Criza familiei contemporane

0
969

famCa relații de cuplu, căsătoriile tind să fie destrămate mai mult de divorț decât de moarte. Și dacă este cineva care se așteaptă ca o mai mare libertate de a trăi într-o căsnicie nefericită să ducă la creșterea șanselor ca mariajele intacte să fie foarte fericite se înșeală. Căsătoriile sunt mai puțin fericite în zilele noastre decât au fost în  ultimele decenii.

Printre femei, încrederea socială în mariaj se clatină. Până nu demult, tinerele femei erau foarte optimiste în ceea ce privește șansele lor de a avea fericire și succes în căsnicie. Acum, după cum indică concluziile diverselor cercetări efectuate în rândul tineretului, „încrederea lor în capacitatea de a-și întemeia un cămin reușit este în declin. Mai mult decât atât, ele acceptă mai ușor alternativele la căsătorie, cum ar fi statutul de părinte necăsătorit și coabitate”.

Ca urmare, se consemnează variate modificări comportamentale legate de existența familiei. Astfel, înainte de realizarea acesteia, se observă: amânare, până la dispariție, a intenției și dorinței de a o mai întemeia, ruperea de mediul tradițional și în mod special de familia proprie, creșterea celibatului și a coabitării premaritale, prin așa-numitele „uniuni consensuale”, ce par a se înmulți, controlul fecundității și al natalității, iar dacă totuși familia se mai întemeiază, ea are la bază nu atât motivații moral-religioase, cât mai ales rațiuni afective sau pragmatice, încercarea fiecărui partener de a afla o persoană alături de care să își împlinească dorințele sale trupești și aspirațiile sale interioare, ambițiile materiale și profesionale.

Copii sunt tot mai puțin doriți și așteptați,ca și cum ei ar fi o piedică în calea împlinirii tuturor acestor deziderate, numărul lor este strict limitat, la unul, maximum doi, iar părinții – tatăl și mama, acum angajată și aflată în plină afirmare de sine – nu mai acordă relației cu aceștia aceeași semnificație spirituală. Alergând de multe ori de dimineața, devreme, și până seara, târziu, educația se transformă în câteva minute de dialog cu aceștia, în care însă nu există timpul necesar pentru ca ei să își poată deschide real sufletul și să primească sprijinul pe care  îl așteaptă și pe care și l-ar fi dorit din partea părinților, precum și la procurarea , cu efort, a celor strict materiale: hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite. Grija față de educarea sufletului copilului este subordonată procurării de cele materiale, astfel încât adeseori părinții devin mai străini copiilor decât străinii. Tragedia multora dintre părinții de astăzi este aceea că, din cauza unei lumi și a unei societăți convulsionate, care îi împinge la muncă și efort în afara căminului, pierd din vedere copii. Omul de astăzi aleargă să-și păstreze un  serviciu, de pe urma căruia să-și poată achita credite, rate și dobânzi, să își plătească datorii și debite, să pună pe masă un strict necesar, să ofere familiei un  minimum de confort, adică se concentrează asupra unor investiții cu profit imediat, dar pierde din vedere investiția cea mai importantă a vieții sale – copii, iar când ajunge să conștientizeze aceasta este, de cele mai multe ori, prea târziu, atunci când copii s-ar putea să fie „departe”, atât fizic, cât și spiritual de părinții lor.

Viața unei familii se desfățoară pe plan fizic, concret, și pe plan spiritual sau duhovnicesc. Este posibil ca familia să dobândească o deplină împlinire în prima ordine a existențeei sale, cea materială, pragmatică, prin dobândirea de bunuri, funcții, demnități. Dacă însă nu a acumulat și în planul tainic al vieții spirituale, nu se va putea bucura niciodată deplin de cele dintâi, după cum, în mod contrar, atunci când există împlinire în universul spiritual al familiei, acesta este capabilă să suplinească chiar și lipsa deplină a celor dintâi.

„Familia contemporană între ideal și criză” – Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here