Dumnezeu nu poate fi decât sărăcie.

În întreaga lume există mai mult de cinci sute de milioane de persoane cu dizabilităţi,  care sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi cetăţeni.

Primul articol al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului arată, că toate fiinţele umane sunt libere şi egale ca demnitate şi drepturi.

Întreaga omenire a parcurs un drum foarte lung de la ideea îngrijirii persoanelor cu dizabilităţi de către familie la o abordare care încearcă să dea acestora posibilitatea de a-şi trăi și controla propria viaţă.

În prezent, abordările mai vechi, întemeiate în mare măsură pe milă şi pe percepţia persoanelor cu dizabilităţi ca fiind ,,altfel’’ și neajutorate sunt considerate inacceptabile.

Persoanele cu dizabilităţi doresc şanse egale şi acces la toate resursele: educaţie incluzivă, tehnologii noi, servicii medicale şi sociale, sport şi activităţi recreative, bunuri de consum etc, însă, de foarte multe ori, societăţile, prin modul în care sunt organizate, determină excluderea persoanelor cu handicap de la viaţa socială.

Discriminarea cu care aceste persoane se confruntă, se bazează uneori pe prejudecăţi, dar deseori este cauzată de faptul, că sunt aproape complet uitate şi ignorate, ceea ce duce la apariţia şi întărirea barierelor de mediu şi de atitudine, care le împiedică să facă parte din societate.

Carta Uniunii Europene a Drepturilor Omului confirmă, că pentru a realiza egalitate pentru persoanele cu dizabilităţi, dreptul la non-discriminare trebuie suplimentat cu dreptul de a beneficia de măsuri menite să le asigure independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii și societății.

Realizarea adaptărilor mediului fizic, informării şi comunicării la nevoile persoanelor cu handicap, constituie una dintre cele mai importante măsuri.

De multe ori persoanele cu o dizabilitate, cu un ,,handicap’’, cum majoritatea definesc acest concept, reuşesc să dea multe lecţii de viaţă celor care se bucură de sănătea trupului şi a minţii lor, reuşesc să dea lecţii de fericire, de curaj, de răbdare, de credinţă, de optimism, de lăsare în grija şi voia lui Dumnezeu, de voinţă necesară pentru a-şi împlini un vis care altora li se pare irealizabil.

Ne dau nouă celor ,,sănătoşi’’, lecţii de supravieţuire, lecţii de demnitate în fata bolii, lecţii de acceptare a crucii spirituale şi ne fac să ne fie ruşine pentru neputinţele noastre, pentru handicapul nostru sufletesc, care ne împiedică să luptăm cu credință și nădejde, pentru a ne împlini obiectivele, scopurile și visele noastre.

Atunci când începi să vezi şi partea luminoasă a suferinței și a greului din viață, atunci când crezi cu tărie, că poţi să învingi orice neputință și orice obstacol cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prin muncă susţinută, cu hotărâre, cu pasiune în tot ceea ce faci, cu optimism şi nădejde că viaţa poate fi frumoasă, şi dacă ai o deficiență oarecare, poţi fi mult mai fericit, mai liniştit sufleteşte decât cel care este perfect sănătos.

Cel sănătos îşi ridică ştacheta fericirii mult prea sus, îşi doreşte multe lucruri care să îi aducă împlinirea şi faptul că nu le poate avea pe toate îl face un om nefericit, pe când majoritatea oamenilor bolnavi dau slavă lui Dumnezeu pentru orice zi nouă din viaţa lor, pentru orice dar primit de la Acesta şi de la semenii lor.

Ei se bucură pentru orice lucru simplu, se mulţumesc cu mai puţin şi cu siguranţă sunt mult mai fericiţi decât mulţi dintre noi, fiindcă au conștientizat sensul și rostul suferinței, au conștientizat vremelnicia lumii pământești, au conștientizat că fără suferință și încercări ale vieții, nimeni nu Îl poate urma pe Hristos și îmbrățisa Sfânta Cruce.

Cu siguranță, mulți dintre semenii noștri încercați, se supun voii Domnului, considerând că dizabilitatea lor le va deschide mai ușor ușa mântuirii.

Să fim, așadar, cu inima înveșmântată în compasiune și sensibilitate, să privim cu ochii iubitori ai lui Hristos pe frații noștri cu o cruce mai grea decât a noastră, să nu-i privim niciodată cu milă, să nu-i privim ca pe nişte ,,handicapaţi’’, ca pe nişte neputincioşi, să nu-i considerăm diferiţi de noi, fiindcă de multe ori handicapul nostru sufletesc este mult mai urât şi cu efecte negative asupra noastră, decât handicapul lor fizic sau psihic.

Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi

Bunul Dumnezeu să ne ajute: să trăim în pace şi iubire cu toţi semenii noştri, indiferent de problemele de sănătate cu care ne confruntăm, să nu ne marginalizam unii pe alţii, să nu ne credem diferiţi unii de alţii, fiindcă cu toţii suntem fiii Aceluiaşi Dumnezeu iubitor şi milostiv.

Să acţionăm şi să facem front comun pentru înlăturarea tuturor barierelor care mai există în calea exercitării drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu handicap şi pentru instaurarea unui climat armonios de colaborare şi parteneriat favorabil mobilizării tuturor resurselor, în scopul sporirii gradului de informare a membrilor societăţii, în legătură cu nevoile, potenţialul şi contribuţia celor aflați în dificultate la viaţa comunităţii din care fac parte.

Să ne ajutăm reciproc

Să ne ajutăm reciproc, să ne ducem cu demnitate crucea spirituală, să învăţăm împreună lecţii de viaţă care să ne ajute pe drumul mântuirii noastre!

Ajută-mă și pe mine, Doamne, să prețuiesc fiecare clipă a vieții, să fiu recunoscătoare pentru darurile cu care m-ai binecuvântat, să Îți mulțumesc cu recunoștință, pentru că pot admira frumusețea Creației Tale, pe care alți semeni nu o pot vedea, să Îți mulțumesc, că pot să îmi îndrept pașii spre locuri către care alți frați ai mei nu pot să pășească.

Îți mulțumesc, Doamne

Îți mulțumesc, Doamne, pentru darul vorbirii, pentru darul auzului și pentru că am două brațe cu care pot îmbrățișa strâns, strâns, persoane dragi sufletului meu! Doamne, Te rog, să nu mă lași niciodată, să am sufletul împietrit și lipsit de compasiune și solidaritate pentru frații mei, ce au o dizabilitate, ajută-mă să trăiesc starea iubirii necondiționate, starea acceptării aproapelui, indiferent de handicapul său fizic, psihic sau sufletesc!

Ajută-mă să nu mă cred diferită față de semenii mei, ajută-mă să fiu empatică și să fiu conștientă de nevoile celor din jur, ajută-mă să învăț lecția sensibilității sufletești și să împărtășesc și altora această lecție!

Respectă valorile

Ajută-mă, Doamne, să fiu un asistent social care: respectă valorile asistenței sociale, respectă și promovează: demnitatea, unicitatea și valoarea fiecărei persoane, care nu practică, nu tolerează și nu facilitează nicio formă de discriminare bazată pe o deficiență fizică sau psihică și ajută la recuperarea și (re)integrarea psiho-socială și profesională a persoanelor cu probleme speciale.

Te rog, Doamne, ajută-mă să conștientizez că, cu toţii suntem copiii Tăi, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi! Ajută-mă, Doamne, să conștientizez că: Nu contează cine ești…ci ce alegi să fii!

„Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma. Editura Jurnal Spiritual, 2018