Crucea a deschis Raiul

0
123

cruceaUită-te, rogu-te, că fiecare dintre aceşti prooroci vorbeşte de cele viitoare ca de fapte trecute; prin faptul că folosesc trecutul arată că cele prezise se vor întâmpla negreşit, neîndoielnic. Astfel David, vorbind de judecata lui Hristos, spunea: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? Ridicatu-s-au împăraţii pământului şi căpeteniile s-au sfătuit împreună împotriva Domnului şi a Hristosului Său. Şi nu vorbeşte numai de judecată, de cruce, de cele din timpul crucii, ci şi de vânzător, de cel care a stat sub un acoperiş cu El şi a stat la aceeaşi masă cu El: Cel ce a mâncat pâinea Mea, spune David, a ridicat împotriva Mea călcâiul. A spus mai dinainte şi cuvintele pe care avea să le slobozească Hristos pe cruce: Dumnezeule, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Vorbeşte şi de mormânt: Pusu-M-au în groapa cea mai de jos, în cele întunecate şi în umbra morţii . Şi de înviere: Că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici nu vei da pe Cel cuvios al tău să vadă stricăciunea . Şi de înălţarea le cer: Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă . Şi de şederea de-a dreapta: Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale! Isaia vorbeşte şi de pricina pentru care a fost răstignit, zicând: Pentru păcatele poporului Meu a fost El dus la moarte!, şi: Pentru că toţi ca nişte oi am rătăcit, de aceea Se junghie. Apoi adaugă şi fapta mare a crucii, zicând: Prin rana Lui, noi toţi ne-am vindecat!, şi: Păcatele multora le-a purtat . Te întreb acum: E cu putinţă ca proorocii să ştie şi de cruce, şi de pricina pentru care s-a ajuns la cruce, şi de faptele mari aduse de cruce, şi de mormânt, şi de înviere, şi de înălţare, şi de vânzare, şi de judecată, şi să fi descris toate cu de-amănuntul, iar Cel Ce i-a trimis pe prooroci, Care le-a poruncit să spună acestea, tocmai El să nu le ştie? Care om cu judecată o poate spune? Vezi dar că nu trebuie să luăm aminte numai la cuvinte?

Dar nu numai cuvintele: Părinte, dacă este cu putinţă nasc nedumeriri, ci şi cele de după ele pricinuiesc o nedumerire şi mai mare. Ce spune Hristos? Părinte, dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Dacă te uiţi doar la cuvinte, vei socoti că Hristos nu numai că nu ştie, ci şi că fuge de cruce. Cu alte cuvinte, ar spune aşa: „Dacă se poate, să nu fiu răstignit, nici omorât”. Şi doar îl mustrase atât de aspru pe Petru, verhovnicul apostolilor, când îi spusese: Milostiv fii Ţie, Doamne, să nu-Ţi fie Ţie aceasta!, încât i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano! Sminteală-Mi eşti, că nu gândeşti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor! Şi doar îl fericise puţin mai înainte . Atât de absurd I se părea Domnului gândul de a nu fi răstignit, încât pe acela care primise de la Tatăl descoperirea , pe acela pe care-l fericise, pe acela care primise cheile împărăţiei cerurilor, pe acela îl numeşte satană şi sminteală şi-l învinuieşte că nu gândeşte cele ale lui Dumnezeu, tocmai pentru că-I spusese: Milostiv fii Ţie, Doamne, să nu-Ţi fie Ţie aceasta!, adică să nu fii răstignit. Cum dar S-ar fi putut gândi să nu fie răstignit El, Care mustrase atât de aspru pe ucenicul Său şi-i vorbise cu atâta violenţă, încât îl numeşte chiar Satana, după ce-l lăudase atâta, pentru că I-a spus: „Să nu fii răstignit”? Cum S-ar fi putut gândi să nu fie răstignit când, înfăţişând mai târziu icoana bunului păstor, a spus că semnul cel mai mare al acestei dregătorii este jertfirea păstorului pentru oi, grăind aşa: Eu sunt Păstorul Cel bun; Păstorul cel bun sufletul lui îşi pune pentru oi ? Şi nu S-a oprit la atâta, ci a adăugat: Iar năimitul şi cel care nu-i păstor vede lupul venind, şi lasă oile, şi fuge. Dacă însuşirea unui bun păstor este de a se jertfi, iar a unui năimit, de a nu voi să sufere asta, cum Hristos, Care spune că este Păstorul Cel bun, Se roagă să nu fie răstignit? Cum a spus: Eu Însumi Îmi pun sufletul Meu ?

Dacă tu singur îţi pui sufletul tău, cum rogi pe altul să nu-l pui? Cum se minunează Pavel de El pentru această hotărâre a Lui de a Se jertfi, grăind aşa: Care, fiind în chip de rob, n-a socotit răpire a fi întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănare omenească făcându-Se şi aflându-Se la înfăţişare ca om, S-a smerit, făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moartea de cruce ? Cum apoi Însuşi Hristos spune aşa: Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, că Eu Îmi pun sufletul Meu, ca iarăşi să-l iau”? Dacă nu vrea să fie răstignit, dacă refuză şi roagă pe Tatăl, cum Tatăl Îl iubeşte pentru asta? Cum spune iarăşi Pavel: Iubiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi”? Şi iarăşi, Însuşi Hristos când avea să Se răstignească spunea: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău!, numind „crucea” slavă. Cum într-un loc refuză să fie răstignit, iar în alt loc Se grăbeşte să fie răstignit? Că este slavă crucea, o spune Evanghelistul. Ascultă: Că încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu Se preaslăvise. Cu alte cuvinte, spune aşa: încă nu fusese dat harul, pentru că nu fusese desfiinţată vrajba cu oamenii, pentru că nu venise biruinţa crucii. Da, crucea a desfiinţat vrajba lui Dumnezeu cu oamenii, a adus împăcarea, a făcut din pământ cer, a amestecat pe oameni cu îngerii, a doborât împărăţia morţii, a tăiat puterea diavolului, a nimicit puterea păcatului, a scăpat lumea de rătăcire, a adus iarăşi adevărul, a alungat pe demoni, a dărâmat templele, a sfărâmat capiştile, a împrăştiat fumul jertfelor, a sădit virtutea, a pus rădăcini Bisericilor. Da, crucea, voinţa Tatălui, slava Fiului, bucuria Duhului, lauda lui Pavel: Mie să nu-mi fie, spune el, a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos!  Crucea, mai frumoasă ca soarele, mai strălucitoare ca raza soarelui. Când soarele s-a întunecat , atunci crucea a luminat; soarele nu s-a întunecat atunci pentru că a dispărut, ci pentru că a fost biruit de strălucirea crucii. Crucea a şters zapisul nostru , a făcut fără folos închisoarea morţii. Crucea este dovada dragostei lui Dumnezeu: Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară. Şi, iarăşi, Pavel: Că dacă vrăjmaşi fiind neam împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său…” . Crucea este zidul cel nedoborât, arma cea nebiruită, trăinicia celor bogaţi, bogăţia celor săraci, zid împotriva celor ce ne viclenesc, armă împotriva celor ce ne duc război, nimicire a patimilor, dobândire a virtuţii, semnul cel minunat şi nemaiîntâlnit.

 Semn caută neamul acesta; şi semn nu i se va da decât semnul lui Iona. Crucea a deschis raiul, l-a dus pe tâlhar în rai , a povăţuit neamul omenesc, care era pe cale de pieire şi nu era vrednic nici de pământ, spre împărăţia cerurilor. S-au făcut şi se fac prin cruce atâtea bunătăţi, şi atunci te întreb: N-a voit Hristos să Se răstignească? Cine poate spune asta? Iar dacă nu voia, cine L-a silit, cine L-a forţat? Pentru ce a trimis mai înainte prooroci care să vestească aceasta, că are să fie răstignit, când nu avea să fie răstignit, nici nu voia să sufere asta? Pentru care pricină numeşte crucea şi pahar , dacă nu voia să fie răstignit? Paharul arată dorinţa ce o are pentru răstignire. După cum paharul este plăcut celor însetaţi, tot aşa şi Lui răstignirea. De aceea şi spunea: Cu dor am dorit să mănânc cu voi Paştele acesta! N-a spus la întâmplare cuvintele acestea, ci pentru că după seara aceea a fost răstignit.

„Omilii despre dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură deAur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here