Cu diavolul nu este de glumit

0
240

Cu-diavolul-nu-este-de-glumitDenumirea cea mai frecventă dată forţei malefice este cea de diavol. Creştinii au luat acest termen din limba greacă – “diabolos” – şi i-au dat un sens creştin. “Diabolos” provine de la doi termeni: “dia” care înseamnă “prin” şi “ballo” care se traduce prin “a arunca”. Cuvântul desemna aruncarea de suliţă, care odată ce lovea ţinta, o despica. Termenul face trimitere la lucrarea demonului care urmăreşte să-l lipsească pe om de unirea cu Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Paisie Velicikovski spune: “diavolii sunt ca vânătorii, aleargă acolo unde văd că este vânat. Se reped unde văd partea slabă a sufletului şi nu se depărtează, nici nu fug până nu ne aruncă în groapă…”.

Noi românii am ajuns să-i spunem “Aghiuţă”, un nume ce exprima diminutivarea ironică a cuvântului “aghios” – sfânt, din limba greacă. “Aghiuţă” înseamnă “sfinţişorul”.

Dacă în trecut ţăranul se temea să-i rostească numele, astăzi am ajuns să-i spunem celui de lângă noi, atunci când face lucruri ieşite din comun, că este “dat dracului” sau “al dracului”. În vechime diavolul era privit ca fiind cel care dezbină, aduce confuzie, ridică părţile una împotriva alteia. În prezent am ajuns să vedem reuşita doar în însoţirea cu diavolul. Se invoca mai des că niciodată spusa: “Fă-te frate cu dracul până treci puntea”.

Sunt persoane care au ajuns să creadă că diavolul răspunde mai repede cerinţelor decât Dumnezeu, că e mai grabnic împlinitor al nevoilor. Aceste persoane trebuie să ştie că diavolul înşeală în chip felurit. Chiar dacă devine deştept cu cel deştept şi prost cu cel prost, el nu urmăreşte decât să lucreze împotriva noastră. Dacă îi şopteşte omului “ia-o pe aici, nu pe acolo”, să fim siguri că el nu va ajunge la izbânzi, ci doar la căderi.

Există şi o categorie de persoane care nu crede în existenţa diavolului. În cazul de faţă, diavolul îşi schimbă tactica. Acceptă să i se nege existenţa dintr-un motiv bine întemeiat: dacă nu crezi că există diavol, e foarte uşor să crezi că nu există nici Dumnezeu. Iar potrivit lui Dostoievski, dacă nu există Dumnezeu, atunci totul e permis.

A sta în vecinătatea diavolului şi a-i deschide braţele înseamnă a-i dărui putere asupra ta. IPS Antonie Plămădeală mărturisea în una din predicile sale, că diavolul are numai atâta putere câtă îi dăm noi. Iar când îi dăruieşti cât trebuie, îţi oferă ca loc de petrecere lumea morţii – mormintele (Matei 8, 28). Îţi arată mormântul şi îţi spune “Simte-te ca la tine acasă!”. Domnul Costion Nicolescu a scos în evidenţă într-un mod minunat că termenul “acasă” este fără articol: “De ce nu poate fi articulat acasă nici hotărât, nici nehotărât? Din cauza condiţiei sale absolut unice. Este un singur acasă adevărat, oricât de necăjit sau de mândru ar fi el. Alte locuri pot fi cel mult ca acasă…”

Diavolul fiind ne-fratele, te îndepărtează, te înstrăinează de semeni. Iar dacă te aduce în faţa lor, o face doar pentru a-i înspăimânta.

Dacă vom ajunge să glumim cu diavolul, va veni ziua când nu ne va mai vorbi din exterior, ci va vorbi în locul nostru, după cum reiese din Evanghelia de la Marcu, capitolul V, versetul 9, unde Mântuitorul întrebând un îndrăcit “Care-ţi este numele?”, a primit răspunsul: “Numele meu este Legiune, că suntem mulţi”.

Sursa crestinortodox.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here