Cu ce judecată veţi judeca, veţi fi judecaţi!

0
164

judecatTot aşa, rogu-vă, să facem şi noi! Să nu iscodim mai mult decât trebuie. Atâta numai trebuie să ştim despre un sărac: că are nevoie. De vine cineva la noi cu astfel de nevoie, să nu-1 întrebăm mai mult, că nu facem milostenie felului de viaţă, ci omului, nici nu-l miluim pentru virtutea lui, ci pentru nevoia lui, ca să atragem şi noi asupra noastră de la Stăpân mila cea multă, ca şi noi, deşi suntem nevrednici, să dobândim iubirea Sa de oameni. Că dacă vom cerceta, vom iscodi pe cei împreună robi cu noi, ca să vedem de sunt vrednici de milostenia noastră, atunci şi Dumnezeu va face la fel cu noi; şi dacă vom căuta să cerem socoteală celor împreună robi cu noi, atunci am pierdut mila cea de sus. Căci cu ce judecată veţi judeca, veţi fi judecaţi!, spune Hristos. Dar să ne întoarcem iarăşi la al nostru cuvânt. Văzându-l dar bogatul pe Lazăr în sânul lui Avraam, a zis: Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr!

– Dar pentru ce bogatul nu şi-a îndreptat cuvântul său spre Lazăr?

– După cum cred eu, îi era ruşine, se ruşina; socotea, din cele ce-i făcuse, că Lazăr negreşit îl ura.

„Dacă eu, îşi spunea el, care m-am desfătat în atâtea bogăţii, care n-am avut a mă plânge de Lazăr, dacă eu l-am dispreţuit pe când era în atâtea suferinţe şi nu i-am dat nici măcar fărâmituri de la masa mea, cu mult mai mult el, cel atât de dispreţuit, nu-mi va împlini cererea!” Nu spun aceste cuvinte spre învinuirea lui Lazăr; că n-avea el un astfel de suflet, Doamne fereşte! Nu! Ci bogatul, pentru că se temea, nu l-a chemat pe Lazăr, ci l-a strigat pe Avraam, care, după socotinţa lui, nu cunoştea cele ce s-au petrecut. Şi cerea bogatul degetul acela pe care de atâtea ori l-a lăsat să fie lins de limbile câinilor!

– Ce i-a răspuns Avraam?

– Fiule, ai luat cele bune ale tale în viaţa ta! Uită-te la felul cugetării lui Avraam, uită-te la iubirea dreptului! N-a spus: „Neomenosule, crudule, ticălosule, mai aminteşti acum de iubirea de oameni, de milă, de iertare, după ce ai făcut atâta rău omului acestuia? Nu roşeşti? Nu te ruşinezi?”.

– Dar ce i-a spus?

– Fiule, ai luat cele bune ale tale! Inima necăjită „nu o tulbura”, spune Scriptura. Îi este de-ajuns lui pedeapsa; să nu mai aducem ocară suferinţelor lui! De altfel, ca să nu socoteşti că l-a oprit pe Lazăr să se ducă la el din răzbunare pentru cele trecute, îl numeşte fiu, ca şi cum prin acest nume i-ar lua apărarea. “Ce este în puterea mea îţi dau, îi spune el, dar nu este în puterea mea să treacă de aici dincolo. Ai luat cele bune ale tale!

– Dar pentru ce n-a spus „ai primit”, ci ai luat ?

– Mare noian de gânduri văd deschizându-mi acest cuvânt! De aceea, păstrând cu grijă pe toate cele spuse, pe cele de acum şi pe cele de mai înainte, să le aşezăm în sufletul nostru cu toată grija şi, cu ajutorul celor spuse, să vă faceţi mai potriviţi pentru auzirea celor ce vi le voi spune. Dacă vă este cu putinţă, amintiţi-vă de tot ce v-am spus; dar dacă nu puteţi să vă amintiţi de toate, rogu-vă să vă amintiţi necontenit, mai înainte de toate, că a nu da săracilor din averile tale înseamnă a jefui pe săraci, a-i lipsi de viaţă, şi, altfel, că nu stăpânim averile noastre, ci averile lor. Dacă vom fi însufleţiţi de astfel de gânduri, negreşit vom dori să împărţim averile noastre; şi hrănind aici pe Hristos, Care e flămând, şi aducând dincolo multă bogăţie, vom putea dobândi bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, cinste, putere, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here